Glosar de muzică

Prezentul glosar conține termeni din domeniul muzicii, instrumentelor muzicale, spectacolelor muzicale și dansului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

A[modificare | modificare sursă]

  • a - notație literală pentru nota muzicală la.
  • Abendmusik - denumire germană utilizată, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, pentru concertele care aveau loc în biserică duminică seara.
  • Abgesang - al doilea element component, cu caracter conclusiv, din cadrul structurii Barform.
Grupul a cappella "Sweet Nothings"
  • a cappella - (despre muzică sau despre formații corale) (care se face) fără acompaniament instrumental (în muzica vocală polifonică începând cu secolul al XVIII-lea).
  • accelerando - termen care indică o grăbire progresivă a mișcării, a execuției unei bucăți muzicale.
  • accent - element periodic care marchează duratele ritmice mai lungi și timpii tari ai măsurii; evidențiere a unui sunet prin amplificarea sonorității acestuia.
  • acciaccatura - ornament melodic ce constă într-o notă foarte rapidă care precede sunetul principal.
  • accident - vezi alterație.
  • acoladă - semn grafic de forma a două fragmente de arc unite, prin care se arată că mai multe portative sunt legate între ele.
  • acompaniament:
- însoțire a unei melodii cu altă melodie potrivită; totalitatea elementelor armonice, ritmice, subordonate uneia sau mai multor linii melodice principale (vocale sau instrumentale);
- parte muzicală, instrumentală sau orchestrală, care însoțește, susține sau completează un solist sau un ansamblu coral.
Acordeon Weltmeister
  • acordeon - instrument muzical cu claviatură ale cărui ancii vibrează datorită curentului de aer care iese dintr-un burduf manipulat de executant.
  • acordic - care aparține acordicii, care se referă la acordică sau la acordurile muzicale; care intră în componența acordului muzical.
  • acordică - disciplină care se ocupă cu studiul diferitelor acorduri muzicale construite din terțe necombinate cu alte elemente ale muzicii.
  • acordor:
- specialist în acordarea și repararea unor instrumente muzicale cu corzi și claviatură;
- unealtă care servește la acordarea unor instrumente muzicale cu corzi și claviatură;
  • act (teatru, operă, operetă) - parte principală a unei piese de teatru sau operă, reprezentând o etapă în desfășurarea acțiunii, având ca subdiviziuni tabloul și/sau scena.
  • acuitate - grad de înălțime pe care îl poate atinge o voce sau un instrument muzical.
  • acustică:
- disciplină muzicală care se ocupă cu studiul sunetelor folosite în muzică și al legilor perceperii lor;
- calitate a unui loc, a unui mediu etc. de a permite receptarea clară și nedeformată a sunetelor (sală de concerte, de spectacole etc).
  • adagio:
- (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în tempo lent, rar;
- (parte dintr-o) compoziție muzicală care se cântă într-un tempo lent;
- prima parte lentă, executată de doi soliști, într-un balet clasic („pas de deux”).
  • ad libitum - în mod liber, după voie cu privire la tempo, ritm, interpretare sau cu privire la instrumentație (includerea sau omiterea unor voci sau instrumente).
  • afon - (persoană) care nu poate cânta corect, care nu are voce.
  • afterbeat - denumire a timpilor pari sau"slabi"; contratimp; (prin extensie) accentuarea timpului par.
  • agem - semn în notele muzicale orientale bisericești.
  • agiato - (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) rar și liniștit.
  • agile - (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) cu agilitate, în mod sprinten.
  • agitato - (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în mod agitat, tulburat.
  • agogică - teorie care se ocupă cu schimbările mișcării ritmice în timpul execuției unei piese muzicale.
  • alterat - (despre sunete sau acorduri) ridicat sau coborât cu un semiton sau două.
  • alterație (sau alterare):
- urcare sau coborâre a unei note cu un semiton, punând, înaintea ei, diezul sau bemolul; sinonim: accident;
- semn pus înaintea unei note muzicale, care indică modificarea înălțimii unui sunet.
Diverse tipuri de arcușuri
  • arcuș – vergea între capetele căreia sunt întinse fire de păr de cal, care servește la producerea sunetelor la instrumentele muzicale (cu coarde).
  • arioso – stil al muzicii vocale care caracterizează momentele dramatice din recitativul de operă, conferindu-le elocvență, cantabilitate și patetism printr-o desfășurare unitară, de suflu larg.
  • armonicele unui sunet fundamental - vezi sunete armonice.
  • armoniu - instrument cu claviatură, asemănător cu orga, la care sunetele sunt produse de vibrarea unor lame metalice la presiunea aerului ieșit dintr-un burduf acționat cu pedale.
  • atac – emisiune mai accentuată a unui sunet.
  • audibilitate - proprietate a unei sunet de a genera senzația de auz.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

B[modificare | modificare sursă]

- piesă instrumentală cu ritm vioi, caracter glumeț, vesel (din suitele franceze și germane din secolul al XVIII-lea;
- dans francez de origine populară, în măsură binară, avînd caracter glumeț; melodie după care se execută acest dans.
  • bagatelă - piesă muzicală instrumentală de scurtă durată (de obicei având conținut liric), pe o temă ușoară, variată ca expresie și formă; bluetă.
  • baghetă:
- vărguță, bastonaș subțire de lemn, de os, de material plastic etc., folosit de dirijor pentru a bate măsura și pentru a conduce orchestra sau corul;
- bețișor de formă variată cu care sînt lovite membranele, coardele sau lamele unor instrumente muzicale;
- vergea de lemn pe care stă întins părul arcușului.
Baian
  • baian:
- cântăreț de balade, de origine rusă sau ucraineană;
- armonică de mână, cu butoni în loc de clape, folosită de baiani.
- gen de dans artistic figurativ, executat după o compoziție muzicală, apărut în epoca Renașterii, dezvoltându-se începând din secolul al XVI-lea;
- spectacol sau acțiune scenică alcătuită din dans (ca element principal), muzică și (uneori) pantomimă; compoziție muzicală scrisă pentru astfel de reprezentații;
Banjo
- lamă metalică încrustată în tastieră având rolul de a localiza sunetul pe coardă.
  • bară de măsură - fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale (măsuri).
  • bară oblică - element grafic folosit în diverse abreviații muzicale.
  • barbiton - instrument muzical mare, asemănător cu lira.
  • barcarolă:
- cântec al gondolierilor venețieni;
- compoziție muzicală cu caracter liric și mișcare ritmică, imitând unduirea sau cadența valurilor.
  • Barform - denumire germană pentru o formă de lied cultivată în Occidentul medieval, conținând două secțiuni denumite Stollen, iar cea de-a treia Abgesang.
  • barifonie - voce cu timbru gros.
  • bariolaj - executare rapidă a unei succesiuni de sunete, trecând alternativ de la o coardă la alta.
  • bariton:
- (registru de) voce bărbătească intermediară între tenor și bas;
- cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru;
- instrument de suflat din alamă, care are, într-o orchestră, un rol analog cu acela al baritonului într-un cor.
  • barocco - (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în stil baroc.
  • bas:
- registrul cel mai de jos al vocii bărbătești; sunetul cel mai grav al unui acord muzical;
- cântăreț a cărui voce se plasează în acest registru;
- instrument care deține în orchestră un rol analog cu acela al basului într-un cor.
- fagot;
- mod de a cânta la orgă care seamănă cu timbrul de oboi în registre grave.
- ansamblul instrumentelor de percuție într-o orchestră; instrument alcătuit din mai multe elemente de percuție;
- formulă ritmică realizată cu bateria.
  • baterist - cântăreț la baterie.
  • battuta - accent, măsură, tact.
  • bărbie(r) - dispozitiv mic de lemn aplicat la baza cutiei de rezonanță a unei viori, pe care se sprijină bărbia violonistului.
  • bătaie (a măsurii) - mișcare (a mâinii, a baghetei sau a piciorului) prin care se indică măsura, marcând diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură; vezi și timp, beat.
  • beat:
- stil în rockul modern (și în jazz), apărut în deceniul al șaptelea al secolului al XX-lea, care se caracterizează prin accentuarea tuturor celor patru timpi ai unei măsuri;
- bătaie, timp forte al unei măsuri;
- prezență a tobei mari în formațiile instrumentale.
- stil de interpretare vocală, specific operei italiene între secolele al XVII-lea și începutul secolului al XIX-lea, care urmărește linia melodică și virtuozitatea interpretării;
- muzică de operă care promovează acest stil.
- (despre instrumente muzicale) care are două coarde;
- (despre acorduri) care este cântat pe două coarde;
- acord de două note muzicale.
- dans popular spaniol în măsură ternară și ritm legănat, însoțit de acompaniament de chitară și castaniete; melodie după care se execută acest dans;
- cântec și dans cubanez cu ritm ternar și sincopat;
- compoziție simfonică având motive populare spaniole.
- stil de jazz foarte ritmat, apărut în SUA în anii 1930;
- dans ritmat, de origine nord-americană, asemănător cu blues-ul; melodie după care se execută acest dans.
  • bop - stil în jazz caracterizat prin folosirea armoniilor cromatice și disonante.
  • bopper - muzician care practică stilul bop.
  • bossa-nova - dans modern de perechi, în ritm de rumba, de origine braziliană; melodie după care se execută acest dans.
  • boss windjammer - șef al unei orchestre pe care o conduce fără a o dirija (cu mâna sau cu bagheta), interpretând la un instrument.
  • boston:
- dans lent, asemănător valsului, originar din orașul american Boston; melodie după care se execută acest dans;
- gen pianistic în jazz constând dintr-o alternanță a notelor joase cu acordurile pe care acestea le susțin.
  • bouché:
- termen care desemnează „jocul” căpăcelelor de la extremitățile superioare ale tuburilor de orgă; principalele jocuri fiind: sons-bourdon, flautul mare, flautul, dublat flaut, quintaton-ul; termen echivalent: chiuso;
- sunetul produs la corn, asemănător cu cel produs prin surdină, prin introducerea mâinii în pavilion.
  • bourrée:
- vechi dans francez vesel, cu ritm vioi, cunoscut și ca dans de curte; melodie după care se execută acest dans;
- un fel de fagot.
Brașoveanca, jucată în costumul popular bârsan
  • brașoveancă - dans popular din zona Brașovului, melodie după care se execută acest dans.
  • bravissimo - (mai ales la spectacolele de operă) exclamație de apreciere superlativă sau de aprobare; excelent, foarte bine.
  • break:
- improvizație melodică sau ritmică în jazz, când se întrerupe acompaniamentul și cântă numai solistul;
- dans acrobatic bazat pe mișcări sacadate, care imită mișcările unui robot.
  • bridge - partea centrală a unei teme de jazz.
  • brio - execuție cu multă vioiciune.
  • broderie - ornament melodic realizat, într-o compoziție, prin alternarea unei note dintr-un acord cu cea superioară sau inferioară, depărtată de nota muzicală de bază cu un ton sau cu un semiton.
  • bruitism - curent în muzica de la începutul secolului al XX-lea, care preconiza utilizarea zgomotelor ca element determinant, eliminând sau limitând sunetul muzical.
  • bucată - fragment dintr-o operă muzicală; piesă muzicală.
  • buccină - instrument de suflat din alamă, de formă încovoiată, asemănător cornului de vânătoare, folosit în armata romană.
  • bucium - instrument de suflat din lemn, de forma unui tub tronconic, foarte lung, folosit în trecut pentru chemări și semnale.
  • buglă:
- trompetă din piele care emite un sunet mai moale și mai plăcut decît cel emis de corn;
- nume generic dat instrumentelor de suflat din alamă din familia trompetei.
- procedeu de acompaniament, care își are originile în Evul Mediu, constând în persistența unui sunet, susținut de voce sau de un instrument;
- tub fără găuri, care emite un singur sunet grav, continuu, mai ales la cimpoi;
- coardă gravă la lăută, violoncel, liră etc, utilizată la acompaniament;
- registru de orgă cu timbru închis.
  • burduf:
- sac făcut din stomacul vitelor sau din piele de miel ori de ied, în care se înmagazinează aerul la cimpoi, la armonică etc.;
- parte a cimpoiului care se umflă cu aer;
- cutia de lemn a instrumentelor cu coarde, care produce rezonanța tonului.
  • burla - mică piesă cu caracter de glumă, de umor.
  • burlesc - compoziție muzicală de mici proporții, instrumentală sau orchestrală, cu pronunțat caracter comic, cu tendințe de bufonerie și grotesc.
  • butuc – partea de îmbinare a gâtului cu corpul (cutia de rezonanță) a instrumentelor cu coardă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

C[modificare | modificare sursă]


    {
      \override Score.SpacingSpanner.strict-note-spacing = ##t
  \set Score.proportionalNotationDuration = #(ly:make-moment 1/8)
      \new PianoStaff <<
        \new Staff <<
            \relative c'' {
                \clef treble \key c \minor \time 4/4
                c4-. d-.(\f\trill \grace {c16 d} es4-.) <b d b'>-. <c es c'>
                }
            >>
        \new Staff <<
            \relative c' {
                \clef bass \key c \minor \time 4/4
                c4-. <g b>-. <c, c'>-. <g g'>-. <c, c'>
                }
            >>
    >> }
Exemplu de cadență în "Sonata nr. 8" a lui Beethoven.
- succesiune de armonii care produc impresia unei încheieri într-o compoziție muzicală; vezi și: ritm, tempo.
- pasaj mai mare de virtuozitate solistică dintr-un concert instrumental, interpretat fără acompaniament.
  • cadril:
- dans de origine franceză, în ritm binar și cu mișcare lentă, constând într-un șir de figuri în măsuri diferite, în cursul cărora partenerii se schimbă între ei; melodie după care se execută acest dans;
- dans popular rusesc, în ritm binar și cu mișcare vioaie; melodie după care se execută acest dans.
- dans de salon, de origine afro-americană, cu ritm sincopat, în măsură binară, care se execută cu ridicări ample de genunchi și cambrări ale corpului și ale cărui figuri au fost preluate în dansul shimmy;
- melodie, cântată la banjo, după care se execută acest dans.
  • calando:
- (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) din ce în ce mai rar ca mișcare și din ce în ce mai slab ca intensitate;
- pasaj muzical în care intensitatea scade de la forte la piano și apoi la pianissimo.
  • calmando (sau calmato) - (indică modul de executare a unei piese muzicale) liniștit, potolit, calm.
  • caloroso - (indică modul de executare a unei piese muzicale) cu căldură.
  • calypso - dans modern din America Centrală (Jamaica), în măsură binară, executat de perechi, cu poziții caracteristice ale mâinilor; melodie după care se execută acest dans.
  • cameral - vezi muzică de cameră.
  • camerata - grup de intelectuali melomani.
  • camerton - instrument format dintr-un tub sonor, care, prin suflare, emite nota „la” (sau din patru tuburi „sol”, „la”, „re”, „mi”), folosit la acordarea instrumentelor muzicale.
  • campane - instrumente de percuție din metal, în formă de cupă răsturnată sau de tub, puse în vibrație prin lovire cu un ciocan de lemn; clopote.
  • canarie - vechi dans de perechi, din secolul al XVI-lea, originar din insulele Canare, asemănător cu giga, având un tempo alert; melodie după care se execută acest dans.
  • cancan:
- dans excentric francez, de cabaret, răspândit mai ales în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, executat numai de femei, pe o melodie vioaie, bazată pe ritmul cadrilului; altă denumire: french-cancan;
- melodie după care se execută acest dans.
- compoziție muzicală în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută împreună aceeași melodie;
- vezi țiteră.
  • cantabil - care poate fi cântat; melodios, modulat, expresiv; cu ritm moderat.
  • cantabile:
- (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) în mod clar, expresiv, melodios; cantabil;
- parte dintr-o lucrare instrumentală executată în acest mod.
  • cantabilitate - însușire a unei piese muzicale sau a unei teme dintr-o compoziție muzicală vocală sau instrumentală de a avea o linie melodică reliefată, expresivă, de a se desfășura în cele mai comode registre, intervale, cu valori ritmice moderate sau de a fi ușor de intonat.
  • cantando - (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) cântând, punând în valoare melodia.
  • cantatrice - cântăreață de profesie; cântăreață de operă.
  • cantată - compoziție vocal-instrumentală solemnă, pentru soliști, cor și orchestră, asemănătoare cu oratoriul, pe un subiect mai puțin dezvoltat, în care predomină elementul liric, apărută și cultivată mai ales în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
  • cantată-oratoriu - compoziție vocal-instrumentală pe un libret cu temă dramatică.
- (în Evul Mediu) cântec liric sau epic cu caracter grav sau sentimental;
- melodie gravă, sentimentală care se execută tărăgănat.
- formație vocală (și instrumentală) care execută muzica în timpul serviciului religios; grup de coriști;
- orchestră de proporții reduse; fanfară (militară).
  • capelmaistru - prim interpret (violonist) al unei orchestre.
  • capodastru – dispozitiv, făcut de obicei din metal, care se fixează peste coarde pe gâtul chitarei, scurtând simultan lungimea tuturor corzilor și ridicând frecvența sunetelor.
  • capriccioso:
- (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) cu schimbări neașteptate de ritm, de nuanțe etc.;
- bucată muzicală cu formă sau compoziție fantezistă, extravagantă.
- instrument muzical, de origine flamandă, la care se pot executa arii cu ajutorul unor clopote sau al unor lame acordate la anumite tonuri;
- piesă scrisă pentru un astfel de instrument.
  • carioca:
- dans popular din America Latină (Brazilia), asemănător rumbei, cu ritm moderat, devenit dans modern de salon;
- melodie după care se execută acest dans;
- instrument de percuție pentru acompanierea ritmică a acestui dans.
- (în Antichitate) instrument de percuție alcătuit din două talere (vezi și talger);
- instrument cu claviatură asemănător clavecinului; sinonime: spinetă, cimbal.
- denumire populară pentru vioară;
- instrument cu coarde, de origine corsicană, folosit în secolul al XIII-lea.
- vechi cântec (și dans) englezesc, interpretat de unul sau de mai mulți soliști, refrenul fiind reluat de cor;
- partea principală a unei teme de jazz;
- improvizație colectivă care urmează după improvizațiile soliștilor.
  • ciaconă:
- vechi dans de origine spaniolă, cu mișcare lentă; melodie după care se execută acest dans;
- piesă muzicală instrumentală, în formă de variațiuni polifonice, care se sprijină mai ales pe bas.
  • ciclic - (despre lucrări muzicale) care este alcătuit din mai multe părți independente.
  • ciclic, principiu ~ - , principiu de construcție muzicală, care urmărește legătura intimă și organică dintre toate părțile unei lucrări ample (sonată, simfonie etc.) prin folosirea aceluiași material tematic sau a unor motive generatoare.
  • ciclu:
- grup de piese muzicale, concepute ca o lucrare unitară, pe baza unei continuități de idei artistice.
- totalitatea lucrărilor de un anumit gen, aparținând aceluiași compozitor;
- succesiune de concerte consacrate operei unui compozitor (exemple: „ciclu Bach”, „ciclu Beethoven”) sau urmărind dezvoltarea unui gen muzical.
- fiecare dintre dispozitivele instrumentelor de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele;
- fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care, prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor.
Clarinete în si și la
- nume dat în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, în Germania, unei voci înalte deținute de trompeta solo;
- nume dat registrului mediu al clarinetului produs prin saltul la duodecima superioară a fiecărui sunet;
- registru de orgă de 4’ echivalent cu trompeta de 8’.
  • clavir - vezi pian.
  • clopot - instrument de percuție, de obicei din bronz, în formă de pară, cu o limbă mobilă care, la lovire, produce sunete.
  • clopote - vezi campane.
  • cluster - efect sonor prin suprapunerea mai multor tonuri și semitonuri sau numai semitonuri.
  • coardă - fir elastic din metal (din intestine de animale etc.) care, întins pe anumite instrumente muzicale, produce, prin vibrare, sunete; sinonim: strună.
  • coarde simpatice - coarde suplimentare așezate sub coardele principale acționate de instrumentist și care vibrează prin rezonanță naturală, amplificând sunetele coardelor principale.
  • coborâre - trecere a vocii de la un registru mai înalt sau mai puternic la unul mai jos sau mai puțin puternic.
  • cobuz:
- specie de fluier sau de caval;
- instrument cu coarde asemănător cu lăuta.
- în muzica barocă, grup de instrumente soliste care dialoghează cu restul orchestrei (numit ripieno sau concerto grosso) pentru a crea contraste dinamice;
- gen muzical interpretat de o orchestră care cuprinde două viori, un bas continuu (orgă sau clavecin), un flaut sau un alt instrument de suflat.
  • concertmaestru - într-o orchestră simfonică, muzicianul care se află la primul pupitru al secțiunii de viori.
  • concerto grosso - gen muzical interpretat de un grup de instrumente soliste (numit concertino) care poartă un dialog cu un grup mare de instrumente, denumit ripieno.
  • concluzie - ultima secțiune dintr-o expoziție (repriză) a unei sonate; apare după expunerea temei secundare și întărește tonalitatea acesteia.
  • copla andaluza - gen de muzică populară spaniolă care s-a dezvoltat treptat de la diferite forme de lieduri și cântece mai vechi, cum ar fi cuplé, tonadilla și zarzuela; altă denumire: canción española.
  • cor mut – ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte.
  • coral:
- (în Biserica protestantă) cântec religios liturgic pe mai multe voci;
- compoziție pentru orgă pe tema unui cântec liturgic.
  • corn de vânătoare - corn prevăzut cu ambușură și înconjoară pieptul instrumentistului; altă denumire: corno di caccia.
  • cornetta segnale - vezi corno signale.
  • corno di basetto - instrument de suflat din alamă (înrudit cu clarinetul) din secolul al XVIII-lea, cu corpul în formă de unghi drept, cu ancie simplă, acordat între anumite note.
  • corno di caccia - vezi corn de vânătoare.
  • corno di postiglione - instrument de suflat din alamă, cu ambușură, de emisie naturală, cu un corp de formă conică de dimensiuni relativ reduse, utilizat în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea pentru semnalizare.
  • corno signale - instrument de suflat din alamă, cu ambușură, cu emisie naturală, cu un corp de formă conică, acordat în si bemol; sinonime: cornetta segnale, goarnă.
- dans popular polonez în măsura 2/4, având un caracter viu, cu pași săriți;
- melodia acestui dans; compoziție muzicală vioaie, cu ritm binar, caracterizată prin sincope care dau dinamism melodiei.
- scurtă piesă muzicală vocală, cu conținut vesel sau satiric, inspirat din actualitate, în care toate strofele textului se cântă cu același refren;
- cântec intercalat între scenele unui vodevil;
- secțiune intercalată între refrenele unui rondo.
  • cutie de rezonanță - cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele.
  • cvartet - piesă muzicală pentru 4 voci sau 4 instrumente.
  • cvintet - piesă muzicală pentru 5 voci sau 5 instrumente.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

D[modificare | modificare sursă]

- muzica înregistrată pe un disc.
- compoziție muzicală instrumentală sau interludiu de dans, de muzică, de cântece vocale etc. cu caracter distractiv;
- suită pentru un instrument sau pentru orchestră, alcătuită dintr-o serie de piese cu caracter diferit;
- episod distractiv alcătuit din dansuri și arii, introdus în teatrul din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea;
- secțiunea a doua a unei fugi.
  • diviziune - termen generic aplicat la împărțirea sau fracționarea după reguli specifice a unor elemente ale piese muzicale.
  • dramatic – referitor la caracterul unei voci, desemnarea acelei specii al ei care se caracterizează printr-o sonoritate colorată, plină de încordare, dar printr-o tehnică oarecum limitată în ceea ce privește mobilitatea. Compară cu liric. vezi de asemenea lirico-dramatic.
  • drill - stil trap, cu conținut liric întunecat, violent, nihilist.
  • dualism - concepție potrivit căreia bipolaritatea major-minoră a trisonului, respectiv a modurilor major și minor în cadrul armoniei tonal-funcționale, se supune unei aceleiași legități dialectice și ar avea originea în datele obiective ale fenomenului fizic al armonicelor.
  • dublă-bară - semn ce indică fie separarea diviziunilor principale ale unei lucrări, fie încheierea ei.
  • duet:
- compoziție muzicală sau parte a unei compoziții muzicale care se execută pe două voci sau la două instrumente;
- ansamblu de două voci care cântă împreună o compoziție muzicală, fiecare executând o partidă separată; lucrare muzicală scrisă pentru acest ansamblu; sinonim: duo.
  • duo - ansamblu de două instrumente care execută împreună o compoziție muzicală, fiecare având o partitură separată; lucrare pentru acest ansamblu; vezi și duet.
  • duodecimă - interval care cuprinde douăsprezece trepte diatonice.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

E[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

F[modificare | modificare sursă]

- ansamblu muzical (militar) format din persoane care cântă la instrumente de suflat din alamă și de percuție;
- compoziție muzicală executată de o fanfară sau la un instrument de suflat.
  • forte fortissimo - extrem de tare.
  • fragment - moment dintr-o operă muzicală.
  • french-cancan - vezi cancan.
  • frunză - pseudoinstrument muzical cu care executantul poarte reda anumite melodii, folosită în special în muzica populară.
  • fugă - formă muzicală polifonică pe două sau mai multe voci, în care o melodie expusă de o voce este reluată pe rând de celelalte voci și dezvoltată după legile contrapunctului.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

G[modificare | modificare sursă]

  {
\override Score.TimeSignature #'stencil = ##f
\relative c' {
  \clef treble \key c \major \time 8/4 c4 d e f g a b c 
} }
Gama do major
  • gamă (muzicală) - succesiune melodică, ascendentă sau descendentă, care cuprinde toate sunetele unei scări muzicale, luând numele notei cu care începe.
  • gamă cromatică - gamă formată dintr-o serie succesivă de semitonuri; vezi și cromatic.
  • gamă prin tonuri - modalitate de organizare a sunetelor, asociată în special cu compozitorul Claude Debussy; se caracterizează prin utilizarea unei game extinse de tonuri și disonanțe, renunțând la armoniile și structurile convenționale ale muzicii tonale tradiționale.
  • gigă:
- vechi dans popular, originar din Scoția și din Irlanda, cu mișcare vioaie și săltăreață, devenit în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea dans de salon; melodie după care se execută acest dans (vezi și canarie);
- ultima parte a unei suite instrumentale, urmând după sarabandă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

H[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

I[modificare | modificare sursă]

- aparat care generează pe cale electronică sunete muzicale sau semnale sonore;
- instrument muzical obișnuit ale cărui sunete sunt amplificate electronic.
- episod sau mică piesă muzicală între două secțiuni ale unei lucrări vocale mai ample;
- parte a fugii între două expoziții succesive ale subiectului.
  • intermezzo:
- divertisment muzical intercalat într-o reprezentație muzicală, antract;
- episod orchestral independent într-o operă;
- piesă instrumentală scurtă de formă liberă.
  • interpret - cântăreț, persoană care interpretează o piesă muzicală.
  • interpretare - redare prin mijloace adecvate a conținutului unei opere muzicale.
  • interpretare artistică - act creator prin care se redă prin mijloace adecvate conținutul unei lucrări dramatice, coregrafice sau muzicale.
  • interval - diferența de înălțime dintre două sunete; "distanța" dintre două note muzicale; exemple: între nota „do” și nota „sol” este un interval de cvintă; între nota „do” și nota „mi” este un interval de terță.
  • interval cromatic - interval alcătuit din două sunete cu aceeași denumire (unul dintre ele fiind alterat); vezi și cromatic.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Î[modificare | modificare sursă]

- numărul de vibrații pe secundă ale unui sunet;
- calitate a unei voci, a unui instrument etc. de a cânta note înalte.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

J[modificare | modificare sursă]

- muzică laică din America de Nord, practicată în principal de afro-americani și impusă la sfârșitul sec. XIX în SUA, extinsă ulterior în întreaga lume
- orchestră formată de obicei din instrumente de suflat și de percuție care execută această muzică; altă denumire: jazzband.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

K[modificare | modificare sursă]

     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

L[modificare | modificare sursă]

  • laitmotiv - temă muzicală recurentă, care ajută la crearea unei identități muzicale pentru o anumită idee, personaj sau eveniment și care realizează o narațiune coerentă, creând astfel o formă de recunoaștere și de legătură emoțională cu publicul.
  • lied - compoziție muzicală vocală cu acompaniament instrumental, de obicei la pian, pe textul unui poem liric.
  • limbă:
- plăcuță de lemn deasupra căreia se întind coardele unor instrumente muzicale; sinonim: tastieră.
- ancie a unui instrument de suflat.
  • liric – caracterizează o voce, o specie a acesteia care se deosebește printr-o sonoritate dulce, lipsită de încordare, prin mobilitate. Compară cu dramatic.
  • lirico-dramatic – caracterizează o voce, anume specia de tranziție de la vocea lirică la cea dramatică și care îmbină trăsături atât ale uneia, cât și ale celeilalte.
  • loja orchestrei - spațiul dintre scenă și primul rând de scaune (într-o sală de spectacol), amenajat sub nivelul scenei și al sălii, în care stă orchestra; fosa orchestrei.
  • long play
- disc circular de vinil care servește la înregistrarea și reproducerea vocii, a sunetelor etc. cu ajutorul unui aparat special; altă denumire disc.
  • lucrare muzicală - vezi piesă muzicală.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

M[modificare | modificare sursă]

Ritm de mazurcă
  • mazurcă - dans național polonez cu ritm moderat, devenit și dans de salon (vezi și poloneză); melodie după care se execută acest dans.
  • măsură - unitate ritmică divizată în timpi egali ca durată, plasată între două bare și notată cu o fracție la începutul lucrării sau fragmentului vizat; vezi și bară de măsură.
  • măsură compusă - măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple.
  • melodramă:
- operă dramatică în care acțiunea complicată, neverosimilă, cu scene pline de groază, alternează cu scene comice, convenționale, de un patetism violent, rezervându-se un loc însemnat neprevăzutului;
- dramă care utiliza acompaniamentul muzical pentru a marca intrarea sau ieșirea personajelor din scenă.
  • meloman - persoană căreia îi place muzica (în special cea clasică) și o înțelege.
  • mensúră - dimensiunile unui instrument muzical, raportul dintre diferitele sale părți componente.
  • menuet:
- dans de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare moderată, devenit cu timpul dans de curte și apoi de salon;
- melodie după care se execută acest dans;
- a treia parte a simfoniei clasice, care se execută în trei timpi, urmând după un adagio sau un andante.
  • meterhaneá - muzică militară turcească veche, în care predominau surlele și tobele.
  • metodă - manual care conține arta cântatului sau principiile de învățare ale unui instrument muzical.
  • metrică - ramură a muzicii care se ocupă cu studiul metrului.
  • metru - ordinea succesiunii unităților de timp, determinată de accente tari sau slabe; sistemul de organizare a ritmului; vezi și: metrică, ritm, cadență.
  • mezzo-forte - (indică modul de executare a unei lucrări muzicale) cu intensitate mijlocie, între piano și forte.
  • minavet - vezi flașnetă.
  • miniatură - piesă instrumentală sau vocală de mici dimensiuni.
  • misă - compoziție muzicală polifonică pentru cor și soliști, adesea cu acompaniament instrumental, scrisă pe textul tradițional al liturghiei catolice.
  • mișcare:
- viteză cu care se execută o bucată muzicală sau o parte a ei; vezi și tempo;
- parte dintr-o compoziție muzicală amplă executată într-un anumit tempo.
  • mixtură - sunet deosebit obținut la orgă prin producerea simultană a unor timbre diferite.
  • mod - structura unei game determinată de raportul de intervale dintre sunetele componente.
  • monocord:
- (despre instrumente muzicale) care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton;
- străvechi instrument muzical cu o singură coardă.
  • motiv - cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală.
  • muștiuc - vezi ambușură.
  • muzică:
- arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică;
- știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

N[modificare | modificare sursă]

  • natural - (despre tonuri, game) care nu a suferit nici o alterare.
  • nocturnă - compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic; gen muzical popular în perioada romantică.
  • notă auxiliară - notă care se adaugă pentru înfrumusețare uneia dintre notele care alcătuiesc un acord sau o melodie.
  • notă muzicală - semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn.
  • note de pasaj - note muzicale melodice care nu intră în structura unui acord și care se desfășoară în succesiunea treptată între sunetele ce aparțin a două acorduri diferite.
  • Noua muzică consonantă - curent muzical apărut în anii 1980, ca o reacție la ruptura dintre compozitorii de muzică contemporană și auditoriul acestora.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

O[modificare | modificare sursă]

  • obiect sonor - sunetele care constituie materialul de lucru (brut) al compozitorului, din a cărui organizare se generează evenimente sonore sau fenomene muzicale complexe.
  • octavă:
- treapta a opta a gamei diatonice de la o treaptă dată;
- interval dintre două sunete ale gamei diatonice care cuprinde opt trepte ale scării muzicale;
- parte a scării muzicale temperate formată din șapte trepte diatonice sau douăsprezece sunete cromatice, de la „do” până la „si” inclusiv.
  • operă (muzicală):
- compoziție muzicală scrisă pentru soliști, cor și orchestră pe textul unui libret dramatic; reprezentare scenică a acestei lucrări;
- clădire destinată reprezentării unor asemenea compoziții.
  • operă bufă - lucrare muzicală are un caracter comic exagerat, care include și personaje din păturile inferioare sau care este compus în genul liric ușor.
Orga Catedralei din Sevilla
  • ópus:
- indicație folosită pentru numerotarea lucrărilor unui compozitor;
- piesă muzicală a unui compozitor care poartă această indicație.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

P[modificare | modificare sursă]

  • pană (vezi și plectru):
- placă mică de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale.
- (la un instrument de suflat din alamă) vezi ancie.
  • partidă:
- parte dintr-o compoziție muzicală executată de unul dintre membrii unui ansamblu, care execută această parte;
- grup de instrumente din aceeași familie, aparținând unui ansamblu, care execută această parte.
  • partita - formă muzicală ciclică, o succesiune de melodii de dans în același ton, dar cu mișcări și măsuri deosebite și care ulterior avea să formeze suita.
Partitură de Beethoven
  • partitură - text muzical cuprinzând toate părțile vocilor sau instrumentelor care îl execută și care sunt astfel dispuse, încât să poată fi urmărite separat sau concomitent; vezi și: compoziție muzicală.
  • pasaj - succesiune melodică într-o compoziție muzicală, formată din note scurte și rapide, care face trecerea între diferitele teme ale piesei.
  • passacaglia:
- vechi dans de origine spaniolă și italiană, cu o mișcare lentă, uniformă; melodia corespunzătoare; vezi și pavană;
- piesă instrumentală în formă de variațiuni polifonice pe o temă expusă la început și care se repetă în bas.
Pian Steinway
  • pian - instrument muzical format dintr-o cutie de rezonanță de mari dimensiuni așezată pe trei picioare și dintr-o serie de coarde metalice, care vibrează cand sunt lovite de niște ciocănele acționate prin apăsarea unor clape; alte denumiri: clavir, pianoforte.
  • pian automat (sau electric) - pian acționat de un mecanism (alimentat electric), care execută automat anumite melodii înregistrate in prealabil pe niste suluri speciale de hartie introduse în aparat.
  • pian cu manivelă - pian automat care funcționeaza prin învârtirea unei manivele.
  • pian mecanic – instrument cu coarde lovite și claviatură, variantă de pianină prevăzută cu un dispozitiv mecanic cu ajutorul căruia se pot reproduce numeroase piese muzicale concepute de constructor (v. și pianolă).
  • piano - (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) cu intensitate scăzută; încet.
  • pianoforte - vezi pian.
  • pianolă – instrument mecanic muzical, variantă de pianină prevăzută în interior cu un disc metalic pe care sunt imprimate diferite melodii. Cu ajutorul unui motor electric, discul se rotește acționând simultan clapele instrumentului.
  • piesă (muzicală) - operă muzicală de proporții reduse (de obicei instrumentală); bucată; compoziție, lucrare muzicală.
  • plectru - placă mică de metal, de os, de celuloid sau de alt material, cu care se ciupesc coardele unor instrumente muzicale.
  • pochette sau violino piccolo - un mic instrument cu coarde frecate din varietatea cu arcuș.
  • polifonie - știință muzicală care studiază suprapunerea coordonată a mai multor linii melodice independente, care se află în relații armonice.
  • piesă de caracter - piesă scurtă instrumentală (pentru pian) în formă liberă, cu elemente de expresie specifice, adesea programatice.
  • polifonie - arta și tehnica suprapunerii a două sau mai multe părți vocale ori instrumentale, a căror dezvoltare este în același timp orizontală (contrapunctul) și verticală (armonia).
  • poloneză (muzică):
- dans național polonez în trei timpi, având un caracter marțial, sărbătoresc; vezi și mazurcă;
- melodia acestui dans; compoziție muzicală inspirată de acest dans.
- partea introductivă a unei compoziții muzicale mai ample;
- prima piesă muzicală dintr-o suită instrumentală; piesă care precedă o fugă sau un coral;
- piesă instrumentală independentă, scrisă în formă liberă.
  • progresie de acorduri - înlănțuire de relații armonice (între acorduri), de regulă concepută astfel încât să poată fi repetată într-un cadru formal simplu, uneori sprijinind improvizația.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

R[modificare | modificare sursă]

  • rapsodie - compoziție muzicală, de obicei de formă liberă, compusă din motive și fragmente variate, inspirate adesea din folclor.
  • recitativ - gen de muzică vocală (executată de solist), cu sau fără acompaniament instrumental, care, prin intonații și prin ritmica asemănătoare vorbirii, se apropie de declamație și care, în operă, comentează acțiunea și face legătura între arii.
  • recviem - compoziție muzicală pentru soliști, cor și orchestră, alcătuită din mai multe părți, scrisă pe textul liturgic al misei funebre.
  • registru:
- întinderea scării muzicale a unui instrument sau a unei voci, cuprinsă între nota cea mai de jos și nota cea mai de sus pe care le poate emite instrumentul sau vocea respectivă, fără schimbarea timbrului;
- grupul tuburilor sau butoanelor de același timbru ale unui instrument muzical.
  • repriză - secțiune a unei forme muzicale (sonată, fugă etc.), în care se expune din nou un material tematic prezentat anterior.
  • ripieno - totalitatea instrumentelor dintr-un ansamblu muzical care nu cântă ca soliste ci sunt opuse sau se alătură instrumentelor soliste; vezi și concertino.
  • ritm - armonie care rezultă din căderea regulată și periodică a accentului într-o frază muzicală; vezi și tempo, cadență.
  • romanță - compoziție muzicală vocală cu acompaniament instrumental, având un conținut liric, sentimental; piesă instrumentală cu caracter asemănător.
  • rondo - piesă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic în cursul piesei, alternând cu diferite alte teme (episoade sau cuplete).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

S[modificare | modificare sursă]

  • sambúc - un fel de harfă cu patru coarde, la greci.
  • scară muzicală - succesiune ordonată de note muzicale (cuprinzând în general opt octave) care se repetă într-un anumit mod și care servește drept bază pentru construirea melodiilor și armoniilor într-un anumit sistem muzical.
  • scaun (sau scăunaș) - vezi căluș.
  • scenă - este fiecare din subdiviziunile unui act dintr-o operă dramatică, marcată prin intrarea sau ieșirea unui personaj.
  • scherzo - piesă muzicală (sau parte dintr-o sonată ori dintr-o simfonie) scrisă într-un tempo însuflețit, vioi și vesel.
  • semn de expresie - semn grafic ce indică gradațiile expresive (v. agogice, semne; dinamice, semne) ce însoțesc un text muzical, sporindu-i expresivitatea. (exemple de semne agogice: accellerando, rallentando, rubato, a tempo, Tempo I°; semne dinamice: niente, p, pp, ppp, f, ff, fff, sf, sfz, dim., perdendosi, molto (f), con passione, con sentimento etc.).
  • septet:
- ansamblu format din șapte voci sau din șapte instrumente care execută împreună o piesă muzicală;
- compoziție muzicală întocmită pentru șapte voci sau șapte instrumente.
  • serenadă - compoziție muzicală, vocală sau instrumentală, cu caracter liric, care se executa noaptea, sub ferestrele cuiva, în semn de dragoste sau omagiu.
  • serialism - tehnică de compoziție constând în folosirea unei serii de 12 sunete ca material de construcție; muzică serială.
  • shimmy - dans modern asemănător cu foxtrotul, ale cărui figuri au fost preluate din dansul cake-walk; melodie după care se execută acest dans.
  • simfonie:
- (În trecut) ansamblu de sunete consonante sau de sunete muzicale; compoziție muzicală instrumentală (cu soliști, cor);
- (sens curent) compoziție muzicală amplă pentru orchestră, care cuprinde de obicei trei sau patru părți.
- cântăreț sau instrumentist care execută o compoziție muzicală (sau o parte dintr-o compoziție muzicală) concepută pentru o singură voce sau pentru un singur instrument;
- dansator care execută singur o piesă coregrafică sau care deține un rol principal într-o compoziție coregrafică de ansamblu.
  • solz de pește - un fel de instrument muzical popular, format dintr-un solz de pește, maleabil, pe care executantul îl introduce între buza de jos și partea inferioară a dinților, punându-l în vibrație prin coloană de aer a respirației.
  • sonată - piesă muzicală pentru unul sau două instrumente, alcătuită din trei sau patru părți, deosebite între ele ca structură, tonalitate, ritm etc., dar care se completează într-o succesiune logică și unitară; vezi și sonatină.
  • sonatină - sonată de proporții mai reduse, mai ușor de interpretat și cu o dezvoltare mai redusă, cu numai 2-3 părți..
  • sonoritate:
- însușirea de a fi sonor; timbru cald și plin; muzicalitate;
- proprietatea ce au unele corpuri de a întări sunetele repercutându-le.
  • soprană - cea mai înaltă dintre cele cinci categorii ale vocii omenești (de femeie sau de copil), al cărui ambitus se întinde de la mi din octava întâi până la sol din octava a doua
  • spinetă - vezi cembalo.
  • stochastică, muzică ~ - muzică apărută ca o reacție necesară la limitele polifoniei, serialismului integral și rezultată din introducerea noțiunii de probabilitate (care implică calculul combinatoriu).
  • strună - vezi coardă.
  • studiu - compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales îmbunătățirii tehnicii instrumentale.
  • subdiviziune binară - subdiviziune a unui timp în două, patru sau opt părți egale.
  • suită:
- lucrare muzicală instrumentală alcătuită din mai multe părți scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și prin mișcare; vezi și partita;
- fragmente selective extrase dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.).


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

T[modificare | modificare sursă]

  • tablou – subdiviziune a unei opere dramatice (piesă de teatru, operă, operetă, etc.), în special al unui act, corespunzând unui moment din desfășurarea intrigii.
    • tablou simfonic - lucrare simfonică alcătuită dintr-o singură parte, având un program cu conținut plastic sau descriptiv.
  • talger - instrument de percuție format din două discuri de alamă care, ușor lovit unul de altul, produce sunete puternice; sinonime: cimbal, cinel; vezi și cembalo.
  • talger-charleston - talger dublu acționat cu piciorul de baterist, în orchestra de jazz.
  • tam-tam:
- instrument de percuție alcătuit dintr-un disc concav de metal forjat, care, lovit cu un ciocănel de lemn căptușit cu postav, vibrează, producând sunete puternice; vezi și gong;
- instrument muzical african asemănător cu toba.
- mecanism care declanșează sunetele unui tub de orgă sau coardele unor instrumente cu claviatură;
- plăcuță specială de lemn tare, fixată la instrumentele cu coarde, în continuarea părții superioare a cutiei de rezonanță.
  • tautofonie - repetiție supărătoare a acelorași sunete.
  • temă - motiv melodic dintr-o piesă muzicală.
  • temperat:
- (despre instrumente cu claviatură) care are intervalurile de tonuri împărțite în câte două semitonuri
- (sistem ~) sistemul împărțirii intervalelor de tonuri în câte două semitonuri egale.
  • tempo - viteză cu care se execută o piesă muzicală, conform conținutului și caracterului acesteia și descris pe partituri prin termeni ca: andante, moderato, allegro; vezi și: ritm, cadență, mișcare.
  • terțet (sau terțină) - ansamblu muzical compus din trei voci sau din trei instrumente care execută împreună o piesă muzicală scrisă pentru un astfel de ansamblu; sinonim: trio.
  • tetralogie - operă muzicală compusă din patru părți distincte.
  • text - cuvintele unei compoziții muzicale.
  • timbru - calitate specifică a unui sunet care permite ca el să fie distins de un altul, fiind una dintre cele patru caracteristici ale sunetului, alături de înălțimea, intensitatea și durata acestuia; altă denumire: culoare a sunetului.
  • timp - fiecare dintre fazele egale care alcătuiesc o măsură; bătaie.
  • tocată:
- compoziție muzicală pentru instrumente cu claviatură;
- piesă muzicală de virtuozitate pentru un instrument sau pentru orchestră, având un ritm sacadat.
  • ton:
- sunet simplu, produs de o sursă care vibrează sinusoidal în timp; interval între două sunete (muzicale) situate la distanță de o secundă mare;
- (prin extensie) sunet reprezentând cea mai mare distanță dintre treptele alăturate ale gamei;
- tonalitatea unei piese muzicale.
- ansamblul legilor care stau la baza gamelor; sistem de funcțiuni care converg în jurul tonicii și se subordonează acesteia;
- raportul dintre sunetele unei scări muzicale față de acordul ei principal (vezi și ton).
  • tonică - treapta întâi a modurilor major sau minor; acord construit pe această treaptă.
  • transcriere - prelucrare a unei bucăți muzicale scrise pentru un anumit instrument sau pentru o anumită voce, în scopul de a fi cântată la alt instrument sau de altă voce
  • treaptă - unul dintre sunetele ce intră în componența unei scări modale sau tonale; vezi și cifraj.
  • trianglu - instrument de percuție constând dintr-o vergea de oțel, îndoită în formă de triunghi, care, fiind lovită cu o baghetă din același metal, emite sunete cristaline.
  • trio - vezi terțet.
  • trompă - (învechit) trompetă, trâmbiță.
  • tub - (la instrumentele de suflat din alamă)țeavă care produce sunete de diferite tonalități (în funcție de lungimea și diametrul piesei respective) când trece un curent de aer prin aceasta.
  • tușeu - felul în care un pianist atinge clapele pianului în timpul execuției unei piese muzicale.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Ț[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

U[modificare | modificare sursă]

  • ukulele – chitară mică cu patru coarde, originară din insulele Hawaii.
  • unison:
- executare de către un grup vocal sau instrumental a unei melodii la aceeași înălțime;
- (efect produs de) două sau de mai multe instrumente, voci etc. ce produc simultan un sunet de aceeași înălțime.
  • uptempo - tempo vioi, crescut, rapid, interpretat sau reprodus cu asemenea intensitate; termen-umbrelă pentru stilurile cu ritm rapid din muzică electronică.[1]
  • uvertură - compoziție muzicală, alcătuită din trei părți, pentru orchestră, concepută ca introducere la o operă, la un oratoriu, la o suită instrumentală etc. sau ca o lucrare independentă.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

V[modificare | modificare sursă]

  • vals - dans în măsura de trei timpi, cu mișcări relativ vioaie, care se dansează în perechi; melodie după care se execută acest dans.
  • violino piccolo - vezi pochette.
  • violoncel - instrument muzical cu coarde și arcuș asemănător cu vioara, dar de dimensiuni mult mai mari, cu un timbru mai grav și care se ține în poziție verticală; altă denumire: cello.
  • vocalizare - vezi catastază.
  • vocaliză:
- executare a unui text muzical vocal prin înlocuirea denumirii notelor cu vocale, de preferință „a” sau „o”;
- (la plural) exerciții de canto constând în executarea unor serii de note pe anumite vocale;
- piesă muzicală vocală fără cuvinte, uneori cu caracter de virtuozitate.


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

W[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

X[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Y[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Z[modificare | modificare sursă]


     0–9  A  B  C  D  E  F  G  H  I  J  K  L  M  N  O  P  Q  R  S  T  U  V  W  X  Y  Z 

Note[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dicționar de termeni muzicali român – francez / italian / englez Arhivat în , la Wayback Machine.
  • Dumitru Bughici, Dicționar de forme și genuri muzicale[nefuncțională]
  • fr Dictionnaire des instruments de musique
  • A. Doljanski, Mic dicționar muzical, tradus de Rostislav Donici, București 1960: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R.,486 pag., p. ; 
  • Zeno Vancea: Dicționar de termeni muzicali, 530 pagini, Editura Științifică și Enciclopedică, 1984
  • Lydia Ciucă: Dicționar de termeni muzicali, 66 pagini, Editura Prietenii Cărții, 1994 ; ISBN 9735730014
  • Lucia Vetrici: Dicționarul tânărului muzician. Termeni muzicali străini, 80 pagini, Editura Didactică și Pedagogică, 2007
  • Gheorghe Fircă, (coordonator): Dicționar de termeni muzicali, Editura Enciclopedică, 2008
  • (Colectiv): Dicționar de termeni muzicali, 594 pagini, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2010 ; ISBN 978-973-45-0606-4

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Acest articol conține text din Dicționarul enciclopedic român (1962-1966), aflat acum în domeniul public.