José Aparicio

Date personale
José Aparicio

Născut	1770 Alicante, Spania
Decedat	10 mai 1838 (68 de ani) Madrid, Noua Castilie^⁠(d), Spania
Copii	Esteban Aparicio Álvarez[*]
Cetățenie	Spania
Ocupație	pictor
Limbi vorbite	limba spaniolă
Activitate
Studii	Real Academia de Bellas Artes de San Carlos[], Real Academia de Bellas Artes de San Fernando[]
Pregătire	Jacques-Louis David
Profesor pentru	José Elbo[*][[José Elbo (pictor spaniol)\|]]
Mișcare artistică	neoclasicism
Modifică date / text

José Aparicio e Inglada (n. 1770, Alicante, Spania – d. 10 mai 1838, Madrid, Noua Castilie^⁠(d), Spania) a fost un pictor spaniol în stil neoclasic; strâns asociat cu domnia regelui Ferdinand al VII-lea.

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut în Alicante, al șaptelea dintre cei opt copii dintr-o familie din clasa de mijloc. Primele sale studii artistice au fost la Real Academia de Bellas Artes de San Carlos de Valencia, unde a câștigat premiul I pentru pictură în 1793.

După aceea, a urmat cursurile Real Academia de Bellas Artes de San Fernando din Madrid. În 1796, pictura sa cu Manuel Godoy prezentând pacea (Pacea de la Basel) regelui Carlos al IV-lea i-a câștigat o bursă de la rege pentru a studia la Paris și Roma.^[1] La Paris, a fost primul student spaniol al lui Jacques-Louis David. A câștigat o medalie de aur pentru pictura sa „Febra galbenă din Valencia” în 1805.^[2]

A mers la Roma în 1807 și, în mai multe rânduri, a refuzat să jure credință noului rege, Iosif I. Din această cauză, el și alți spanioli cu gânduri similare au fost prizonieri virtuali la Castelul Sant'Angelo, până când Ferdinand a revenit pe tron în 1813.^[3]

După ce și-a recâștigat libertatea, a fost rechemat în Spania și a ajuns acolo în 1815. După câteva luni, s-a stabilit la Madrid, fiind numit pictor de curte al lui Ferdinand.^[1] Un an mai târziu, a început să picteze „Gloriile Spaniei”, care avea să-l țină ocupat timp de doi ani.^[2] Aceasta a fost prima dintr-o lungă serie de lucrări pe teme patriotice.

Pentru cea mai cunoscută lucrare a sa, „Debarcarea lui Ferdinand al VII-lea în portul Santa María”, a fost numit „Academician de merit” la Academia de San Carlos în 1829. Mai târziu, a devenit directorul Academiei de San Fernando.^[1] Pe lângă picturile istorice, el a fost remarcat pentru portretele pe care le-a realizat aristocrației spaniole și ofițerilor militari.

După moartea lui Ferdinand în 1833, acesta a căzut în dizgrație față de noul guvern liberal, deoarece era considerat a fi un propagandist al regelui. După o criză de pneumonie, a fost forțat să se pensioneze și i s-a acordat o pensie nominală, deși se pare că a trebuit să lupte pentru a-și primi plățile în termen.^[3] A murit în sărăcie la Madrid, la vârsta de 64 de ani.