French
DeutschIvo de Chartres
| Ivo de Chartres | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1040[1][2][3][4]  Auteuil, Picardie, Franța |
| Decedat | 1116 (76 de ani)[5][6][7][8] Chartres, Centre-Val de Loire, Franța |
| Religie | Biserica Catolică[9] |
| Ocupație | canon law jurist[*] scriitor preot romano-catolic[*] episcop catolic[*] |
| Limbi vorbite | Latina medievală |
| Funcția episcopală | |
Modifică date / text  | |
| Ivo de Chartres | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1040 Auteuil, Franța |
| Decedat | 23 decembrie 1115 Chartres |
| Religie | Biserica Catolică[9] |
| Ocupație | canon law jurist[*] scriitor preot romano-catolic[*] episcop catolic[*] |
| Limbi vorbite | Latina medievală |
| Venerație | |
| Venerat în | Biserica Romano-Catolică |
| Beatificat | 18 decembrie 1570, Bazilica Sfântul Petru din Roma, Pius al V-lea |
| Sărbătoare | 23 decembrie |
| Patronaje | Canonici |
 Sfinți | |
| Modifică date / text | |
Ivo de Chartres, în latină Ivo Carnutensis, în franceză Yves de Chartres (n. 1040, Auteuil, Picardie, Franța – d. 1116, Chartres, Centre-Val de Loire, Franța) a fost un episcop, partizan al reformelor inițiate de papa Grigore al VII-lea, participant major în controversa învestiturii, conflict care a opus papalitatea și Sfântul Imperiu Roman. Ivo a contribuit la o soluție de compromis, elaborând distincția între investitura spirituală (care scapă puterii laice) și investitura temporală (aprobarea temporală, lumească, de către un rege sau împărat) a episcopului, soluție adoptată în 1114.
Viața[modificare | modificare sursă]
Un intelectual de frunte[modificare | modificare sursă]
Născut la Auteuil în regiunea Beauvais și format la școala episcopală a acestui oraș, la Paris, apoi la Abația Notre-Dame du Bec în Normandia, unde l-a avut profesor pe Lanfranc și codiscipol pe Anselm de Canterbury. După ce a fost canonic la Nesle, Yves de Chartres a devenit în 1078 magistrat în comunitatea canonială Saint-Quentin de la Beauvais.
Reforma pe care a condus-o în această comunitate de canonici augustinieni l-a ridicat la rangul de model.[10] Doisprezece ani mai târziu, în 1090, papa Urban al II-lea l-a propus la succesiunea episcopului Geoffroy de Chartres, care era acuzat de simonie, și l-a hirotonit el însuși, în ciuda apelului lui Geoffroy. Începând din această epocă, viața sa este mai bine cunoscută, grație unei culegeri de 300 de scrisori, care s-a păstrat, „sursă fundamentală pentru acea perioadă”.[10] Alegerea lui Yves de Chartres la scaunul episcopal era datorată mult calităților care l-au înscris într-o veche tradiție intelectuală, cum ar fi, de exemplu, a lui Fulbert de Chartres (1006-1028)[11]: el poseda o cultură considerabilă și de aceea era foarte adesea solicitat.
În 1097 a sfințit noua biserică a comunității călugărești Saint-Étienne de Nevers.[12]
Canonizare[modificare | modificare sursă]
Biserica Romano-Catolică îl celebrează la 23 decembrie.[13]
Opere[modificare | modificare sursă]
I s-au atribuit lui Yves de Chartres numeroase predici, precum și numeroae colecții canonice importante pentru scolastică și dreptul canonic, dintre care, cel puțin, Panormia este cu siguranță a lui[10]:
- Tripartita, 1093
- Decretum, (Décret), 1094
- Panormia, 1095
- Fantasia, 1098
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b „Yves de Chartres”, Gemeinsame Normdatei, accesat în
- ^ a b Ivo of Chartres, SNAC, accesat în
- ^ a b Santo Ivo de Chartres, Biblioteca Virtual Miguel de Cervantes, accesat în
- ^ a b Ivo ze Chartres, Czech National Authority Database
- ^ a b http://www.documentacatholicaomnia.eu/30_10_1040-1116-_Ivo_Carnotensis_Episcopus.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ a b Ivo Carnotensis, opac.vatlib.it
- ^ a b Iwo z Chartres, MAK
- ^ a b Ivo, Trove
- ^ a b Catholic-Hierarchy.org, accesat în
- ^ a b c Paul Bertrand, Bruno Dumézil, Xavier Hélary, Sylvie Joye, Charles Mériaux et Isabelle Rosé, Pouvoirs, Église et société dans les royaumes de France, de Bourgogne et de Germanie aux Xe et XIe siècles (888-vers 1110), Ellipses, 2008, p. 313
- ^ Paul Bertrand, Bruno Dumézil, Xavier Hélary, Sylvie Joye, Charles Mériaux et Isabelle Rosé, Pouvoirs, Église et société dans les royaumes de France, de Bourgogne et de Germanie aux Xe et XIe siècles (888-vers 1110), Ellipses, 2008, p. 174
- ^ Mémoire concernant l’histoire ecclésiastique et civile d’Auxerre, Auxerre: Perriquet,
|first1=lipsă|last1=în Authors list (ajutor). - ^ „Saint Yves de Chartres”..
Bibliografie[modificare | modificare sursă]
- Correspondance, tome 1 (1090-1098) (în franceză), Paris: Les Belles Lettres, , ISBN 9782251340296. (le tome 2 n'est jamais paru)
- Bruce Brasington, "The Prologue of Ivo of Chartres : a Fresh Consideration from the Manuscripts", dans Proceedings of the Eighth International Congress of Medieval Canon Law, San Diego, 1988, Cité du Vatican, 1992.
- Péter Erdő, Die Quellen des Kirchenrechts. Eine geschichtliche Einführung, Frankfurt 2002, pp. 98–100.
- Fournier, Paul (), Yves de Chartres et le droit canonique (în franceză), Paris: Revue des questions historiques
- Laïcs dans l'Eglise (în franceză), Éditions Beauchesne, , ISBN 9782701013022. présentation en ligne
- Touati, François-Olivier (), Yves de Chartres (1040-1115) (în franceză), Paris: Les Indes savantes, ISBN 978-2-84654-479-5.
