Cantonul Neuchâtel

Neuchâtel
Neuchâtel
—  Canton  —

Drapel
Drapel
Stemă
Stemă
Map
Neuchâtel (Elveția)
Poziția geografică în Elveția
Coordonate: 46°59′00″N 6°47′00″E ({{PAGENAME}}) / 46.983333333333°N 6.7833333333333°E

Țară Elveția
Atestare1815

ReședințăNeuchâtel

Suprafață
 - Total803 km²
Altitudine430 m.d.m.

Populație
 - Total166 locuitori
 - Densitate207 loc./km²

Fus orarUTC+1
limbifranceză

Prezență online
http://www.ne.ch
OpenStreetMap relation Modificați la Wikidata

Poziția localității Neuchâtel
Poziția localității Neuchâtel
Poziția localității Neuchâtel

Neuchâtel este un canton al Elveției, aflat în vestul țării, cu capitala în orașul cu același nume.

Geografie[modificare | modificare sursă]

Cantonul Neuchâtel se află în vestul Elveției. La vest se mărginește cu cantonul Berna, la nord-vest cu Franța, la sud-est cu Lacul Neuchâtel, iar la sud-vest cu cantonul Vaud. Se află în zona centrală a Munților Jura. Lacul Neuchâtel drenează sudul cantonului, iar râul Doubs zona nordică.

Este împărțit de obicei în trei regiuni. Vignoble se află de-a lungul lacului. Numele său provine de la numeroasele plantații de viță-de-vie de aici. Regiunea numită Les Vallées se află mai la nord. Aici se află cele mai mari văi ale cantonului Neuchâtel: Valea Ruz și Val de Travers, ambele la crca 700 m. Cea mai înaltă regiune este reprezentată de Munții Neuchâtelois între 900 și 1065 m. Această regiune este de fapt o vale lungă unde se află La Chaux-de-Fonds, Le Locle și La Brévine.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Numele cantonului provine de la denumirea romană Novum Castellum (castelul nou). Rudolf al III-lea al Burgundiei a menționat Neuchâtel în testamentul său din 1032. Dinastia contelui Ulrich von Fenis a preluat orașul și teritoriile sale în 1034. Dinastia a prosperat și până în 1373 toate teritoriile care astăzi fac parte din canton aparțineau contelui. În 1405 orașele Berna și Neuchâtel au intrat într-o uniune. Teritoriile Neuchâtelului au trecut în mâinile seniorilor de Freiburg un secol mai târziu, și apoi, în 1504 casei franceze de Orléans-Longueville.

Predicatorul francez Guillaume Farel a adus învățăturile reformei protestante aici în 1530. La dispariția casei de Orléans-Longueville în 1707, Neuchâtel (cunoscut de asemenea după numele german Neuenburg) au trecut în mâinile regelui Frederic I al Prusiei. Regatul Prusiei a deținut zona până în 1848, cu excepția unei scurte perioade între 1806 și 1814 când aici a fost constituit un principat suveran al șefului de stat major al lui Napoleon Louis Alexandre Berthier.

În 1815 cantonul Neuchâtel a intrat în Confederația elvețiană ca membru cu drepturi depline. Pentru prima oară elvețienii au primit un canton care nu avea o administrație republicană. Această situație a luat sfârșit în 1848 când o revoluție pașnică a avut loc și a stabilit republica. Regele Frederic Wilhelm al IV-lea al Prusiei nu a cedat pe loc și a avut mai multe încercări ale unei cotra-revoluții. În 1857 Frederic Wilhelm a renunțat la pretențiile asupra acestei zone.

Economie[modificare | modificare sursă]

Cantonul este binecunoscut pentru vinurile sale de pe malurile Lacului Neuchâtel. În văi se practică creșterea vitelor și fabricarea lactatelor, precum și creșterea cailor. O altă industrie importantă este fabricarea ceasurilor, precum și mecanica fină și producția de microcipuri.

Demografie[modificare | modificare sursă]

Populația este aproape în întregime vorbitoare de franceză. Aproximativ două treimi sunt protestanți și o treime romano-catolici.

Legături externe[modificare | modificare sursă]