Cravată

O cravată este un accesoriu al îmbrăcămintei (bărbătești), constând dintr-o fâșie de țesătură (stofă, mătase) trecută în jurul gâtului, sub gulerul unei cămăși, și care se înnoadă în față.^[1] Nodul cravatei ascunde nasturele gulerului cămășii, iar fâșia textilă atârnă liber peste bust. Există diferite noduri de cravată.^[2] Nodul poate să fie strâns sau slăbit. Cravatele incluse în uniformele militare sunt prevăzute, de obicei, cu buton rapid, nodul fiind permanent.

Țesătura cravatei poate fi într-o singură culoare sau pe ea pot figura diferite motive grafice și / sau culori.

Cravata face parte din garderoba masculină standard, dar se întâmplă ca unele femei să o poarte. Există mai multe lărgimi ale cravatelor, de la 4 cm la 9,5 cm, lărgimea urmând, de obicei, mersului modei.

Evantaiul prețurilor este extrem de larg, de la câțiva euro, până la vreo sută de euro, prețul fiind legat de costul real al cravatei (material, manoperă), de prestigiul fabricantului, de modul de comercializare și de design.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Cuvântul din română cravată este considerat ca având etimologie multiplă: din franceză cravate și din germană Krawatte.^[3] La origine, în franceză, cravate era o fâșie de pânză pe care husarii / cavalerii croați, din regimentul Royal-Croate de sub Ludovic al XIV-lea, o purtau în jurul gâtului.^[4]^[5]

Istorie[modificare | modificare sursă]

În Antichitate, bărbații egipteni își legau în jurul gâtului bucăți dreptunghiulare de postav. Acest accesoriu era obligatoriu în completarea ținutei oricărui egiptean pentru a-i sublinia statutul social. Operele de artă datând din perioada Imperiului Roman arată că și aici bărbații obișnuiau să poarte o legătură din pânză în jurul gâtului, considerată astăzi a fi unul dintre „strămoșii” cravatei moderne. ^[6]

Cravata astăzi[modificare | modificare sursă]

Inițial, a fost un obiect care nu prezenta niciun interes vestimentar deosebit, servind doar de gală, care s-a impus, în secolul al XX-lea, ca un standard vestimentar, adesea asociat ținutei unui costum, la bărbații înstăriți sau la bărbații având un loc de muncă în care sunt expuși vizibilității în fața publicului.

Portul cravatei este perceput atât ca semn de distincție socială cât și ca o constrângere socială aproape întotdeauna abandonată în afara oricărui context profesional.^[7]

Cravata este un accesoriu esențial al costumului bărbătesc pentru marile ocazii și rămâne un element al ținutei obișnuite, al ținutei reglementare ale unor profesii. Unii o consideră, totuși, ca un accesoriu prea serios, simbol al conformismului, mai ales, după anii 1980. Privitor la această părere, o modă venită din Statele Unite ale Americii, autorizează cadrele să nu mai poarte cravata vinerea, în ajunul weekend-ului, sau în engleză Casual Friday.

În Germania, cravata purtată în cadru profesional, ar indica, adesea, orientările politice ale purtătorului, excepție făcând cazul unei uniforme, cum este cea a polițiștilor.

Portul cravatei poate fi uneori periculos[modificare | modificare sursă]

Purtarea cravatei este interzisă în timpul folosirii unor mașini, printre care, de exemplu, distrugătoarele de documente.

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Beethoven, în anii 1820, purtând o cravată enormă
Diferite tipuri de cravate, de-a lungul anilor
Cum se face un nod „papillon”?

Note[modificare | modificare sursă]

^ Dicționar Enciclopedic, 1993, Vol. I. A-C, Ed. Enciclopedică, p. 474
^ fr Comment faire un nœud de cravate (În română: „Cum să faci un nod de cravată”)
^ Ioan Oprea, Carmen Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române
^ Paul Robert, Le Petit Robert 1,
^ Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par...
^ Revista Zoom, nr. 47 (Jurnalul Național)
^ „Mettre une cravate en entretien d'embauche”. Arhivat din original la 29 octombrie 2014.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Dicționar Enciclopedic, Vol. I. A-C, Editura Enciclopedică, București, 1993.
Ioan Oprea, Carmen Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Litera Internațional, București - Chișinău, 2007. ISBN 978-973-675-307-7
Albert Dauzat, Jean Dubois, Henri Mitterand, Nouveau dictionnaire étymologique et historique par..., quatrième édition revue et corrigée, Librairie Larousse, Paris, 1977. ISBN 2-03-020210-X
Paul Robert, Le Petit Robert 1, par... , Dictionnaire alphabétique et analogique de la langue française, rédaction dirigée par A Rey et J. Rey-Debove, Le Robert, Paris, 1992 ISBN 2-85036-186-0.