French
DeutschAngiolo Achini
| Angiolo Achini | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][2]  Milano, Imperiul Austriac |
| Decedat | (79 de ani)[1] Milano, Regatul Italiei |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Regatul Italiei (–) |
| Ocupație | pictor |
| Activitate | |
| Studii | Academia de Artă Brera |
Modifică date / text  | |
Angiolo Achini (n. , Milano, Imperiul Austriac – d. , Milano, Regatul Italiei) a fost un pictor italian.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Angiolo Achini s-a născut la Milano. A studiat la Academia Brera, unde a studiat sub Giuseppe Bertini.[3] La 27 de ani, a câștigat un premiu național pentru cea mai bună pictură istorică. La începutul anilor '30, a devenit adeptul pictorului Tranquillo Cremona (membru de frunte al Scapigliatura).A pictat două portrete ale lui Cremona. După ce și-a încheiat studiile, a expus picturi la Roma și Milano în 1881 și la Torino în 1882. De asemenea, și-a expus picturile în străinătate, de exemplu la München, în 1888. Printre tablourile sale istorice au fost Savonarola arestat și Conversația lui Clement al VII-lea cu Charles al VI-lea împotriva Florenței (1880, expus la Torino). În 1881, la Milano, a expus tabloul Una nevicata.[4] În 1883 la Milano: Botezul; Lo scalo merci; două portrete; una Messalina și La ripa di porta Ticinese. În 1883, la Roma, a expus Interno di San Marco; Attenzione; Circus Romanus; Tranquillo Cremona sul suo letto di morte; Ottobre și Tramonto.[4] În 1886, la Milano, a expus acuarelele Monaca și Marina, și tablourile în ulei Vedova; Lo scarico delle merci și Amor Materno.[4]
A murit la Milano la 16 ianuarie 1930.
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d RKDartists, accesat în
- ^ a b Angelo Achini, Allgemeines Künstlerlexikon Online
- ^ Agnellini, Maurizio (1998). Ottocento italiano: pittori e scultori: opere e mercato 1998–1999. Novara: Istituto geografico de Agostini. p. 11. OCLC 607065514.
- ^ a b c Dizionario degli Artisti Italiani Viventi: pittori, scultori, e Architetti., by Angelo de Gubernatis. Tipe dei Successori Le Monnier, 1889, page 563.
