Ioan Vieru (poet)

Date personale
Ioan Vieru

Născut	6 mai 1962 (61 de ani) Târgu Neamț, România
Cetățenie	România
Ocupație	poet
Limbi vorbite	limba română
Modifică date / text

Ioan Vieru (n. 6 mai 1962, Târgu Neamț) este un poet, eseist și jurnalist român.

Biografie[modificare | modificare sursă]

A debutat în revistele Cronica, (1977) Iași, cu sprijinul lui Nicolae Turtureanu și al profesorului Liviu Leonte, și în Luceafărul, (1980), cu o prezentare a poetului și, ulterior, a cunoscutului disident Dorin Tudoran. În perioada anilor '70, a fost susținut de profesorul Tudor Opriș, remarcându-se la concursurile literare naționale ale elevilor ca unul dintre cei mai promițători laureați.

Din motive ideologice, după refuzul oricărei intervenții în textul poetic, cu toate încercările unor critici literari cunoscuți care au prezentat referate elogioase, primul volum de poezii, " Căile șoimului ", i-a apărut cu o întârziere de aproape un deceniu, în 1990.

Anii 1980[modificare | modificare sursă]

În anii '80, s-a afirmat în paginile revistei studențești Amfiteatru.

A publicat poezii, eseuri, traduceri, interviuri, cronici literare, cronici de artă în revistele: România literară, Luceafărul, Tomis, Tribuna, Convorbiri literare, Teatrul, Arta, Magyar Szo etc. A colaborat la Radio România, la redacția Culturală, editorialist la revista " Viața studențească ". A fost printre primii jurnaliști și scriitori care au vorbit la Radio-ul național, în Decembrie 1989.

După 1990 este prezent în revistele literare cu poezii, eseuri, cronici literare, comentariu politic. A fost redactor al revistei Tomis, din Constanța (oraș în care a locuit câțiva ani). În 1990-1991 a colaborat la ziarul România liberă. În 1992 a fost invitat de Ion Stratan, Mariana Marin și Hanibal Stănciulescu să facă parte din redacția revistei Contrapunct.

Din 1994 este director al revistei Contrapunct și președinte al Fundației pentru literatură și arte vizuale Contrapunct.

Operă poetică[modificare | modificare sursă]

Volume[modificare | modificare sursă]

Căile șoimului, 1990
Cearcăn, 1991
Abisul mîinilor, 1994
Coloana oficială, 1994
Transparență cu Pietà, 1997
Capodopera cinematografică, 1998
Intervalul răbdării, 2003
Arhiva din spatele asinilor, 2007
Hipnoza legii , 2017

Antologii de autor[modificare | modificare sursă]

Zidul din turn, cu o prefață de Alexandru Paleologu, 1996
Crinul regal, colecția „Poeți români contemporani”, cu o prezentare de Dorin Tudoran, 1999
Locuri prin care trece frontiera misterului, prefață Liviu Antonesei, postfață Gheorghe Grigurcu, 2014
O sută și una de poezii, 2022

Reeditări[modificare | modificare sursă]

Zilele fluxului, cu o prefață de Ion Stratan, 2000
Peisaj confiscat , cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, 1996, 2006

Referințe critice[modificare | modificare sursă]

„ De cîte ori întîlnesc numele lui Ioan Vieru - fie pe coperta unei cărți, fie sub un grupaj de versuri într-o revistă, fie într-o antologie a poeziei române de azi - este imposibil să nu îmi revină în memorie silueta subțire a adolescentului venit cu un tren de noapte din Moldova, îmbrăcat în uniformă de licean, spre a-și încerca norocul cu poezii la o revistă bucureșteană. Am avut șansa să fiu eu în acel birou la ușa căruia a bătut cu o sfială ce nu l-a părăsit nici astăzi, așa încît nu pot fi decît fericit să-l văd acum rîvnit de colecții prestigioase. Asemeni omului, poezia lui Ioan Vieru este un amestec de discreție tenace și imersiuni în zone ce implică o temeritate nu întotdeauna ușor de observat la prima privire. Poezia sa este ca un lied pe care trebuie să-l asculți de cîteva ori spre a înțelege de unde vine și spre ce încearcă să te poarte. Îți trebuie o vreme să ajustezi volumul la intensitatea potrivită. În lipsa ei, riști să treci fluierînd pe lîngă sensul acestui demers artistic meticulos.

Deși solidar - estetic și moral - cu leatul său literar, Ioan Vieru a ocolit cu inteligență înregimentările zgomotoase, frondele gratuite și narcisismul ce a prăpădit atîtea talente. A rămas ce a fost de la bun început - un artist autentic.

Poetul a cărui maturitate o celebrează acum Poeți români contemporani îmi pare un calif pe al cărui covor zburător te poți convinge că miracolul detașării de țărînă există cu adevărat. Crinul pe care îl oferă azi Ioan Vieru cititorilor săi și-a cîștigat regalitatea printr-o armonie în care inserțiile de esențe tari și contururi moi se reconciliază într-un pact artistic a cărui menire este chiar reinventarea lumii ca proiect.”

Dorin Tudoran, prezentare la volumul Crinul regal, 1999.

„ Dacă optzecismul liric se caracterizează, în genere, printr-o obiectivizare, printr-o "deschidere către lume" cinic-dezgustat-amuzată, adică printr-o, în fond, fugă de lirism, poezia lui Ioan Vieru ilustrează , în chiar sînul "generației " în cauză, o tendință opusă.Poetul se adîncește în sine, pînă întîlnește un strat generos, al identificării subiectului cu obiectul, care e figura lirismului însuși.(...)

Ioan Vieru e un poet care se cuvine căutat pe fragment, urmărit în curburile neașteptate ale verbului său ispitit de infinit și apăsat de tristețea finitului, pentru a realiza momentele de revelație scriptică, pe care le definește el însuși, cu aceste între-zăriri ce presupunem că i-ar fi plăcut lui René Char: "abia cerneala întîlnește marele rîu/ spre-a ridica la suprafață/ înecații misterului "(orfelinatele cîmpului)

.” Gheorghe Grigurcu, în revista Convorbiri literare, 2006.

„ Versurile au ceva oracular și provocator, prin adîncimea lor indefinibilă, nu șochează prin invazia prozaismelor cotidiene și hiperrrealism, ca în deja consacratul discurs optzecist(...) Ioan Vieru scrie altfel, dintr-o solitudine care îi înnobilează textul(...). Multe versuri se celebrează pe ele însele, feerie a limbajului și, mai puțin, tranzitivitate a sa, bijuterii stilistice, care au, probabil, prețul lor,plătit prin șlefuire sau inspirație.(...)Totul este perfect transparent și totuși enigmatic, prin densitate. Versurile par deseori dictate, nepresupunîndu-se într-o anume logică, fulgurații dintr-un limbaj logic și simultan supralogic,construcție, dar și deconstrucție, melancolic cu măsură și auster în strălucirea unor imagini insolite (...)Lumea are coerență pentru Ioan Vieru, nu e absurdă, dar modul de-a și-o apropia e unul fragmentar, fractal,în cioburi,în așchii simbolice, care reflectă întregul, nu-l neagă.”

Adrian Popescu, în revista Steaua,1999

„ Prin "Coloana oficială", Ioan Vieru se impune ca unul dintre cei mai importanți poeți ai momentului, fie doar și pentru performanța atît de rară de a-și construi universul poetic pe canavaua unor precepte morale, de criză, adînc negative, adecvîndu-și corect mijloacele de expresie, acestora.”

Ion Vădan, în revista Poesis, 1995.

„ Poezia lui Ioan Vieru ar fi plăcut foarte mult- ar fi plăcut pur și simplu:ar fi citit-o și ar fi citat-o- unor poeți români care azi nu mai sunt în viață.Lui Virgil Mazilescu și lui Marius Robescu, de pildă.Risc această afirmație,această atribuire.Sunt sigur că ei mi-ar fi spus:citește-o;citește-o neapărat ! Sintaxa înșelătoare a poemelor lui Ioan Vieru, care taie granițe fără a-și striga, cu emfază, capacitățile atletice, ci stă, rămîne acasă, la masă și desparte, fin, lucrurile de ele însele este,în cele mai multe cazuri, o formă de judecată morală în urma căreia nu accede la poem, - spre a fi judecat-decît ceea ce se pune singur în discuție, identitățile fragile .)”

Bogdan Ghiu, în revista ARC, 1998.

„ Ioan Vieru publică o impresionantă antologie de poezie, Zidul din turn alcătuită printr-o selectare riguroasă a poemelor conținute de cele patru volume de versuri pe care poetul le-a tipărit pînă acum(...)Ioan Vieru se situează în acea falangă de poeți români care și-au asumat toate riscurile care decurg din practicarea unei poezii neconcesive, nonconfigurative, la limitele incomunicabilului, poezie asemănătoare într-un fel cu pictura abstractă care nu poate fi nici "gustată", nici înțeleasă fără o grilă culturală. Această poezie nu se adresează unui public obișnuit, "iubitor de poezie", nu este destinată "recitării" ci lecturii critice, căci ea urmează să reconstituie mai degrabă un flux mental continuu și istovitor și nu o retorică verbală bine articulată, putînd fi echivalată, unui nigredo alchimic(...).

Cred în armonioasa devenire poetică a operei poetice a lui Ioan Vieru.” Cezar Ivănescu, în revista Timpul, 1998.

„ Ioan Vieru este poetul unei poezii originale.Poezia lui Ioan Vieru este poezia unui om original.Poezia,poetul și omul Ioan Vieru formează o triplă fenomenologie a Ființei-Cuvînt,caracter creator și receptivitate la cea mai înaltă cotă.Ioan Vieru este poetul deceniului nostru.Este lirica pe care ar fi parcurs-o rapsodul antic dacă ar fi avut mai mult decît un ochi interior.”

Ion Stratan, în revista Apostrof, 2000.

„ ... Dacă există un număr limitat de poeți ai acestui timp, stabilit printr-un numerus clausus valoric oricît de exigent, Ioan Vieru este, fără îndoială, unul dintre ei.Dincolo de " zgomotul și furia" unora dintre confrații noștri, fără niciun fel de aplecare spre gregaritate, dar solidar în solitaritatea sa, (...)Ioan Vieru a găsit în el forța pentru a construi o operă poetică importantă pentru definirea chipului spiritual al epocii noastre.”

Liviu Antonesei, în revista Orizont, 2002

„ Cartea poetului Ioan Vieru, " Căile șoimului", a clătinat multe prejudecăți și a anunțat o nouă voce poetică distinctă, inconfundabilă.Un eu auctorial aflat la desăvîrșirea mijloacelor expresivității și, deopotrivă, o profundă motivație existențială a gestului de a scrie, o distincție poetică ce purta marca stilistică(amprenta) unui poet profund, grav, cerebral, dar și ispitit de spiritul ironic-detașat, nonconformist și rebel în fața canoanelor lirice de atunci.De altminteri, simboluri precum șoimul ori crinul sunt-în cazul poetului Ioan Vieru- embleme înscrise pe scutul unei conștiințe poetice austere și dramatice,arctice,dar,deopotrivă,senzuale. Poezia lui Ioan Vieru este susținută de un filon grav, pe care poetul american T.S.Eliot îl numea "corelativul obiectiv": un substrat al realității, aidoma unei pelicule cinematografice, pe care sunt "impresionate" vieți și destine, mărturisiri și pagini dintr-un imaginar jurnal existențial:de unde și discursul ce se zbate între realitatea concretă, palpabilă și una ireală, visată sau proiectată pe ecranul unor experiențe trăite la limită.Recentul său volum apărut la Editura EMINESCU, în colecția "Poeți români contemporani" , " Crinul regal ", confirmă o reală și profundă înzestrare poetică.”

Traian T. Coșovei, în revista Adevărul literar și artistic, 2000.

Alte referințe critice

Cornel Regman, Alexandru Paleologu, Constantin Ciopraga, Dorin Tudoran, Dan Grigorescu, Mircea Ciobanu, Daniel Dimitriu, Tudor Cristea, Marian Victor Buciu, Marian Popa, Al. Protopopescu, Horia Gârbea, Barbu Cioculescu, Adrian Popescu, Gheorghe Grigurcu, Iulia Alexa, Liviu Ioan Stoiciu, Bogdan Ghiu, Nicolae Panaite, Ion Cristoiu, Dan Stanca, Roxana Sorescu, George Astaloș, Ion Mureșan, Eugen Istodor, Titus Vâjeu,Traian T. Coșovei, Nicolae Bârna, Cezar Ivănescu, Liviu Antonesei, George Achim, Bucur Demetrian, Ion Stratan, Carmelia Leonte, Victor Sterom, Lucian Alexiu, Radu Voinescu, Aureliu Goci, Manuela Ilie, Valeriu Bârgău, Gabriel Rusu, Constantin Crișan, Mircea A. Diaconu, Gabriela Gheorghișor, Val. Condurache ș.a.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Dicționarul general al literaturii române, Academia Română, 2009

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Tribuna, 16-30 septembrie 2003, „Cultura nu poate fi un înlocuitor” Arhivat în 29 octombrie 2007, la Wayback Machine., interviu cu Ioan Vieru, realizat de Ion Cristofor