Bătălia de la Niš (1443)

Bătălia de la Niš
Parte din Cruciada de la Varna Modificați la Wikidata

Despotatul Serbiei în sec. XV (în 1427, 1433 și 1459)
Informații generale
Perioadănoiembrie 1443
LocNiš, Despotatul Serbiei
RezultatVictorie a Regatului Ungariei și a aliaților săi.
Niš a rămas un an în mâinile sârbilor.
Casus belliCuceririle anterioare ale orașului Niš de către otomani
Beligeranți
 Imperiul Otoman Regatul Ungariei
 Regatul Poloniei
 Despotatul Serbiei
Conducători
Murad al II-lea
Kasım Pașa
Turahan Beg
İsaak Bei
Skanderbeg
Hamza Kastrioti
Ioan de Hunedoara
Vladislav al III-lea Gheorghe Brancovici
Efective
necunoscut
(3 armate,
garnizoana din Niš,
cavaleri albanezi)
20.000 de mercenari maghiari
5.000 de soldați polonezi[1]
8.000 de sârbi[2]
600 de care de luptă cu parapete
Pierderi
necunoscut (300 de cavaleri albanezi au scăpat cu İsaak Bey.)necunoscut

În bătălia de la Niš (de la începutul lunii noiembrie 1443), cruciații[3] conduși de Ioan (Iancu) de Hunedoara [4] au cucerit cetatea otomană de la Niș (acum Niš, în Serbia) și au învins trei armate ale Imperiului Otoman. Bătălia de la Niš a făcut parte din expediția lui Ioan de Hunedoara cunoscută sub numele de Campania Lungă (sau Cruciada de la Varna). Ioan, în fruntea avangardei, a traversat Balcanii prin Poarta lui Traian, a capturat Niš, a învins trei armate otomane diferite care au înaintat spre Niš pentru a-l recupera și, după ce a ocupat Sofia, s-a unit cu armata regală și l-a învins pe sultanul Murad al II-lea la Snaim (Kustinitza). Nerăbdarea regelui și severitatea iernii l-au obligat ulterior (în februarie 1444) pe Ioan să se întoarcă acasă, dar nu înainte să învingă forțele sultanului din Bosnia, Herțegovina, Serbia, Bulgaria și Albania.

Context[modificare | modificare sursă]

În 1440, Ioan de Hunedoara a devenit consilierul de încredere și cel mai apreciat soldat al regelui Vladislav al III-lea al Poloniei. Ioan a fost răsplătit cu titlul de căpitan al cetății de la Belgrad și a fost pus la conducerea operațiunilor militare împotriva otomanilor. Regele Vladislav a recunoscut meritele lui Ioan acordându-i moșii în Ungaria de Est. Ioan a arătat curând o capacitate extraordinară de a organiza foarte bine apărarea cu resursele limitate aflate la dispoziția sa. A fost victorios la Semendria în fața beiului Isak (İshak Bey) în 1441. Nu departe de Sibiu în Transilvania a anihilat o forță otomană și a recuperat pentru Ungaria suzeranitatea asupra Țării Românești. În iulie 1442 la Porțile de Fier a învins o forță otomană de 80.000 de bărbați condusă de Hadım Șehabeddin. Aceste victorii l-au făcut pe Ioan de Hunedoara un inamic proeminent al otomanilor și renumit în întreaga creștinătate și aceștia au fost principalele motive pentru ca el să întreprindă în 1443, împreună cu regele Vladislav, expediția care a devenit cunoscută sub numele de Campania Lungă (sau Cruciada de la Varna). Bătălia de la Niš a una dintre bătăliile date în această campanie. Ioan a fost însoțit de Giuliano Cesarini în timpul acestei campanii.[5] Armata cruciaților a fost formată din 25.000 sau mai mulți soldați și 600 de care de luptă cu parapete.[6][7][8] Ioan a luat comanda a 12.000 de cavaleri pentru a-l găsi și învinge pe Kasım Pașa.[9] Vladislav și Brankovic au fost lăsați în tabără cu cele 600 de care de luptă.[9]

Desfășurarea luptelor[modificare | modificare sursă]

Bătălia de la Niš nu a fost o singură bătălie, ci cinci bătălii diferite. Prima încleștare a fost o luptă împotriva unei mici garnizoane din Niš și ocuparea ulterioară de către cruciați a orașului urmată de jefuirea și arderea orașului.[10] Aceasta a fost urmată de trei bătălii diferite împotriva a trei armate otomane diferite care au înaintat spre Niš pentru a-l recupera. În cele din urmă a avut loc o ultimă luptă împotriva rămășițelor celor trei armate otomane.

Ultima bătălie a avut loc pe câmpia dintre Bolvani și Niš, la 3 noiembrie 1443.[11] Forțele otomane au fost conduse de Kasim Pașa, beilerbeiul Rumeliei, Turahan Beg și Isak-Beg. După înfrângerea otomanilor, forțele în retragere ale lui Kasim Pașa și Turakhan Beg au ars toate satele dintre Niș și Sofia.[12] Sursele otomane explică înfrângerea otomană ca urmare a lipsei de cooperare între diferitele armate otomane, care au fost conduse de diferiți comandanți.[13]

După lupte[modificare | modificare sursă]

Potrivit cronicarului bizantin Laonic Chalcocondil, „obosiți după ce Ioan de Hunedoara i-a obligat pe otomani să se retragă în Balcani în 1443, vechii stăpâni s-au grăbit din toate părțile pentru a-și recăpăta stăpânirea asupra ținuturilor părinților lor”.[14] Unul dintre ei a fost George Kastrioti Skanderbeg care a părăsit armata otomană împreună cu nepotul său Hamza Kastrioti și 300 de albanezi fideli și după ce a capturat Krujë a început o luptă de douăzeci și cinci de ani împotriva Imperiului Otoman.[15][16]

Murad al II-lea a semnat un tratat de pace pentru o perioadă de zece ani și a abdicat în favoarea fiului său Mahomed al II-lea. Când tratatul a fost încălcat anul următor, Murad s-a întors în Balcani și a câștigat Bătălia de la Varna în noiembrie 1444.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Setton, Kenneth (1989), O istorie a cruciadelor: Volumul VI: Impactul cruciadelor asupra Europei, Madison, Wis. : The University of Wisconsin Press, pag. 270, ISBN 978-0-299-10740-6 , OCLC 475548809 , Întreaga armată estimată a fi constituită din 25.000 de bărbați, a inclus o forță mercenară importantă angajată cu fonduri date de despotul sârb și, în plus, un contingent de 8.000 de sârbi și 5.000. Soldați polonezi
  2. ^ Babinger, Frank și Ralph Manheim, William C. Hickman, Mehmed the Conqueror and His Time, (Princeton University Press, 1978), 25.
  3. ^ Riley-Smith, 275.
  4. ^ Hupchick, Dennis P., The Balkans: From Constantinople to Communism, (Palgrave Macmillan, 2004), 117.
  5. ^ Babinger, Franz (), Mehmed the Conqueror and His Time, Princeton University Press, p. 25, ISBN 978-0-691-01078-6, John Hunyadi accompanied by the cardinal-legate Giuliano Cesarini. 
  6. ^ Jefferson 2012, pp. 207–209.
  7. ^ Setton, Kenneth; Harry W. Hazard; Norman P. Zacour (), A history of the crusades : Volume VI: The impact of the crusades on Europe, Madison, Wis. : The University of Wisconsin Press, p. 270, ISBN 978-0-299-10740-6, OCLC 475548809, The whole army estimated to consist of 25,000 men, included an important mercenary force hired with funds given by Serbian despot, and in addition, a contingent of 8,000 Serbs and 5,000 Polish soldiers 
  8. ^ Babinger, Frank and Ralph Manheim, William C. Hickman, Mehmed the Conqueror and His Time, (Princeton University Press, 1978), 25.
  9. ^ a b Jefferson 2012, pp. 325–326.
  10. ^ Jefferson 2012, p. 326.
  11. ^ Setton, Kenneth; Harry W. Hazard; Norman P. Zacour (), A history of the crusades : Volume VI: The impact of the crusades on Europe, Madison, Wis. : The University of Wisconsin Press, p. 270, ISBN 978-0-299-10740-6, OCLC 475548809, the most important battle of the whole campaign took place at Bolvani, in the plain of Nish on November 3, 1443 
  12. ^ Imber, Colin (), The Crusade of Varna, 1443-45, Aldershot ; Burlington (Vt.) : Ashgate, cop., p. 16, ISBN 978-0-7546-0144-9, OCLC 470458159, In the course of their flight Kasim and Turahan burned all villages between Niš and Sofia. 
  13. ^ Imber, Colin (), The Crusade of Varna, 1443-45, Aldershot ; Burlington (Vt.) : Ashgate, cop., p. 270, ISBN 978-0-7546-0144-9, OCLC 470458159, The Ottoman sources in general emphasize the disagreement and lack of cooperation between frontier Ottoman forces under Turakhan and sipahi army under Kasim 
  14. ^ İnalcık, Halil (), From empire to republic : essays on Ottoman and Turkish social history, Istanbul: Isis Press, p. 88, ISBN 978-975-428-080-7, OCLC 34985150, accesat în , Comme nous le dit Chalcocondy- las après la retraite des Ottomans dans les Balkans en 1443 devant l'Hunyade, les anciens seigneurs se dépêchèrent de tous les côtés à rentrer en possession des domaines de leurs pères....(As Chalcocondyles tells us, "Weary after Hunyadi forced the Ottomans to retreat in the Balkans in 1443, the old lords hurried on all sides to regain possession of their fathers' fields".) 
  15. ^ Encyclopaedia of the Muslim World, Ed. Taru Bahl, M.H. Syed, (Anmol Publications, 2003), 45.
  16. ^ Dialogue, Volume 5, Issues 17-20. Dijalog. . p. 78. Accesat în . Posle bitke kod Pirota, Skenderbeg zajedno sa sinovcem Hamzom, sinom svog starijeg brata Staniše ... 

Referințe[modificare | modificare sursă]