Duminică

Duminica este ziua săptămânii dintre sâmbătă și luni.

În Europa și America Latină este considerată a șaptea zi a săptămânii, în timp ce în Statele Unite și Brazilia este considerată prima zi a saptămânii.

Cuvântul provine din latinul Dies Dominus, adică Ziua Domnului. În lumea romană, înainte de creștinism, ziua de sărbătoare era Dies Solis, adică „Ziua Soarelui”, în cinstea divinității numite Sol Invictus; și astăzi această denumire se conservă în țările anglofone (Sunday) și în nordul Europei (Sonntag).

În tradiția creștină, este o zi în care nu se lucrează și se participă la Sfânta Liturghie, zi dedicată propriei familii și celor bolnavi și suferinzi.

Hotărârea de a alege duminica drept prima zi a săptămânii în cultul ortodox din România a fost decisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Legea duminicală a lui Constantin. — Legea dată de împăratul Constantin la 7 martie 321, cu privire la ziua de odihnă, abținerea de la muncă, spune astfel: "Toți judecătorii, orășenii și muncitorii trebuie să se odihnească în venerabila zi a soarelui. Locuitorii satelor însă pot să se ocupe liber de cultivarea câmpului, pentru că deseori se întâmplă că nici o altă zi nu este mai potrivită pentru semănarea grâului în brazde sau pentru plantarea viilor în șanțuri. În felul acesta, câștigul dat de providența cerească nu trebuie să se piardă din cauza aceasta". Joseph Cullen Ayer, A.Source Book for Ancient Church History (New York: Charles Scribner's Sons 1913), div. 2, per. 1, cap. 1, sec. 59, pp. 284-285. Originalul latin se găsește în Codex Justiniani (codul lui Justinian), cart. 3, titl. 12, legea 3. Legea este redată în latină și în trad. engleză în Philip Schaff's History of the Christian Church , vol. 3, perioada 3, cap. 7, sec. 75, p. 380, nota de subsol nr. 1; și în James A. Hessey's Bampton Lectures, Sunday, lecture 3, par. 1, ed. 3, ed. Murray's printing din 1866, p. 58. Vezi discuția în Schaff, la care ne-am referit mai sus; în Albert Newman, A. Manual of Church History (Philadelphia: The American Baptist Publication Society, ed. 1933.), ed. rev. vol. 1, pp. 305-307; și în Le Roy E. Froom, The Prophetic Faith of Our Fathers Washington, D. C. Prima măsură publică ce impune păzirea duminicii a fost legea emisă de Constantin (anul 321 d.Hr.). Acest edict le cerea orășenilor să se odihnească în "venerabila zi a soarelui", dar le îngăduia țăranilor să-și continue lucrările agricole. Cu toate că inițial era o instituție păgână, a fost impusă de împărat după primirea, cu numele, a creștinismului. Mandatul regal nedovedindu-se destul de puternic pentru înlocuirea autorității divine, Eusebiu, un episcop care căuta favoarea prinților și care era un prieten deosebit și un lingușitor al lui Constantin, a formulat susținerea că Hristos a schimbat Sabatul în duminică. Nu s-a adus nici măcar o singură mărturie din Scripturi, ca dovadă în favoarea învățăturii noi. Însuși Eusebiu, fără să vrea, recunoaște falsitatea ei și arată către adevărații autori ai schimbării. "Toate lucrurile", spunea el, "care trebuiau să fie făcute în Sabat au fost transferate în Ziua Domnului." (Robert Cox, Sabbath Laws and Sabbath Duties , p. 538). Însă argumentul cu privire la duminică, în ciuda lipsei lui de temeinicie, a slujit la încurajarea oamenilor pentru a călca Sabatul Domnului. Toți aceia care doreau să fie onorați de lume au primit sărbătoarea populară. Este un fapt în general admis de către protestanți că Scripturile nu oferă nici o autoritate pentru schimbarea Sabatului. Acest lucru este clar arătat în publicațiile editate de Societatea Americană de Tractate și de American Sunday School Union. Una dintre aceste lucrări recunoaște "tăcerea totală a Noului Testament cu privire la o poruncă clară în favoarea Sabatului (Duminica, ziua întâi a săptămânii) sau a unor reguli precise pentru păzirea ei". (George Elliot, The Abiding Sabbath , p. 184.) Un altul spune: "Până la moartea lui Hristos, nu s-a făcut nici o schimbare cu privire la această zi; și, atât cât ne arată rapoartele, ei (apostolii) n-au ... dat nici o poruncă lămurită care să încurajeze părăsirea Sabatului zilei a șaptea și păzirea lui în prima zi a săptămânii." (A. E. Waffle, The Lord's Day , pp. 186-188.) Romano-catolicii recunosc că schimbarea Sabatului a fost făcută de biserica lor și declară că protestanții, prin păzirea duminicii, recunosc puterea ei. În Catholic Catechism of Christian Religion , într-un răspuns la întrebarea care zi trebuie să fie ținută, potrivit poruncii a patra din Decalog, se face această declarație: "În legea veche, sâmbăta a fost ziua sfințită; dar biserica , învățată de Isus Hristos și dirijată de Duhul lui Dumnezeu, a înlocuit sâmbăta cu duminica; așa că acum noi sfințim ziua întâi, nu a șaptea. Duminica înseamnă și este acum Ziua Domnului". Ca semn al autorității Bisericii Catolice, scriitorii papistași menționează "chiar actul schimbării Sabatului în duminică, pe care protestanții îl admit; ... deoarece, prin păzirea duminicii, ei recunosc bisericii puterea de a rândui sărbători și de a impune păzirea lor". (Henry Tuberville, An Abridgment of the Christian Doctrine , p. 58.) Ce este atunci schimbarea Sabatului, decât semnul sau dovada autorității Bisericii Romane, "semnul fiarei"? Biserica Romano-Catolică nu a renunțat la pretenția ei de supremație; și când lumea și bisericile protestante acceptă un sabat creat de ea, în timp ce leapădă Sabatul biblic, admit în realitate această încumetare. Ele își pot întemeia schimbarea pe autoritatea tradiției și pe aceea a sfinților părinți; dar, făcând lucrul acesta, trec cu vederea însuși principiul care-i desparte de Roma — și anume "Biblia și numai Biblia este religia protestanților". Papistașii pot vedea că se amăgesc atunci când închid ochii cu bună știință la faptele în cauză. Pe măsură ce mișcarea pentru impunerea duminicii capătă simpatie, ei se bucură, fiind siguri că aceasta va aduce în curând întreaga lume protestantă sub steagul Romei. Romaniștii declară că "păzirea duminicii de către protestanți este un omagiu pe care ei îl aduc fără voia lor autorității Bisericii Catolice". (Mgr. Segur, Plain Talk About the Protestantism of Today , p. 213.) Impunerea păzirii duminicii din partea bisericilor protestante este o impunere a închinării la papalitate.

Culturi și limbaje[modificare | modificare sursă]

În iudaism și creștinism, duminica este considerată ca prima zi a săptămânii. Ca rezultat, într-un număr de limbaje apare reflectat statutul duminicii ca prima zi a săptămânii. În greacă, numele zilelor Luni, Marți, Miercuri, și Joi ("Δευτέρα", "Τρίτη", "Τετάρτη", și "Πέμπτη") înseamnă "Secunda", "Treia", "Patra", și respectiv "Penta". Aceasta arată că Duminica a fost cândva numărată ca "Πρώτη,"(Prote)", care este, "prima". Numele curent în limba greacă pentru "ziua Duminicii", Κυριακή ημέρα (Kuriaky heMera), înseamnă "Ziua Domnului" derivând de la cuvântul Κύριος (Kyrios), care este cuvântul grecesc pentru "Domnul". O similaritate în vietnameză, zilele lucrătoare din săptămână sunt denumite: "Thứ Hai" (ziua a doua), "Thứ Ba" (ziua a treia), "Thứ Tư" (ziua a patra), "Thứ Năm" (ziua a cincia), "Thứ Sáu" (ziua a sasea), "Thứ Bảy" (ziua a șaptea). Duminica este numită "Chủ Nhật," o formă coruptă a "Chúa Nhật" ce însemnă "Ziua Domnului". Unele texte colocviale în sudul Vietnamului și de la Biserică încă mai pot folosi forma veche ce însemnă Duminică.

O formă similară a sistemului de numire a zilelor săptămânii mai apare în portugheză. Luni este "segunda-feira," care însemnă "ziua secundă," de asemeni arătând Duminica ("Domingo") să fie numărată ca prima ziua. Latina modernă folosește "feria secunda" pentru Luni.

Limbile slavice numără implicit Luni ca ziua unu, nu doi. De exemplu, Poloneză are "czwartek" (a IV-a) pentru Joi și "piątek" (a V-a) pentru Vineri. În maghiară Péntek (Vineri) este un cuvânt împrumutat slavic, astfel corelarea cu "cinci" nu este evidentă maghiarilor. Maghiari folosesc Vasárnap pentru Dumincă, și însemnă: vasár (vāșar) adică piață și nap (nāp) adică "zi de piață".

În limba malteză, din cauza originii sale siculo-arabice, Duminica este numită "Il-Ħadd," o corupere a lui "wieħed" care însemnă "unu". Luni este "It-Tnejn" care însemnă "doi". Similar Marți este "It-Tlieta" (trei), Miercuri este "L-Erbgħa" (patru) și Joi este "Il-Ħamis" (cinci).

În ebraică, zilele din săptămână sunt denumite: "יום ראשון" (yom rișon - ziua întâi), "יומ שני" (yom șayni - ziua a doua), "יום שלישי" (yom șliși - ziua a treia), "יום רבעי" (yom revi'i - ziua a patra), "יום חמישי" (yom chamiși - ziua a cincia), "יומ ששי" (yom Și’și - ziua a șasea), "יום שבת" (yom șavat - ziua odihnei).

În armeană, Luni este (Erkușabti) literal însemnă a II-a zi a săptămânii, Marți (Erekșabti) a III-a zi, Miercuri (Chorekșabti) a IV-a zi, Joi (Hingșabti) a V-a zi. Sâmbăta este (Șabat) care derivă din cuvântul ebraic Sabat ori Șavat în pronunție ebraică. Și "Kiraki or" (sau "giragi or") care derivă din cuvântul "Krak" (sau "krykh") care însemnă "foc" este Duminica, Soarelui Zi (în engleză Sunday), "Krak" descriind focul soarelui. Apostolul Ioan se mai referă la "Ziua Domnului" (în Greacă, cu τη Κυριακή ημέρα, "te Kuriaky heMera" de.ex.: Ziua Domnului) în Apocalipsa 1:10, care a devenit cuvântul armean pentru Duminică.

Totuși, în multe țări europeane calendarele aproape totdeauna arată Luni ca prima zi a săptămânii.[1]

În calendarul persan Duminica este ziua secundă a săptămânii dar ei o numesc un număr unu și este deoarece prima zi care este Sâmbăta este numărată ca 00.

În România[modificare | modificare sursă]

În România, duminica a devenit zi liberă în 1925, prin adoptarea Legii repausului duminical și în sărbătorile legale.[2]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ J. R. Stockton. „Calendarul Săptămânilor”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ România, o realitate semicolonială, 29 martie 2010, Adrian Majuru, Cotidianul, accesat la 12 mai 2012

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de duminică