Eduard Covali

Pentru alte persoane cu numele respectiv, vedeți Covali.

Eduard Covali (n. 11 septembrie 1930, Orhei – d. 2 noiembrie 2002, Piatra Neamț) a fost un teatrolog, regizor de teatru și scriitor român, cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț (1999).

Biografie[modificare | modificare sursă]

A urmat școala primară și Liceul „Ferdinand I”, din Bacău[1][2]. Face trei ani detenție politică[1] pentru „tentativă de tulburare o ordinii sociale”, iar după aceasta este angajat pictor executant, la teatrul din Bacău[2][3]. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București, secția Teatrologie[1][2] cu înscrisul de pe diploma obținută - diplomat în arte, specialitatea critic de teatru[4]. Se angajează însă ca muncitor necalificat, pe șantierele de construcții din București și Galați, din cauza trecutului imputabil[1][3].

Activitatea teatrală

În 1961, prin autoritatea primului director al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, este angajat pictor executant[1][3]. Este numit secretar literar al teatrului până în anul 1969[1][3]. După acest an se împlinește profesional ca regizor, director artistic și consilier, până în 1992, când se pensionează[1][3].

  • Director[5] la teatrul pietrean, între anii 1969-1974[1], perioadă care se confundă cu epoca de vârf și înflorire a acestuia[3], când au fost puse în scenă spectacole de referință, precum: Britannicus (regia Aurel Manea), Woyczek (regia Radu Penciulescu), Harap-Alb (regia Zoe Anghel Stanca)[3], piese cu care Teatrul Tineretului din Piatra Neamț participă la Festivalul de teatru de la San-Marino (1971) și Sibenik (1973)[1][3]; Peer Gynt (1972, regia Cătălina Buzoianu), Inimă rece (regia Sanda Manu), Zigger Zagger (regia Cornel Todea), Întunericul[3] (de Iosif Naghiu; în 1971, este interzis din motive ideologice)[1].
  • Regizor între anii 1974-1989[1]. A regizat: Mai înainte de a cânta cocoșul (de Ivan Bukovkan), 1975, în care debutează Valentin Uritescu[6]; Joc dublu[7], de Robert Thomas (1981), Vieți Paralele de D. Solomon, piesă cu care a fost în turneu la Vatra Dornei.
  • Director artistic și consilier între anii 1990-1992[1].

A realizat adaptări pentru scenă: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, poem dramatic în două acte (premieră absolută la T.T., 9 octombrie 1975, în regia Cătălinei Buzoianu[8], cu un turneu de mare succes la Festivalul de la Nancy, 1977)[1][8], spectacol preluat de Teatrul Bulandra în stagiunea 1992-1993[9], „La boite de Pandore de Lessage” și „D’Orneval, Jeunesse sans vieillesse”[10] piese regizate de regizoarea Irina Popescu Boieru la Iași cu trupa universitară de teatru francofon „Pluriel”[10], Anotimpuri teatrale (premieră absolută la T.T în 1982)[1], Al șaptelea continent (1978)[11] și dramatizarea unor basme: Vrăjitorul din Oz, Cartea junglei, Inimă rece[3][12], Alba ca Zăpada și cei șapte pitici, Cartea junglei și în colaborare (Vrăjitorul din Oz, cu Paul Findrihan) care s-au jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț dar și pe scene din țară[13].

Este consemnat în The World Encyclopedia of Contemporary Theatre: Volume 1: Europe[14], volum editat de Peter Nagy, Philippe Rouyer și apărut într-o primă ediție în 1994 în Marea Britanie, SUA și Canada[14] și reeditat în 2001, The World Encyclopedia of Contemporary Theatre: Europe[15], editat de Don Rubin, Peter Nagy și Philippe Rouyer[15].

Activitatea publicistică

Colaborator, încă din anii studenției, la revista Teatru[1] (debut publicistic în anul 1975)[2] și Contemporanul[1][4][16], unde a publicat portretele unor personalități ale scenei românești[16]:Grigore Vasiliu Birlic, Marcel Anghelescu, Eugenia Popovici, George Calboreanu[16].

„publicarea acestor portrete (în revista Contemporanul), îl așează în cadrul sumarului revistei, alături de nume ilustre ale scenei: Radu Beligan, Toma Caragiu, Radu Penciulescu, sau ale criticii din domeniu, precum Valentin Silvestru. ”
—Constantin Tomșa

[16]

Colaborări la publicații din București[16]: Papagalul și Harababura[16] și din Piatra Neamț: Ateneu, Antiteze, Apostolul[2], Ceahlăul și Acțiunea[1][2][3]. A fost membru în colegiile de redacție ale revistelor Credința Neamului și Asachi[1][3]. Autor de articole și studii despre scenă și condiția actorului[1]. Traducător al mai multor piese de teatru și eseuri din limbile franceză și italiană[1][3]. În revista Teatrul nr.3/martie 1958, p.30-33, semnează articolul-portret intitulat Birlic[4], comicul; în revista Teatrul nr.7/iulie 1958, p.62-66, portretul lui Marcel Anghelescu[4], George Calboreanu în numărul 12/decembrie 1959 p.50-55[4]. După 1989, activitateasa publicistică se intensifică și semnătura sa apare în periodice din București și Piatra Neamț[13]. Consemnat în Istoria jurnalismului din România în date, de Marian Petcu[17].

„cuvantul nu e numai o modalitate de comunicare între oameni, ci și o modalitate de a comunica oamenilor o revelație poetică sau o interpetare a acestei revelații ”
—Eduard Covali

[4]

Scrieri
  • volumul Teatru, Ed. Panteon, 1995[1][3], reunește piesele Tinerețe fără bătrânețe, Anotimpuri teatrale , Belerophon, Alba ca Zăpada și cei șapte pitici[1][3].

postume

  • Crochiuri contemporane[3], Ed. Nona, Piatra Neamț, 2003[4], cărți care exprimă experiența unei vieți de peste 40 de ani în umbrele și luminile scenei și ale teatrului[3].
„Am scris ca să mă joc, am scris ca să fac față unor necesități profesionale, am scris ca prin formulări succinte să prind înțelesul unor cărți pe care le-am citit, am făcut depoziții ca martor posibil al unei contemporaneități care încearcă să evadeze, am scris uneori ca să fug de mine și ca să-mi intru în posesie și, la urma urmei, am scris ca să-mi trăiesc viața.”
—Eduard Covali, Crochiuri contemporane, 2003

[18]

  • Rețeta pentru un teatru perfect, Ed. Conta, Piatra Neamț, 2004[4].
„Eduard Covali a gândit și a realizat o carte care cu siguranță va fi citită cu interes de toți slujitorii Thaliei, fie că l-au cunoscut sau nu pe autor, dar și cu nostalgie de către toți cei care i-au stat în preajmă bucurându-se de amiciția sau prietenia sa, dar mai ales de autoritatea sa ca profesionist”
—Constantin Tomșa

[4]

  • Picătura de otravă, 2005

Afilieri[modificare | modificare sursă]

  • Membru al Uniunii Scriitorilor din România (2000)[2].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v Ante, 2006, p.89
  2. ^ a b c d e f g Revista Apostolul
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q Consiliul Local, 1998, p.38
  4. ^ a b c d e f g h i Tomșa, 2006
  5. ^ Amintirile necesare - Teatrul Tineretului din Piatra Neamț Alice Georgescu, 2009
  6. ^ Yorik.ro - Valentin Uritescu sau despre smerenia învingătorului
  7. ^ Festival Caragiale, Maria Teslaru cv
  8. ^ a b Brăilapebune.net: Cătălina Buzoianu - regizoare de teatru și televiziune
  9. ^ Teatrul Mic București, Biografie Nona Ciobanu
  10. ^ a b Bună ziua Iași - Aniversare a unui important regizor de la Teatrul Național Iași
  11. ^ Adevărul - Dan Iacob, omul care trăiește în lumea teatrului
  12. ^ en Petre Băcioiu, Roles at the Satu-Mare Nord Theatre
  13. ^ a b Tomșa, 2014 p. 135
  14. ^ a b Nagy, Royer, 1994
  15. ^ a b Rubin, Nagy, Royer, 2001
  16. ^ a b c d e f Tomșa, 2014 p. 136
  17. ^ Istoria jurnalismului din România în date, Petcu Marian
  18. ^ Covali, 2003

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Literatură suplimentară

  • Personalități băcăuane, Galben Cornel, Bacău, I, 2000; II, 2003

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Eduard_Covali&oldid=15780941