Gheorghe Mulțescu

Gheorghe Mulțescu
Informații generale
Nume complet Gheorghe Mulțescu
Data nașterii (72 de ani)
Locul nașterii Botoroaga, județul Teleorman, România
Înălțime 183 cm
Poreclă SMURD[1]
Post Mijlocaș
Cluburi de juniori
Ani Club
1963-1971  Steaua
Cluburi de seniori*
Ani Club Ap (G)
1971-1979  Jiul Petroșani 239 (74)
1979-1985  Dinamo 132 (29)
1985-1987  Jiul Petroșani 59 (17)
1987-1988  CSM Suceava 9 (2)
1987-1988  Rocar 20 (10)
1988-1989  UTA Arad 18 (10)
Echipa națională
Ani Țară Ap (G)
1974-1983 România 15 (3)
Echipe antrenate
1990-1991  Dinamo
1992  Dacia Unirea Brăila
1993-1996  Samsunspor
1996-1997  Kayserispor
1999  Adanaspor
2000  Ankaragücü
2001  Sportul Studențesc
2001-2002  Astra Ploiești
2002  Gaziantepspor
2003  Politehnica Timișoara
2003  Samsunspor
2003  Petrolul
2004  Politehnica Timișoara
2005  Jiul Petroșani
2005  FC Brașov
2005-2006  Sportul Studențesc
2006  FC Vaslui
2007  Sportul Studențesc
2007  U Cluj
2008  Dinamo
2008-2009  Progresul București
2009-2010  Ceahlăul
2011  Sportul Studențesc
2012  Delta Tulcea
2012  Petrolul
2012  Astra Giurgiu
2013  Gaz Metan Mediaș
2013  Dinamo
2014  Petrolul
2015  Al-Ettifaq
2015-2016  Voluntari
2016-2017  U Craiova
2018  Astra Giurgiu
2019-2020  Petrolul
2020  Dinamo
2021  Dinamo
* Apariții și goluri pentru echipa de club doar în cadrul campionatului intern

Gheorghe Mulțescu (n. 13 noiembrie 1951, Botoroaga, Teleorman) este un antrenor român de fotbal și fost jucător.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Data sa de naștere din actele oficiale și în site-urile de statistică a fotbalului este 13 noiembrie 1951, dar de fapt este născut în ziua de 11 noiembrie a aceluiași an.[2]

Cariera de jucător[modificare | modificare sursă]

A fost legitimat în 1963 la Steaua București, club în cadrul căruia a evoluat la echipele de copii, juniori și tineret. În 1971 a fost transferat la Jiul Petroșani (echipa pentru care este golgeterul all - time cu 79 de goluri marcate) unde a debutat în Divizia A și a continuat să activeze până în 1979, când s-a transferat la Dinamo București.

A jucat de 15 ori în echipa națională și a fost component al reprezentativei studențești a României. Pe 20 iulie 1974 a marcat în Finala Campionatului Mondial Universitar, de la Monte Carlo, câștigată de România în fața Bulgariei cu 4-1.[3] A debutat la echipa națională pe 25 septembrie 1974, înlocuindu-l pe Iordănescu în minutul 78 al amicalului cu Bulgaria disputat la Sofia, scor 0-0.[3] Pe 29 noiembrie 1976 a marcat primul gol pentru România, într-un meci din Cupa Balcanică câștigat cu 3-2 în fața Bulgariei.[3]

A câștigat cu formația Jiul Petroșani Cupa României în sezonul 1973-1974. Cu Dinamo București a câștigat de 3 ori campionatul (1982, 1983, 1984) și de două ori Cupa României (1982, 1984). A acumulat 359 prezențe în prima ligă românească, marcând 102 goluri.

A fost campion mondial universitar cu selecționata studențească a României în ediția 1974 din Franța.[4]

Cariera de antrenor[modificare | modificare sursă]

Debutul sau a fost in postura de antrenor - jucator la Jiul Petroșani intre anii 1985 - 1987 cand a si promovat in Divizia A. A devenit antrenor din vara lui 1990 și a antrenat diverse echipe între care Dinamo București, Sportul Studențesc (cu care a promovat în Liga I în anul 2001), FC Vaslui și Universitatea Cluj. A pregătit formații și din Turcia, între care Samsunspor (în două rânduri), Gaziantepspor și Ankaragücü. În octombrie 2009 a fost instalat în funcția de antrenor principal la Ceahlăul Piatra Neamț, fiind demis în martie 2010. Pe 13 august 2012 a semnat cu echipa de fotbal de primă ligă, Astra Ploiești[5].

Pe 5 iunie 2013 a fost numit antrenor principal al echipei Dinamo București.[6] A fost demis după doar opt etape în care a înregistrat două victorii, trei remize și trei înfrângeri.

În iulie 2020, Mulțescu a revenit la conducerea lui Dinamo, pentru al patrulea mandat, obiectivul fiind salvarea de la retrogradare. Dinamo se afla pe o poziție retrogradabilă în Liga I la instalarea lui Mulțescu în funcția de antrenor. După o victorie și un egal în primele sale două meciuri la conducere, campionatul a fost înghețat, iar Dinamo a încheiat pe locul 13, fără să mai dispute meciurile restante. În sezonul 2020-21, Mulțescu a fost pe banca lui Dinamo în prima etapă, o remiză cu FC Hermannstadt, apoi și-a reziliat contractul cu gruparea bucureșteană. A revenit la Dinamo după doar șapte luni, preluând echipa de pe locul 14 în Liga I, cu obiectivul de a evita retrogradarea.[7] După doar patru meciuri la conducere și tot atâtea înfrângeri, Mulțescu a demisionat.[8]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Laurentiu Teodorescu (), „Dinamo renunta la serviciile SMURD: Multescu a fost demis!”, National.ro, accesat în  
  2. ^ „Gheorghe Mulțescu, antrenor principal la Dinamo București”. fcdinamo.ro. Accesat în . [nefuncțională]
  3. ^ a b c RETROGSP // VIDEO Coincidențele stranii din cariera lui Mulțescu, gsp.ro
  4. ^ Au fost odată campioni mondiali. ProSport.ro. Accesat la 20 iulie 2009.
  5. ^ „A sosit Mulțescu. Urmeaza Casierra!”. Ziarul Prahova. Accesat în . 
  6. ^ Gheorghe Mulțescu, noul antrenor al lui Dinamo. antena3.ro. Accesat la 9 iunie 2013.
  7. ^ „Dinamo anunță oficial numirea lui Gheorghe Mulțescu în funcția de antrenor principal”. news.ro. Accesat în . 
  8. ^ „Gigi Mulțescu, noi explicații după demisie: „Am fost prea credul" » Ce le reproșează jucătorilor lui Dinamo”. Gazeta Sporturilor. Accesat în . 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Ilie Dobre, Gigi Mulțescu, fotbalistul-nepereche (Ed. Paralela 45, 2001)

Legături externe[modificare | modificare sursă]