French
DeutschMaison Bonaparte
| Musée national de la Maison Bonaparte | |
| Maison Bonaparte | |
 Fațada muzeului în 2008 | |
| Înființat |  |
|---|---|
| Locația | Ajaccio, Corsica, rue Saint Charles |
| Tipul | muzeu național |
| Numărul vizitatorilor | 93.965[1] () |
| Proprietar | statul francez |
| Prezență online | |
| site web oficial | |
Modifică date / text  | |
Maison Bonaparte[2] (în corsicană și italiană Casa Buonaparte) este casa ancestrală a familiei Bonaparte(d), în care s-a născut și a copilărit Napoleon I. Este situată pe Rue Saint-Charles din Ajaccio din insula franceză Corsica. Casa a fost aproape în permanență deținută de membrii familiei din 1682 până în 1923, când Napoléon Victor Bonaparte a donat-o guvernului francez. Din 1967 casa a devenit muzeu, axat pe prezentarea în special a familiei Bonaparte și mai puțin a lui Napoleon I.
Istoric[modificare | modificare sursă]
Casa este vechea Casă Bozzi, a unei importante familii feudale din Corsica. Casa era împărțită între diferite familii aparținând Casei de Bozzi. Stră-străbunicul lui Napoleon Bonaparte, Giuseppe Buonaparte, s-a căsătorit în 1682 cu Maria Colonna di Bozzi, care a primit ca dotă o jumătate din casă, de 160 m2, restul casei rămânând familiei Bozzi. Ulterior, urmașii lui Giuseppe au obținut și părțile rămase prin alte alianțe matrimoniale cu familia Bozzi și achiziții. Casa a fost extinsă și redecorată de Carlo Buonaparte după căsătoria sa cu Letizia Ramolino. Cu excepția lui Joseph Bonaparte, toți copiii lor s-au născut în Casa Buonaparte.[3]
La opt ani după moartea din 1785 a lui Carlo Bonaparte, familia a intrat în conflict cu liderul naționalist, din ce în ce mai reacționar, Pasquale Paoli, susținut de britanici, și a fost forțată să fugă pe continent, în Fanța.[4] Adepții lui Paoli au jefuit și ars o mare parte a Casei Buonaparte. După sosirea amiralului Samuel Hood, casa a fost rechiziționată pentru depozite de furaje și armament, iar la etaje au fost cazați ofițeri britanici.[2][3]
După retragerea din 1797 a trupelor britanice din Corsica, familia Bonaparte s-a întors la Casa Buonaparte și a început să o repare și să o remodeleze cu fonduri furnizate de Directorat familiilor care au rămas loiale Franței și au avut de suferit în urma ocupației britanice a Corsicii.[2]
.jpg)
Când familia Bonaparte a plecat din nou din Corsica, în 1799, casa a fost lăsată în grija doicii lui Napoleon, Camilla Ilari. Napoleon a lăsat moștenire casa vărului mamei sale, André Ramolino[2], care i-a dat în schimb propria sa casă Camillei. Mai târziu, Carlo Maria și apoi Joseph au luat în stăpânire casa, ultimul în urma unui proces cu André-Napoléon Lévie-Ramolino, care însă a primit mobilierul în stil Directoire cumpărat de Letizia. În 1852, fiica lui Joseph, Zénaïde a dat Casa Buonaparte lui Napoleon al III-lea și împărătesei Eugénie. Napoleon al III-lea a răscumpărat mobila Directoire a bunicii sale și a renovat și extins casa pentru a sărbători 100 de ani de la nașterea lui Napoleon. Mai târziu, Eugénie a transmis casa prințului Napoléon Victor Bonaparte, care în anul 1923 a donat-o guvernului francez. În 1967 casa a fost transformată în muzeu și declarată muzeu național.[2][5]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Fréquentation des Musées de France[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor); - ^ a b c d e fr „Musée national de la Maison Bonaparte”. Accesat în .
- ^ a b en „Napoleon and Corsica, "The Imperial Route"”. Fondation Napoléon. Accesat în .
- ^ en Schom, Alan (). Napoleon Bonaparte: A Life
. Harper Perennial. pp. 11–12. ISBN 0-06-092958-8. - ^ en „National Museum of the Bonaparte Residence in Corsica”. Fondation Napoléon. Accesat în .
Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]
- fr Comte Colonna de Cesari Rocca, La vérité sur les Bonaparte avant Napoléon, A. Charles libraire, Paris, 1899
- fr Léonce de Brotonne, Les Bonaparte et leurs alliances, librairie Henri Champion, Paris, 1901
- fr Antoine-Marie Graziani, Antoine-Marie Graziani, Les Bonaparte en Corse, éditions Alain Piazzola, Ajaccio, 2004, ISBN: 978-29-0716159-6 ; 242p.
- fr Michel Vergé-Franceshi, Napoléon, une enfance corse, Bibliothèque historique Larousse, Paris, 2009, ISBN: 978-2-03-584-584-9
- fr Jean-Marc Olivesi, Ajaccio, maison Bonaparte, dans Congrès archéologique de France, 171e session, Monuments de Corse. 2013, Société française d'archéologie, 2015, p. 39-43, ISBN: 978-2-901837-59-6
- fr Antoine-Marie Graziani, L'Ajaccio des Bonaparte, éditions Alain Piazzola, Ajaccio, 2018 ISBN: 978-2-36479079-7 ; 312p.
Legături externe[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Maison Bonaparte la Wikimedia Commons
