Ametist

Date generale
Ametist

Formula chimică	SiO₂+(Al, Fe, Ca, Mg, Li, Na)
Clasa mineralului	oxizi, silicați varietate de cuarț
Sistem de cristalizare	trigonal
Clasa cristalului	trigonal-trapezoidal $\ 32$
Culoare	violetă, parțial incolor și pătat tulbure,
Urma	albă
Duritate	7
Masa specifică	2,63 g/cm³ - 2.65 g/cm³
Luciu	sticlos, gras
Transparență	transparent, translucid
Spărtura	sidefie
Clivaj	inexistent
Habitus	cristale scurte sau lungi prismatice, pseudohexagonale
Punct de topire	1780 c
Propriețăți optice
Indice de refrație	no = 1,5442 ne = 1,5533
Birefrigență	Δ = 0,0091; uniaxial
Unghiul de dispersie	2vz ~ 0-10° (0,013)
Alte caracteristici
Reactivitatea chimică	este atacat de acid fluorhidric
Minerale asemănătoare	varietăți de cuarț, ametrin
Radioactivitate	inexistentă
Magnetism	inexistent
Caracterstici deosebite	fluorescență slabă verzuie
Modifică text

Ametistul este o varietate de cuarț violet-albăstrui.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Originea etimologică a numelui provine din limba greacă αμεθυστoς (amethystos = „contra beției”), numele acesta se datorează credinței că persoana care poartă un ametist este cruțat de beție la consumarea vinului^[1]. Ametistului i se mai atribuie rolul de apărare contra demonilor, contra furtului, această credință explică faptul că mormântul merovingienilor^[2] conținea șiraguri de ametist.

Ametistele fiind relativ răspândite; în natură, ele au fost folosite, din cele mai îndepărtate timpuri, drept podoabe și în scopuri rituale. Cel mai vechi ametist gravat din câte au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice, a fost găsit în mormintele regale din Micene, în urma săpăturilor efectuate de Heirich Schliemann, la sfârșitul secolului al XIX-lea. Frumoasa gemă violetă, datând din mileniul al II-lea î.Hr., este gravată în intalie, adică în adâncime. Sculptura reprezintă o căprioară ce-și privește, cu capul întors, puiul care suge. Pe teritoriul Greciei și în Asia Mică s-au descoperit cupe de ametist, datând din mileniul I î.Hr.

Culoare[modificare | modificare sursă]

Mineralul are frecvent o culoare violetă, de nuanțe diferite până la variante de culoare roz. Culoarea este distríbuită neuniform în masa mineralului, astfel apar dungi de nuanțe mai închise. Factori determinanți ai culorii sunt realizate prin prezența ionilor de Fe⁴⁺ ^[3] așezați în structura atomică a rețelei tetraedrice. Culoarea ametistului s-ar datora prin înlocuirea unor atomi de siliciu cu atomi de fier, ^[4]aceasta fiind o teorie controversată. Ametiste se pot transforma prin supunere la radiație^[5] în cristale incolore. Un efect asemănător de schimbare a culorii se realizează prin expunerea la soare^[6], sau la căldură un timp mai îndelungat mineralului.

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Ametistul este un mineral foarte răspândit în natură, exemplarele mai mari care se pot tăia și șlefui fiind folosite ca pietre prețioase, astfel de cristale s-au găsit în Brazilia, Uruguay, Madagascar, Rusia, Germania și Sri Lanka. Asemenea cristale mari se găsesc în geodele (golurile) filoanelor hidrotermale asociat cu calcedonie și în rocile vulcanice.

Utilizare[modificare | modificare sursă]

Ametistul este o piatră prețioasă apreciată, fiind șlefuit frecvent ca briliant, navetă sau briolett. Varietatea de culoare violet închis este cea mai valoroasă, ca și varietate ametrin o stare de trecere de la ametist la citrin. Manipulații prin încălzirea ametistului la 400 °C se obține culoarea galbenă a citrinului, la fel prin încălzire se poate obține culoarea verde a prasiolitului, sau poate cuarț incolor, ca și degradarea cristalului prin fisurare.

Din secolele XIX-XX se pot obține pietre prețioase pe cale artificială, astfel se pot produce și ametiste care însă se pot deosebi de cele naturale.