Limba normandă

Normandă
normaund
Vorbită înFranța (), Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord,
RegiuniNormandia, Insulele Anglo-Normande
Număr de vorbitori~ 50.000 la 100.000
Limbă-mamălatină
Sistem de scrierealfabetul latin
Tipologie lingvisticăSVO
Clasificare
limbi indo-europene
Statut oficial și codificare
Limbă oficială înlimbă regională în Franța și în Regatul Unit
Extras
Articolul I din Declarația Universală a Drepturilor Omului
Touos les houmes nâquissent libes et paréls dauns lus taêtes et en dreits. Il ount byin de l'obiche et de l'ingamo et deivent faire d'aveu lus prochan coume si ch'éteit pouor eux.
Răspândire în lume
Puteți vizita Wikipedia în normandă.
Această pagină poate conține caractere Unicode
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Acest articol este o traducere parțială a articolelor corespunzătoare de pe Wikipedia în limba engleză și Wikipedia în limba franceză.

Limba normandă (în aceasta numită normaund) este o limbă romanică din grupul limbilor galoromanice, subgrupul limbilor oïl. Este vorbită în Normandia și în Insulele Anglo-Normande de circa 50.000 la 100.000 de persoane, fiind clasată de către UNESCO printre limbile în pericol grav[1]. Nu este standardizată ca limbă unitară, dar câteva varietăți locale au o ortografie standardizată.

Distribuție geografică, număr de vorbitori și statut[modificare | modificare sursă]

Aria de răspândire a limbii normande

Limba normandă se vorbește pe continent în regiunea Normandia din Franța, mai ales în ținuturile Cotentin și Caux, precum și în Insulele Anglo-Normande Jersey și Guernsey.

Despre numărul total de vorbitori ai normandei există numai estimări. Date exacte există numai din Jersey, unde în 2001 vorbeau varietatea locală 2.874 de persoane, iar privitor la insula Sark, în 1998 se estima că erau 20 de vorbitori ai varietății locale[2].

În Franța are statut oficial de limbă regională[3]. Varietatea sa din Cotentin este predată în câteva școli din departamentul Manche.

Un bar din Le Becquet, lângă Cherbourg, cu firma în limba normandă: Le Rô d'la Mé.

În Marea Britanie au un statut asemănător varietățile din Jersey și Guernsey. În Jersey, varietatea se predă facultativ în școli și este prezentă pe inscripții din spații publice. Varietatea din Guernsey este de asemenea predată în câteva școli și apare pe unele inscripții din spații publice.

Inscripție trilingvă (engleză, normandă, franceză) în Jersey: „Bine ați venit pe strada francezilor, în inima cartierului francez”.
Inscripție plurilingvă (prima în normandă) la un oficiu de turism din Guernsey: „Bun venit tuturor”.

Istorie externă[modificare | modificare sursă]

Începând cu secolul al IX-lea și până în secolul al XI-lea, în Normandia actuală și în Insulele Anglo-Normande s-au stabilit grupuri de vikingi, aducând cu ei și anglo-saxoni[4][5] și înființând chiar o formațiune statală ulterior devenită ducatul Normandiei. Însuși numele regiunii vine de la altă denumire a vikingilor, normanzi. Regiunea și insulele erau deja locuite de o populație ce vorbea dialecte ale limbii romanice oïl formată în jumătatea de nord a Franței actuale. Normanzii stabiliți s-au convertit la creștinism și au fost asimilați de populația locală, adoptând și limba lor. Limba germanică a lor a constituit un suprastrat al limbii normande, influențând-o în oarecare măsură. S-au păstrat din ea circa 200 de cuvinte și unele influențe în fonetism.

Limba normandă a ajuns în Anglia în anul 1066, când această țară a fost cucerită de armata lui William al II-lea, duce de Normandia. Acolo a evoluat sub influența limbii engleze vechi, devenind o limbă numită anglo-normandă.

Limba lor oïl era vorbită și de normanzii care ajunseseră în secolul al XI-lea în Sicilia, cucerind-o și formând acolo un comitat, apoi Regatul Siciliei, care s-a extins și în partea de sud a peninsulei Italiei. În timpul primei cruciade, cavaleri în majoritate normanzi din Sicilia au cucerit o regiune astăzi aflată în nordul Siriei și sudul Turciei, unde au înființat Principatul de Antiohia, care a existat până în a două jumătate a secolului al XIII-lea.

Francezi vorbitori de normandă au emigrat în Canada, în secolul al XVII-lea și al XVIII-lea, în franceza vorbită acolo astăzi păstrându-se un număr de normandisme.

În unele varietăți locale ale limbii normande exista în Evul Mediu o bogată literatură, mai ales în anglo-normandă. Poetul Wace (secolul al XII-lea) este considerat fondatorul literaturii în idiomul din Jersey.

În secolul al XVI-lea și al XVII-lea erau scrise poezii satirice în normanda populară urbană din Rouen, publicate, printre alții, de către David Ferrand, într-o varietate bazată pe cea vorbită în ținutul Caux, sau de către Pierre Genty, în varietatea din ținutul Perche.

Le Coup d'œil purin, culegere de poezii satirice (1773).

Odată cu generalizarea limbii franceze ca limbă națională, impusă inclusiv prin combaterea celorlalte idiomuri vorbite în diverse regiuni ale Franței, și normanda a fost disprețuită și a început să se stingă. Tradițional a fost considerată un dialect al francezei, dar a ajuns să fie considerată patois (cuvânt cu sensul de „grai”, care a dobândit o conotație depreciativă din cauza atitudinii oficiale), la fel ca toate idiomurile regionale. Același proces s-a produs în esență și în Insulele Anglo-Normande, prin impunerea limbii engleze. Totuși, în secolul al XIX-lea, literatura în normandă a luat un nou avânt.

În Jersey s-a remarcat ca autor Robert Pipon Marett, iar în Guernsey – Georges Métivier. Victor Hugo, exilat în insule (între 1851 și 1870), considera idiomurile de acolo demne de respect și atenție. Se cunoaște un cuvânt normand auzit de el, pieuvre „caracatiță” și folosit în romanul Oamenii mării, dedicat oamenilor din Guernsey, cuvânt care a intrat astfel în franceza standard.

Și pe continent au apărut în secolul al XIX-lea și al XX-lea mulți autori care au scris în normandă, începând cu Alfred Rossel, autor de cântece, până la André Louis, care a scris primul roman în întregime în normandă (Zabeth, 1969).

Deja în 1859 a apărut primul studiu gramatical despre idiomul din Jersey[6], apoi, în secolul al XX-lea au apărut lucrări destinate standardizării, care nu a ajuns să fie unitară. Scriitorul Fernand Lechanteur a stabilit regulile ortografiei normandei continentale[7], pe baza varietății din Cotentin, în 1950. Frank Lemaitre din Jersey a publicat Dictionnaire jersiais-français (1966) apoi și alte lucrări lexicografice și manuale, iar Marie de Garis a elaborat Dictiounnaire Angllais-Guernésiais (1967).

Varietăți regionale[modificare | modificare sursă]

Pe continent se disting următoarele varietăți:

  • cea din Cotentin;
  • cea din ținutul Bray, care prezintă influențe fonetice ale altei limbi oïl, picarda;
  • cea din ținutul Caux, cu două variate: cea din departamenul Seine-Maritime și cea de nord, din ținutul Talou, de asemenea cu influențe fonetice picarde;
  • cea din ținutul Roumois, intermediară între cea din Caux și cea din ținutul Auge;
  • cea din ținutul Auge, aproape dispărută.

Normanda insulară are, pe lângă varietatea din Jersey și cea din Guernsey, varietatea de pe insula Sark, situată aproape de insula Guernsey. Tot aproape de aceasta, pe insula Alderney se mai vorbea o varietate, dispărută în secolul al XX-lea.

Fonetism[modificare | modificare sursă]

În varietățile normandei se găsesc câteva foneme inexistente în franceză: vocala /ɘ/ în unele regiuni; consoanele /ʧ/ în jumătatea de nord a Normandiei și în insule, /ʤ/ pe același teritoriu, /ð/ numai în Jersey.

Consoana /χ/, corespunzătoare în franceză lui h aspirat, de origine germanică (în special din limba francilor), s-a păstrat în Cotentin, după unii cercetători, ca o reminiscență a suprastratului scandinav, în timp ce în franceză nu se mai pronunță, ci doar produce un hiat[8][9].

Tot referitor la sistemul consonantic, în normandă s-a păstrat consoana /k/, transcrisă c, din limba latină înaintea altor vocale decât e și i, spre deosebire de franceză, în care a evoluat în /ʃ/: la canto „(eu) cânt” > normandă je caunte, fr je chante.

Gramatică[modificare | modificare sursă]

În sistemul verbal se obervă unele diferențe față de cel francez în privința folosirii unor forme temporale, de exemplu folosirea curentă a perfectului simplu și a subjonctivului imperfect, față de cea literară în franceză. De asemenea, forma de perfect simplu s-a uniformizat, având la verbele regulate din toate grupurile de conjugare aceeași vocală caracteristică și aceleași desinențe.

Ca o reminiscență sintactică germanică, în unele varietăți ale normandei, adjectivele desemnând culori se antepun substantivelor pe care le determină ca atribute: eun neir qùyin vs. fr un chien noir „un câine negru”.

Lexic[modificare | modificare sursă]

Lexicul limbii normande este în principal romanic, dar s-au păstrat în el circa 200 de cuvinte din limba nordică veche: hougue < haugʀ „movilă”, mucre < mykr „umed”, mielle < melʀ „dună (de nisip)”, „teren nisipos” etc.

Unele cuvinte din nordica veche au trecut în franceză și/sau în engleză prin intermediul normandei: dúnn > normandă dum, dumet > fr duvet „puf”; vík > normandă viquet > fr guichet, en wicket „ghișeu”, etc.

Alte cuvinte, de alte origini, au ajuns în engleză prin intermediul normandei: caboche „căpățână” (de origine latină) > cabbage „varză”, werre > war „război” (de origine francă), castel > castle „castel” (de origine occitană) etc.

În franceza vorbită în Canada există de asemenea cuvinte normande: asteure „acum”, ichite sau icite „aici”, v'lin „venin” etc.[10].

Lexicul normand a lăsat urme și în limba siciliană: accattari < acater „a cumpăra”, trippari < triper „a sări” etc.[11].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ en Christopher Moseley (coord.), Atlas of the World’s Languages in Danger (Atlasul limbilor din lume în pericol), ediția a III-a revăzută și adăugită, UNESCO Publishing, 2010, Map 10, ISBN 978-92-3-104096-2 (accesat la 4 februarie 2023).
  2. ^ Jones 2014.
  3. ^ Cf. pagina Langues régionales (Limbi regionale), pe site-ul Ministerului Culturii (accesat la 6 septembrie 2018).
  4. ^ Beaurepaire 1986, p. 44.
  5. ^ Renaud 1989, p. 198.
  6. ^ În M. De La Croix, Jersey : Ses Antiquités (Jersey : antichitățile sale).
  7. ^ Lechanteur 1950.
  8. ^ Lepelle 1999.
  9. ^ Brasseur 1982.
  10. ^ Decorde 1852.
  11. ^ Giarrizzo 1989.

Surse bibliografice[modificare | modificare sursă]

  • fr Beaurepaire, François de, Les noms des communes et anciennes paroisses de la Manche (Numele comunelor și vechilor parohii din departamenul Manche), Éditions Picard, 1986
  • fr Brasseur, Patrice, „Limites dialectales en Haute-Normandie” (Limite dialectale în Haute-Normandie), Études normandes, nr. 3, 1982, pp. 20–21
  • fr Decorde, Jean-Eugène, Dictionnaire du patois du pays de Bray (Dicționarul graiului din ținutul Bray), 1852 (accesat la 4 februarie 2023)
  • it Giarrizzo, Salvatore, Dizionario etimologico siciliano, Herbita, 1989
  • en Jones, Mari C., „Jèrriais and Sercquiais today” (Varietățile normande din Jersey și Sark astăzi), BBC – Voices, 23 septembrie 2014 (accesat la 6 septembrie 2018)
  • fr Lechanteur, Fernand, „Remarques sur l'orthographe...” (Observații despre ortografie…), Beuve, Louis, Œuvres choisies (Opere alese), Saint-Lô, Jacqueline, 1950, pp. 19–26
  • fr Lepelley, René, La Normandie dialectale (Normandia dialectală), Caen, Presses universitaires de Caen, 1999
  • fr Littré, Émile, „Du normand, jadis dialecte, aujourd'hui patois” (Despre idiomul normand, odinioară dialect, astăzi grai), Journal des savants, octombrie 1863, pp. 630–638 (accesat la 6 septembrie 2018)
  • fr Renaud, Jean, Les Vikings et la Normandie (Vikingii și Normandia), Éditions Ouest-France, 1989

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • fr Beaurepaire, François de, „Les noms d'Anglo-Saxons contenus dans la toponymie normande” (Numele de anglo-saxoni în toponimia normandă), Annales de Normandie, X, 1960, pp. 307–316
  • fr Beaurepaire, François de, „Quelques finales anglo-saxonnes dans la toponymie normande” (Câteva finale anglo-saxone în toponimia normandă), Annales de Normandie, XIII, 1963, pp. 219–136
  • fr Du Bois, Louis și Travers, Julien, Glossaire du patois normand (Glosar al graiului normand), Caen, A. Hardel, 1856 (accesat la 6 septembrie 2018)
  • fr Lemaître, Charles-Ernest, Les joyeux Bocains : contes drolatiques en patois bas-normand (Normanzii cei veseli: povestiri șugubețe în graiul normand de jos), Caen, Bonnaventure / Jouan, 1917 (accesat la 6 septembrie 2018)
  • fr Lepelley, René, „Le Parler normand du Val de Saire (Manche)” (Graiul normand din Val de Saire, departamentul Manche), Annales de Normandie, Caen, 1974
  • fr Moisy, Henri, Dictionnaire de patois normand (Dicționar al graiului normand), Caen, H. Delesques, 1887 (accesat la 6 septembrie 2018)
  • fr Quérière, Eustache de la, Petit traité de prosodie normande (Mic tratat de prozodie normandă), 1826 (accesat la 6 septembrie 2018)
  • fr Vasnier, Louis-François, Petit dictionnaire du patois normand en usage dans l'arrondissement de Pont-Audemer (Mic dicționar al graiului normand folosit în arondismentul Pont-Audemer), Rouen, A. Lebrument, 1862 (accesat la 6 septembrie 2018)

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Limba_normandă&oldid=15429287