Campionatul European de Fotbal 2016

Campionatul European de Fotbal 2016
Championnat d'Europe de football 2016 (franceză)
Le Rendez-Vous (RO: Întâlnirea)
Detalii
Țara gazdă	Franța
Perioada	10 iunie-10 iulie 2016
Echipe	24 (din o confederație)
Stadioane	10 (în 10 orașe gazdă)
Televizări	Pro TV Dolce Sport
Poziții finale
Campioană	Portugalia (Primul titlu)
Locul doi	Franța
Statistici
Meciuri jucate	51
Goluri marcate	108 (2.12 per meci)
Asistență	2.427.303 (47.594 pe meci)
Golgheter(i)	Antoine Griezmann (6 goluri)[1]
Cel mai bun jucător	Antoine Griezmann[2]
Cel mai bun tânăr jucător	Renato Sanches[3]
← 2012 2020 →

Campionatul European de Fotbal 2016 sau EURO 2016, a fost cea de-a 15 ediție a Campionatului European de fotbal masculin organizat de UEFA. A avut loc în Franța, și s-a desfășurat între 10 iunie și 10 iulie 2016.^[4][5] Spania este câștigătoarea precedentelor două ediții, dar ibericii au fost eliminați în optimi de Italia.

Pentru prima oară, Campionatul European s-a disputat între 24 de echipe, deoarece până atunci se folosise formatul cu 16 echipe, format care a început în 1996.^[6] Sub acest nou format, echipele au fost împărțite în șase grupe a câte patru echipe, după care au urmat trei faze eliminatorii și finala. Nouăsprezece echipe – echipele de pe locurile 1 și 2 și cea mai buna echipă de pe locul 3 – i s-au alăturat Franței, gazda acestui turneu, după încheierea grupelor; barajul a decis, în noiembrie 2015, și ultimele patru echipe calificate.

Franța a fost aleasă să organizeze evenimentul pe 28 mai 2010, învingând Italia și Turcia.^[7][8] Meciurile s-au jucat pe zece stadioane din zece orașe: Bordeaux, Lens, Lille, Lyon, Marseille, Nisa, Paris, Saint-Denis, Saint-Étienne și Toulouse. A fost pentru a treia oară când Franța a organizat acest eveniment sportiv după cel inaugural și cel din 1984. Franța a câștigat de două ori acest eveniment: în 1984 și în 2000.

Câștigătoarea, Portugalia, a avut dreptul de a participa la Cupa Confederațiilor FIFA 2017, organizată de Rusia.^[9]

Procesul de selecție[modificare | modificare sursă]

La 9 martie 2009, existau patru candidați pentru găzduirea turneului. Aceștia erau Franța, Italia, Turcia și Norvegia/Suedia.^[10] Norvegia/Suedia s-a retras în decembrie 2009.^[11]

Gazda a fost aleasă pe 28 mai 2010.^[12]

Rezultatele voturilor^[13]

Țara	Runda
	1 (puncte)	2 (voturi)
Franța	43	7
Turcia	38	6
Italia	23	–
Total	104	13

Preliminariile[modificare | modificare sursă]

Tragerea la sorți a avut loc la Palais des Congres Acropolis din Nisa, pe 23 februarie 2014.^[5] Preliminariile au început în septembrie 2014.^[4]

Un total de 53 de echipe au concurat pentru 23 de locuri la turneul final, alăturându-se Franței. Gibraltar a participat pentru prima oară în preliminariile pentru Campionatul European, după ce s-au afiliat la UEFA în 2013. Urnele au fost realizate cu ajutorul coeficienților UEFA, cu câștigătoarea EURO 2012 (Spania) și gazda (Franța) fiind automat în prima urnă.

Cele 53 de echipe au fost împărțite în opt grupe de câte șase echipe și 1 grupă de 5 echipe. Locul 1, 2, și cel mai bun loc 3 (rezultatele contra echipei de pe locul șase fiind anulate) se califică direct la turneul final. Cele opt echipe rămase vor merge la baraj, acolo unde vor juca două manșe, pentru a se determina și ultimele patru echipe calificate.^[14][15][16]

Gianni Infantino a declarat în martie 2012 că UEFA a schimbat formatul pentru a se asigura că aceste preliminarii nu vor fi "plictisitoare".^[17] În septembrie 2011, Michel Platini a propus un format de calificare care să includă două faze, dar propunerea nu a fost acceptată de membrii asociației.^[18] În mai 2013, Platini a confirmat că un format asemănător va fi discutat la întâlnirea comitetelor executive UEFA din Dubrovnik.^[19]

Echipe calificate[modificare | modificare sursă]

Treisprezece dintre echipele calificate (inclusiv gazda Franța) care s-au calificat la Euro 2012, s-au calificat din nou și la turneul din 2016. Printre acestea se află Anglia, care a înregistrat în preliminarii 10 victorii în 10 meciuri,^[20] deținătoarea trofeului, Spania, și campioana mondială, Germania, care s-a calificat pentru a douăsprezecea oară consecutiv la un Campionat European.^[21]

România, Turcia, Austria și Elveția s-au reîntors, după ce nu au participat în 2012, austriecii calificându-se doar pentru a doua oară la un Campionat European, după ce au găzduit turneul din 2008.^[22] După ce a găzduit Euro 2000, Belgia se reîntoarce și ea la un turneu final, împreună cu Ungaria, care nu a mai participat de 44 de ani la un turneu european, ultimul fiind cel din 1972, și de 30 de ani la un Campionat Mondial, ultimul fiind cel din 1986.

Cinci echipe și-au asigurat prima prezență la un Campionat European: Albania, Islanda, Irlanda de Nord, Slovacia și Țara Galilor.^[22] Irlanda de Nord, Slovacia și Țara Galilor au participat anterior la Campionatul Mondial de Fotbal, în timp ce Albania și Islanda nu au participat niciodată la vreun turneu final.^[22] Similar, Austria și Ucraina s-au calificat după preliminarii, după ce au găzduit turneele din 2008 și, respectiv, 2012.

Scoția a fost singura echipă din Insulele Britanice care nu s-a calificat la turneu.^[23] Campioana din 2004, Grecia, a terminat pe ultimul loc în grupa de calificare. Alte două campioane europene, câștigătoarea din 1988, Țările de Jos, și cea din 1992, Danemarca, au ratat calificarea la turneu, olandezii ratând turneul european pentru prima oară de la cel din 1984 (găzduit tot de Franța), și un turneu important de la CM 2002, după ce terminaseră CM 2014 pe locul trei,^[24] iar Danemarca pentru prima oară de la Euro 2008, după ce au pierdut barajul cu Suedia.

Echipă	Metoda de calificare	Data calificării	Apariții anterioare la turneu1
Albania	Grupa I locul 2	11 octombrie 2015	0 (debut)
Anglia	Grupa E locul 1	5 septembrie 2015	8 (1968, 1980, 1988, 1992, 1996, 2000, 2004, 2012)
Austria	Grupa G locul 1	8 septembrie 2015	1 (2008)
Belgia	Grupa B locul 1	10 octombrie 2015	4 (1972, 1980, 1984, 2000)
Cehia2	Grupa A locul 1	6 septembrie 2015	8 (1960, 1976, 1980, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012)
Croația	Grupa H locul 2	19 13 octombrie 2015	4 (1996, 2004, 2008, 2012)
Elveția	Grupa E locul 2	9 octombrie 2015	3 (2004, 2008, 2008)
Franța	00 Gazdă	00 28 mai 2010	8 (1960, 1984, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012)
Germania	Grupa D locul 1	15 11 octombrie 2015	11 (1972, 1976, 1980, 1984, 1988, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012)
Irlanda de Nord	Grupa F locul 1	8 octombrie 2015	0 (debut)
Islanda	Grupa A locul 2	6 septembrie 2015	0 (debut)
Italia	Grupa H locul 1	10 octombrie 2015	8 (1968, 1980, 1988, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012)
Polonia	Grupa D locul 2	16 11 octombrie 2015	2 (2008, 2012)
Portugalia	Grupa I locul 1	8 octombrie 2015	6 (1988, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012)
Republica Irlanda	Baraj câștigătoare	21 16 noiembrie 2015	2 (1988, 2012)
România	Grupa F locul 2	11 octombrie 2015	4 (1984, 1996, 2000, 2008)
Rusia3	Grupa G locul 2	17 12 octombrie 2015	10 (1960, 1964, 1968, 1972, 1988, 1992, 1996, 2004, 2008, 2012)
Slovacia	Grupa C locul 2	18 12 octombrie 2015	0 (debut)
Spania	Grupa C locul 1	8 octombrie 2015	9 (1964, 1980, 1988, 1996, 2000, 2004, 2008, 2012)
Suedia	Baraj câștigătoare	22 17 noiembrie 2015	5 (1992, 2000, 2004, 2008, 2012)
Turcia	Cel mai bun loc trei	19 13 octombrie 2015	3 (1996, 2000, 2008)
Țara Galilor	Grupa B locul 2	10 octombrie 2015	0 (debut)
Ucraina	Baraj câștigătoare	22 17 noiembrie 2015	1 (2012)
Ungaria	Baraj câștigătoare	20 15 noiembrie 2015	2 (1964, 1972)

¹ Scrisul îngroșat indică câștigătoarea din acel an. Scrisul înclinat indică gazda din acel an.

² Între 1960–80, Cehia a participat ca Cehoslovacia.

³ Între 1960–1988, Rusia a participat ca URSS, iar în 1992 ca CSI.

Tragerea la sorți[modificare | modificare sursă]

Tragerea la sorți pentru turneul final a avut loc la Palais des Congrès de la Porte Maillot din Paris, la 12 decembrie 2015, 18:00 CET.^{[4][5][25][26]} Cele 24 de echipe au fost trase în șase grupuri a câte patru echipe, gazda fiind plasată automat pe poziția A1. Echipele rămase au fost plasate în patru urne a câte cinci (Urna 1) sau șase (Urna 2, 3 și 4) echipe. Fiind deținătoarea trofeului, Spania a fost plasată în Urna 1, iar cele 22 de echipe rămase au fost împărțite conform coeficienților UEFA, clasamentul fiind actualizat de UEFA pe 14 octombrie 2015, după încheierea preliminariilor.^{[27][28][29][30]}

Urna 1[a] Echipă Coeff Loc  Spania[b] 37,962 2  Germania 40.236 1  Anglia 35.963 3  Portugalia 35.138 4  Belgia 34.442 5

Urna 2 Echipă Coeff Loc  Italia 34.345 6  Rusia 31.345 9   Elveția 31.254 10  Austria 30.932 11  Croația 30.642 12  Ucraina 30.313 14

Urna 3 Echipă Coeff Loc  Cehia 29.403 15  Suedia 29.028 16  Polonia 28.306 17  România 28.038 18  Slovacia 27.171 19  Ungaria 27.142 20

Urna 4 Echipă Coeff Loc  Turcia 27.033 22  Republica Irlanda 26.902 23  Islanda 25.388 27  Țara Galilor 24.531 28  Albania 23.216 31  Irlanda de Nord 22.961 33

Tragerea la sorți a decis grupele în ordinea următoare:

Grupa A Poz Echipă A1  Franța A2  România A3  Albania A4   Elveția

Grupa B Poz Echipă B1  Anglia B2  Rusia B3  Țara Galilor B4  Slovacia

Grupa C Poz Echipă C1  Germania C2  Ucraina C3  Polonia C4  Irlanda de Nord

Grupa D Poz Echipă D1  Spania D2  Cehia D3  Turcia D4  Croația

Grupa E Poz Echipă E1  Belgia E2  Italia E3  Republica Irlanda E4  Suedia

Grupa F Poz Echipă F1  Portugalia F2  Islanda F3  Austria F4  Ungaria

Stadioane[modificare | modificare sursă]

Inițial. au fost prezentate doisprezece stadioane pentru candidatura Franței, aleasă pe 28 mai 2010. Dintre acestea trebuiau să mai rămână nouă până la sfârșitul lunii mai 2011, dar a fost sugerat, în iunie 2011, să rămână unsprezece.^[31] Federația Franceză de Fotbal a trebuit să aleagă nouă stadioane care să fie folosite.

Alegerea primelor șapte s-a desfășurat fără dispute - stadionul național al Franței, Stade de France, patru stadioane nou construite în Lille, Lyon, Nisa și Bordeaux și stadioanele celor mai mari orașe, Paris și Marseille. Utimele două locuri, după ce Strasbourg a fost retras din motive financiare,^[32] au fost alese să fie Lens și Nancy în prima rundă de votare, în loc de Saint-Étienne și Toulouse, alese ca stadioane de rezervă.

În iunie 2011, numărul stadioanelor a fost mărit la unsprezece din cauza noului format care prevedea participarea a 24 de echipe, în loc de doar 16.^[33][34] Decizia însemna că orașele-rezervă Toulouse și Saint-Étienne să facă parte din lista gazdelor. Totuși, în decembrie 2011, Nancy a anunțat retragerea sa din turneu, după ce renovarea stadionului a picat,^[35] deci zece orașe gazdă vor fi folosite.

De asemenea, Stade de la Beaujoire din Nantes și Stade de la Mosson din Montpellier, stadioane folosite la Campionatul Mondial de Fotbal 1998, nu au fost alese. Lista finală cu cele zece stadioane a fost confirmată de Comitetul Executiv UEFA pe 25 ianuarie 2013.^[36]

ⁱ Oraș gazdă pe durata Campionatului Mondial de Fotbal 1998.

ⁱⁱ Oraș gazdă pe durata Cupei Confederațiilor FIFA 2003.

ⁱⁱⁱ Oraș gazdă pe durata Campionatului Mondial de Fotbal 1938.

^iv Oraș gazdă pe durata Campionatului European de Fotbal 1960.

^v Oraș gazdă pe durata Campionatului European de Fotbal 1984.

Notă: Capacitatea este cea propusă pentru meciurile Campionatului European de Fotbal 2016 și nu este neapărat capacitatea totală pe care o are stadionul.

Bazele echipelor[modificare | modificare sursă]

Fiecare echipă are o baza pe durata turneului. Echipele se vor antrena și vor fi cazate în aceste locații. Dintr-o listă de 66 de baze, cele 24 de echipe participante au trebuit să confirme locația dorită la UEFA până la 31 ianuarie 2016.^[37]

Bazele selectate au fost anunțate pe 2 martie 2016.^[38]

Echipă	Bază
Albania	Perros-Guirec
Anglia	Chantilly
Austria	Mallemort
Belgia	Bordeaux
Cehia	Tours
Croația	Deauville
Elveția	Juvignac
Franța	Clairefontaine-en-Yvelines
Germania	Évian-les-Bains
Irlanda de Nord	Saint-Georges-de-Reneins
Islanda	Annecy-le-Vieux
Italia	Montpellier
Polonia	La Baule-Escoublac
Portugalia	Marcoussis
Republica Irlanda	Versailles
România	Orry-la-Ville
Rusia	Croissy-sur-Seine
Slovacia	Vichy
Spania	Saint-Martin-de-Ré
Suedia	Saint-Nazaire
Turcia	Saint-Cyr-sur-Mer
Țara Galilor	Dinard
Ucraina	Aix-en-Provence
Ungaria	Tourrettes

Formatul turneului[modificare | modificare sursă]

Pentru a se acomoda cu expansiunea formatului de la 16 la 24 de echipe, se vor adăuga încă două grupe în faza grupelor și încă o rundă în fazele eliminatorii. Cele șase grupe (A–F) vor conține în continuare câte patru echipe, dar nu se vor califica doar primele două locuri, ci și patru cele mai bune locuri 3, ceea ce înseamnă că în fazele eliminatorii vor concura 16 echipe.^[17] Acest format a fost folosit și pentru Campionatele Mondiale din 1986, 1990 și 1994.

Acest format însumează 51 de meciuri, față de cele 31 ale campionatelor anterioare. Perioada turneului este de 31 de zile. Secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, a declarat anterior că acest format nu este "ideal" din cauză că echipele de pe locul 3 vor ști în avans ce rezultat trebuie să obțină, deci fanii nu vor mai avea ce să vadă, iar echipele nu vor mai juca la intensitate maximă.^[17]

Arbitrii[modificare | modificare sursă]

Pe 15 decembrie 2015, UEFA a numit optsprezece arbitri pentru EURO 2016.^[39] Brigăzile complete de arbitri au fost anunțate pe 1 martie 2016.^[40]

Arbitrul maghiar Viktor Kassai a fost ales să conducă meciul de deschidere dintre Franța și România.^[41]

Țară	Arbitru	Arbitri asistenți	Arbitri asistenți adiționali	Meciuri arbitrate[41]
Anglia	Martin Atkinson	Michael Mullarkey Stephan Child Gary Beswick (de rezervă)	Michael Oliver Craig Pawson	Germania–Ucraina (Grupa C) Ungaria–Portugalia (Grupa F) Țara Galilor–Irlanda de Nord (Optimi)
Germania	Felix Brych	Mark Borsch Stefan Lupp Marco Achmüller (de rezervă)	Bastian Dankert Marco Fritz	Anglia–Țara Galilor (Grupa B) Suedia–Belgia (Grupa E) Polonia–Portugalia (Sferturi)
Turcia	Cüneyt Çakır	Bahattin Duran Tarık Ongun Mustafa Emre Eyisoy (de rezervă)	Hüseyin Göçek Barıș Șimșek	Portugalia–Islanda (Grupa F) Belgia–Republica Irlanda (Grupa E) Italia–Spania (Optimi)
Anglia	Mark Clattenburg	Simon Beck Jake Collin Stuart Burt (de rezervă)	Anthony Taylor Andre Marriner	Belgia–Italia (Grupa E) Cehia–Croația (Grupa D) Elveția–Polonia (Optimi) Portugalia–Franța (Finala)
Scoția	Willie Collum	Damien MacGraith Francis Connor Douglas Ross (de rezervă)	Bobby Madden John Beaton	Franța–Albania (Grupa A) Cehia–Turcia (Grupa D)
Suedia	Jonas Eriksson	Mathias Klasenius Daniel Wärnmark Mehmet Culum (de rezervă)	Stefan Johannesson Markus Strömbergsson	Turcia–Croația (Grupa D) Rusia–Țara Galilor Grupa B) Portugalia–Țara Galilor (Semifinale)
România	Ovidiu Hațegan	Octavian Șovre Sebastian Gheorghe Radu Ghinguleac (de rezervă)	Alexandru Tudor Sebastian Colțescu	Polonia–Irlanda de Nord (Grupa C) Italia–Republica Irlanda (Grupa E)
Rusia	Sergei Karasev	Anton AveryanovRUS Tikhon Kalugin Nikolai Golubev	Sergey Lapochkin Sergey Ivanov	România–Elveția (Grupa A) Islanda–Ungaria (Grupa F)
Ungaria	Viktor Kassai	György Ring Vencel Tóth István Albert (de rezervă)	Tamás Bognar Ádám Farkas	Franța–România (Grupa A) Italia–Suedia (Grupa E) Germania–Italia (Sferturi)
Cehia	Pavel Královec	Roman Slyško Martin Wilczek Tomas Mokrusch (de rezervă)	Petr Ardeleánu Michal Patak	Ucraina–Irlanda de Nord (Grupa C) România–Albania (Grupa A)
Țările de Jos	Björn Kuipers	Sander Van Roekel Erwin Zeinstra Mario Diks (de rezervă)	Pol van Boekel Richard Liesveld	Germania–Polonia (Grupa C) Croația–Spania (Grupa D)
Polonia	Szymon Marciniak	Paweł Sokolnicki Tomasz Listkiewicz Radosław Siejka (de rezervă)	Paweł Raczkowski Tomasz Musiał	Spania–Cehia (Grupa D) Islanda–Austria (Grupa F) Germania–Slovacia (Optimi)
Serbia	Milorad Mažić	Milovan Ristić Dalibor Đurđević Nemanja Petrović (de rezervă)	Danilo Grujić Nenad Đokić	Republica Irlanda–Suedia (Grupa E) Spania–Turcia (Grupa D) Ungaria–Belgia (Optimi)
Norvegia	Svein Oddvar Moen	Kim Thomas Haglund Frank Andås Sven Erik Midthjell (de rezervă)	Ken Henry Johnsen Svein-Erik Edvartsen	Țara Galilor–Slovacia (Grupa B) Ucraina–Polonia (Grupa C)
Italia	Nicola Rizzoli	Elenito Di Liberatore Mauro Tonolini Gianluca Cariolato (de rezervă)	Luca BantiITA Antonio Damato Daniele Orsato	Anglia–Rusia (Grupa B) Portugalia–Austria (Grupa F) Franța–Republica Irlanda (Optimi) Germania–Franța (Semifinale)
Slovenia	Damir Skomina	Jure Praprotnik Robert Vukan Bojan Ul (de rezervă)	Matej Jug Slavko Vinčić	Rusia–Slovacia (Grupa B) Elveția–Franța (Grupa A) Anglia–Islanda (Optimi) Țara Galilor–Belgia (Sferturi)
Franța	Clément Turpin	Frédéric Cano Nicolas Danos Cyril Gringore (de rezervă)	Benoît Bastien Fredy Fautrel	Austria–Ungaria (Grupa F) Irlanda de Nord–Germania (Grupa C)
Spania	Carlos Velasco Carballo	Roberto Alonso Fernández Juan Carlos Yuste Jiménez Raúl Cabañero Martínez (de rezervă)	Jesús Gil Manzano Carlos del Cerro Grande	Albania–Elveția (Grupa A) Slovacia–Anglia (Grupa B) Croația–Portugalia (Optimi)

^RUS Anton Averyanov a fost înlocuit de Nikolai Golubev după eșuarea unui test de fitness.^[42]

^ITA Luca Banti a fost înlocuit de Daniele Orsato după ce s-a retras din brigadă din motive personale.^[43]

Doi arbitri, care au servit doar ca arbitri asistenți, și doi arbitri de rezervă au fost convocați:^[40]

Țara	Arbitrul asistent	Arbitrul de rezervă
Belarus	Aleksei Kulbakov	Vitali Maliutsin
Grecia	Anastasios Sidiropoulos	Damianos Efthymiadis

Faza grupelor[modificare | modificare sursă]

UEFA a anunțat programul turneului pe 25 aprilie 2014.^[44][45] Toate orele sunt locale, CEST (UTC+2).

Legendă pentru culorile grupelor
	Echipă calificată în faza eliminatorie

Departajări[modificare | modificare sursă]

Dacă două sau mai multe echipe au același punctaj după ce toate meciurile din grupă s-au jucat, se vor aplica următoarele departajări:^[46]

1. Numărul mai mare de puncte obținute dintre echipele aflate la departajare;
2. Diferența de goluri superioară dintre echipele aflate la departajare;
3. Numărul mai mare de goluri înscrise dintre echipele aflate la departajare;
4. Dacă după primele trei criterii echipele sunt tot la egalitate, diferența se va face cu ajutorul meciurilor directe între echipele aflate la departajare. Dacă și după acest criteriu echipele sunt tot la egalitate, se vor aplica criteriile 5–9;
5. Diferența de goluri superioară din toate meciurile grupei;
6. Numărul mai mare de goluri din toate meciurile grupei;
7. Dacă doar două echipe se află la departajare și sunt la egalitate după primele 6 criterii, dar și după ce s-au întâlnit în ultima etapă a grupei, se vor organiza lovituri de departajare (acest criteriu nu se aplică dacă mai mult de două echipe sunt la departajare)
8. Metoda fair play-ului (1 punct pentru un singur cartonaș galben, 3 puncte pentru un cartonaș roșu, ca consecință a primirii a două cartonașe galbene, 3 puncte pentru un cartonaș roșu direct, 4 puncte pentru un cartonaș roșu direct, după ce jucătorul mai avea un cartonaș galben);
9. Poziția în clasamentul UEFA;

Cele mai bune patru echipe de pe locul trei sunt determinate după următoarele criterii:^[46]

1. Numărul mai mare de puncte obținute;
2. Diferența de goluri superioară;
3. Numărul mai mare de goluri înscrise;
4. Metoda fair play-ului;
5. Poziția în clasamentul UEFA.

Grupa A[modificare | modificare sursă]

Echipa	MJ	V	E	Î	GM	GP	G	Pct
Franța	3	2	1	0	4	1	+3	7
Elveția	3	1	2	0	2	1	+1	5
Albania	3	1	0	2	1	3	−2	3
România	3	0	1	2	2	4	−2	1

---

---

---

---

---

Grupa B[modificare | modificare sursă]

Echipa	MJ	V	E	Î	GM	GP	G	Pct
Țara Galilor	3	2	0	1	6	3	+3	6
Anglia	3	1	2	0	3	2	+1	5
Slovacia	3	1	1	1	3	3	0	4
Rusia	3	0	1	2	2	6	−4	1

---

---

Grupa C[modificare | modificare sursă]

Echipa	MJ	V	E	Î	GM	GP	G	Pct
Germania	3	2	1	0	3	0	+3	7
Polonia	3	2	1	0	2	0	+2	7
Irlanda de Nord	3	1	0	2	2	2	0	3
Ucraina	3	0	0	3	0	5	−5	0

---

---

Grupa D[modificare | modificare sursă]

Echipa	MJ	V	E	Î	GM	GP	G	Pct
Croația	3	2	1	0	5	3	+2	7
Spania	3	2	0	1	5	2	+3	6
Turcia	3	1	0	2	2	4	−2	3
Cehia	3	0	1	2	2	5	−3	1

---

---

Grupa E[modificare | modificare sursă]

Echipa	MJ	V	E	Î	GM	GP	G	Pct
Italia	3	2	0	1	3	1	+2	6
Belgia	3	2	0	1	4	2	+2	6
Republica Irlanda	3	1	1	1	2	4	−2	4
Suedia	3	0	1	2	1	3	−2	1

---

---

Grupa F[modificare | modificare sursă]

Echipa	MJ	V	E	Î	GM	GP	G	Pct
Ungaria	3	1	2	0	6	4	+2	5
Islanda	3	1	2	0	4	3	+1	5
Portugalia	3	0	3	0	4	4	0	3
Austria	3	0	1	2	1	4	−3	1

---

---

Clasamentul echipelor de pe locul trei[modificare | modificare sursă]

Grupa	Echipa	MJ	V	E	Î	GM	GP	DG	Pct
B	Slovacia	3	1	1	1	3	3	0	4
E	Republica Irlanda	3	1	1	1	2	4	−2	4
F	Portugalia	3	0	3	0	4	4	0	3
C	Irlanda de Nord	3	1	0	2	2	2	0	3
D	Turcia	3	1	0	2	2	4	−2	3
A	Albania	3	1	0	2	1	3	−2	3

Faza eliminatorie[modificare | modificare sursă]

În faza eliminatorie, dacă meciul se termină la egalitate după cele 90 de minute de joc regulamentare, se vor juca prelungiri (două reprize a câte 15 minute) iar, ulterior, în caz de necesitate, se vor efectua lovituri de departajare pentru a determina câștigătoarea.^[16] Toate orele sunt locale, CEST (UTC+2).

Ca la fiecare turneu de la cel din 1984 încoace, nu există finală mică.

Optimi

Sferturi de finală

Semifinale

Finala

25 iunie – Saint-Étienne

Elveția

1 (4)

30 iunie – Marseille

Polonia (pen.)

1 (5)

Polonia

1 (3)

25 iunie – Lens

Portugalia (pen.)

1 (5)

Croația

0

6 iulie – Lyon

Portugalia (d.p.)

1

Portugalia

2

25 iunie – Paris

Țara Galilor

0

Țara Galilor

1

1 iulie – Villeneuve-d'Ascq

Irlanda de Nord

0

Țara Galilor

3

26 iunie – Toulouse

Belgia

1

Ungaria

0

10 iulie – Saint-Denis

Belgia

4

Portugalia (d.p.)

1

26 iunie – Villeneuve-d'Ascq

Franța

0

Germania

3

2 iulie – Bordeaux

Slovacia

0

Germania (pen.)

1 (6)

27 iunie – Saint-Denis

Italia

1 (5)

Italia

2

7 iulie – Marseille

Spania

0

Germania

0

26 iunie – Lyon

Franța

2

Franța

2

3 iulie – Saint-Denis

Irlanda

1

Franța

5

27 iunie – Nice

Islanda

2

Anglia

1

Islanda

2

Optimi de finală[modificare | modificare sursă]

---

---

---

---

---

---

---