Bătălia de la Sculeni

Bătălia de la Sculeni
Parte din Războiul de Independență al Greciei
Athanasios Agrafiotis
Informații generale
Perioadă 29 iunie 1821 Loc Sculeni, Principatul Moldovei 47°19′N 27°38′E ({{PAGENAME}}) / 47.32°N 27.63°E Rezultat Victorie otomană
Beligeranți
Revoluționari greci	Imperiul Otoman
Conducători
Gheorghe Cantacuzino	Mahmud al II-lea
Efective
400 - 500	5.000
Pierderi
375 morți	neconoscut, posibil importante
Modifică date / text

Bătălia de la Sculeni a avut loc pe 29 iunie 1821 lângă Sculeni, Principatul Moldovei, între forțele otomane ale sultanului Mahmud al II-lea și Eteria greacă condusă de Prințul Gheorghe Cantacuzino^[1]. Bătălia a reprezentat represalii otomane la expediția lui Alexandru Ipsilanti în Principatele Dunărene, desfășurându-se zece zile mai târziu după o nouă victorie turcă în bătălia de la Drăgășani.

După ce otomanii au traversat râul Bahlui, în Iași, la 25 iunie 1821, Cantacuzino și forțele sale, staționate inițial pe partea rusă, a traversat Prutul^[2].

Desfășurare[modificare | modificare sursă]

Otomanii dispuneau de un potențial militar de aproximativ zece la unu față de greci^[3]. Cantacuzino, care a imitat "retragerea lui Ipsilanti" în Imperiul Austriac după Drăgășani, a fugit în Imperiul Rus (Gubernia Basarabia). Cu toate acestea, forțele sale, alcătuite din aproximativ 500 de tineri soldați greci, a decis să rămână și să lupte împotriva trupelor otomane. În timpul luptei, aproximativ un sfert din armata greacă a fugit trecând înot Prutul. Soldații rămași au continuat să lupte până când au fost fie uciși de turci, fie s-au înecat. Rușii, poziționați pe malul opus al râului, au aplaudat tot acest timp curajulul grecilor.

Urmări[modificare | modificare sursă]

După bătălie, toate revoltele grecești din Principatele Dunărene și în alte zone nordice supuse Imperiului Otoman au încetat^[2]. Cu toate acestea, sarcina principală, de a distrage atenția forțele militare otomane semnificative din Balcanii de Nord, pentru zdrobirea inamicului în Grecia, a fost realizată.

Note[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

• Ghervas, Stella. Réinventer la tradition. Alexandre Stourdza et l'Europe de la Sainte-Alliance. Paris, Honoré Champion, 2008. ISBN 978-2-7453-1669-1
• Miller, William. The Ottoman Empire and Its Successors, 1801-1927. Routledge, 1966.
• Phillips, Walter Alison. The War of Greek Independence, 1821 to 1833. Smith, Elder and Company, 1897 (University of Michigan).