Istoria Cehoslovaciei

Cehoslovacia s-a format după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar. Apariția noului stat a fost consfințită de semnarea Tratatului la Saint Germain en Laye la sfârșitul primului război mondial. În conformitate cu recensământul din 1921, Cehoslovacia avea 13.613.172 locuitori. [1]


Edvard Beneš, al doilea președinte al Cehoslovaciei

Harta lingvistică a Cehoslovaciei în 1930

Populația republicii era formată din:

51 % cehi, 23,4 % germani din Sudetenland 14 % slovaci 5,5 % unguri 3,4 % ruteni, ucraineni și ruși 1,3 % evrei 1,4 % alte minorități – polonezi, români, țigani, etc. Din punct de vedere al limbilor oficiale, doar ceha și slovaca aveau acest statut. Celelalte minorități își puteau folosi limbile lor în raporturile cu administrația numai în regiunile în care reprezentau mai mult de 20% din populație. Primele alegeri legislative au avut loc pe 18 aprilie 1920. Tensiunile naționaliste au marcat întreaga viață politică a țării până la ocuparea ei de către Germania în 1939.

Pe 24 ianuarie 1924, Franța și Cehoslovacia au semnat un tratat de alianță. Tensiunile dintre cehi și slovaci au fost latente de-a lungul deceniului al treilea și în special în cel de-al patrulea. Germanii din Sudeți au înființat Partidul Germanilor Sudeți („Sudetendeutsche Partei” - SdP) condus de Konrad Henlein, care milita, (bucurându-se de sprijinul disimulat al naziștilor), pentru unificarea regiunii cu Reichul. Criza dintre cetățenii cehoslovaci de etnie cehă și cei de etnie germană s-a acutizat după Anschluss (ocuparea Austriei de către Germania) în 1938. Pentru toată lumea a devenit clar că următoarea mișcare a lui Hitler va fi ocuparea Sudeților. În luna februarie a anului 1938, Hitler a declarat public că rezolvarea justă a problemei Sudeților va fi făcută doar după unificarea cu Reichul a regiunilor locuite majoritar de germani. În Cehoslovacia, tensiunile naționaliste au atins un nou prag critic după ce SdP a respins toate propunerile făcute de președintele Edvard Beneš. În același an, guvernul de la Praga a scos în afara legii Partidul Germanilor Sudeți.

Dezmembrarea Cehoslovaciei de către naziști[modificare | modificare sursă]

Anschluss a reprezentat un nou succes de proporții pentru Hitler. [...] Pasivitatea de care au dat dovadă, a câta oară, Marea Britanie și Franța l-au convins că putea trece și la alte acțiuni îndrăznețe pentru a clădi visul său de o viață, Marele Reich German. Pentru a-și atinge obiectivul, tânărul stat cehoslovac trebuia să dispară. Acesta ocupa o poziție strategică în Europa Centrală, căutând sprijin de la Paris și, eventual, de la Moscova împotriva Germaniei. Deținea o armată bine dotată și o industrie de armament eficientă (cel puțin în comparație cu țările din Europa Centrală și de Est), dar era un stat subminat de frământări interne. Existau disensiuni între cehi și slovaci și în raport cu minoritățile de maghiari, ruteni și polonezi. Dar cea mai mare amenințare o reprezentau cei peste 3 milioane de germani sudeți care își doreau integrarea în cel de-al Treilea Reich.

La 28 martie 1938, Hitler l-a instruit pe Konrad Henlein, liderul germanilor sudeți, să formuleze cereri de autonomie pentru minoritatea germană, dar în așa fel încât să fie considerate rezonabile pentru comunitatea internațională, dar pe care cehii să nu le poată accepta fără dezmembrarea statului. Dar reacția guvernului de la Praga, de a mobiliza armata în zilele de 20 și 21 mai, ca urmare a unor zvonuri (false) referitoare la un iminent atac german, l-a luat prin surprindere pe Hitler, obișnuit până atunci cu reacțiile molcome și previzibile ale democrațiilor occidentale. Când Marea Britanie, Franța și Uniunea Sovietică au reacționat, declarând că un eventual atac german nu va fi tolerat, cancelarul german s-a repliat, declarându-și „nevinovăția”.

În mod paradoxal, intervențiile marilor puteri europene, departe de a-l descuraja, l-au determinat să stabilească toamna anului 1938 drept termen-limită pentru dezmembrarea statului vecin. În vara anului 1938, Hitler a continuat nu doar să încurajeze separatismul germanilor sudeți, ci și să determine minoritățile maghiare și poloneze să facă revendicări similare pentru ca Ungaria și Polonia să îl susțină în eforturile de eliminare a statului cehoslovac.

La 12 septembrie 1938, aflat la Nürnberg, Hitler a lansat o nouă tiradă specifică împotriva Cehoslovaciei, cerând imperios dreptul de autodeterminare pentru germanii sudeți. Discursul a fost întâmpinat cu entuziasm în regiunea vizată, iar norii amenințători ai războiului păreau să plutească deasupra Europei Centrale. [1]