Marian Munteanu

Această pagină a fost propusă pentru ștergere.

Motivul: Regenerează. Pe 24 iulie 2020 am propus ștergerea articolului dar, posibil, foști colegi de studii, sau de proteste i-au cerut pâstrarea. Nu s-au făcut corectările necesare și articolul nu prezintă suficientă notabilitate enciclopedică. - Alex F. (discuție) 3 aprilie 2024 10:55 (EEST)

Decizia privind ștergerea acestei pagini se va lua în urma discuției desfășurate la

Wikipedia:Pagini de șters/Marian Munteanu (2).

Vă invităm să vă exprimați acolo opinia față de această propunere, cu argumente bazate pe politica de ștergere.

Vă rugăm să nu schimbați titlul paginii pe durata discuției, întrucât legăturile între ea și discuție se vor strica. O decizie privind titlul paginii rămâne a se lua în urma discuției sau după încheierea acesteia.


Către administratori: Înainte de a efectua ștergerea verificați ce pagini trimit aici și dacă istoricul paginii conține vreo versiune validă.
Marian Munteanu
Date personale
Născut (61 de ani)
Grădiștea, Giurgiu
Cetățenie România Modificați la Wikidata
ReligieBiserica Ortodoxă Română
Ocupațiepolitician Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Partid politicPartidul Comunist Român
Mișcarea pentru România (1992-1995)
Partidul Național Român (2000)
Partidul Național Liberal (2016)
Alianța Noastră (din 2016)
Alma materUniversitatea din București
Profesieetnolog
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Marian Teofan Dragoș Munteanu (n. 19 iunie 1962, comuna Grădiștea, Giurgiu) este un etnolog, profesor și activist politic român contemporan. Membru al rezistenței împotriva dictaturii comuniste, a fost unul dintre reprezentanții marcanți ai mișcărilor pentru drepturi civile și instaurare a democrației în România (1989-1991), lider al demonstrației studențești din Piața Universității, 1990. Este autorul unor cercetări și studii de etnologie, antropologie și folclor, vizând în principal configurarea unei etnologii a libertății[necesită citare] A generat nenumărate controverse datorită poziției pro-legionare, colaborării cu Securitatea și, ca susținător al intereselor Rusiei în România.[1][este de încredere?][sursa nu confirmă]

Familia[modificare | modificare sursă]

Teofan Munteanu

Marian Munteanu s-a născut într-o familie de intelectuali cu rădăcini moldave și aromâne. Tatăl său, Vladimir Munteanu (1930-1992), de profesie inginer, era originar din sudul Basarabiei (Chilia Nouă, județul Ismail), iar mama, Maria Munteanu, profesoară de limba română, este născută în 1940, în Piatra Neamț, județul Neamț, fiind descendentă, pe linie maternă, a unei vechi familii de origine aromână (Moga).

Bunicul său pe linie paternă, Teofan Munteanu (1905 - 1957), învățător și ofițer al armatei române, a fost deținut politic (1940-1956) în lagărele de concentrare de la Vorkuta și Norilsk (Siberia).

Bunicii și părinții săi nu au activat în vreun partid politic înainte de 1989.

Studii[modificare | modificare sursă]

Marian Munteanu a absolvit Liceul de filologie-istorie „Școala Centrală“ București și apoi Facultatea de Litere a Universității din București, specializarea română-portugheză (1991).

Marian Munteanu a ucenicit, în tinerețe, în preajma gânditorului Petre Țuțea.[2]

A beneficiat de îndrumarea profesorilor George Munteanu, Ernest Bernea, Dumitru Stăniloae și Mihai Pop, iar titlul de doctor în filologie l-a obținut sub conducerea științifică a profesorului Silviu Angelescu.

În 1993 efectuează un stagiu de specializare în științe politice și guvernamentale la Washington, SUA, ca bursier al Național Forum Foundation (Admiral Jeremiah Denton Foundation).

În 2005 devine Doctor al Universității din București, specializarea etnologie și folclor (magna cum laude, 2005),[3] cu teza “Folclorul detenției – Ideea de libertate în cultura tradițională românească”.

Activitate profesională și științifică[modificare | modificare sursă]

Marian Munteanu a desfășurat activități de cercetare etnologică și folcloristică în regiunile Suceava, Neamț, Hunedoara, Timoc, Făgăraș, Vrancea – în ultimele două, în colective aflate sub coordonarea profesorului Mihai Pop.[4]

Din 1999 Marian Munteanu predă cursuri de etnologie, antropologie, folclor și istoria religiilor la Facultatea de Litere a Universității din București, în calitate de profesor asociat.

Este membru al Asociației de Științe Etnologice din România (ASER) și editor al revistei de etnologie CERC (Cercetări Etnologice Românești Contemporane).

De-a lungul timpului a lucrat ca expert în resurse umane și management la diferite firme de consultanță precum și în domeniul editorial.

Activitate civică[modificare | modificare sursă]

Rezistența anticomunistă (1985-1989)[modificare | modificare sursă]

În ultimii ani ai regimului comunist inițiază activități de rezistență activă anticomunistă. Organizează grupuri de tineri, promovând, în special în mediile studențești, valori și repere culturale românești interzise sau marginalizate în timpul regimului comunist.[4][5] Frecventează unul din cele mai prestigioase grupuri intelectuale din acea vreme, constituit în jurul filosofului Petre Țuțea,[6][7] redutabil oponent al regimului comunist. Este apropiat de personalități culturale ca Ioan Alexandru,[7] Dumitru Stăniloae, Ernest Bernea, George Munteanu ș.a.

Organizează dezbateri și colocvii, promovând teme și subiecte din operele unor autori interziși sau cenzurați în perioada comunistă:[4] Nicolae Iorga, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, Ernest Bernea, Emil Cioran, Petre Țuțea ș.a. În anii 1988-1989 este arestat și interogat în mai multe rânduri, fiind învinuit de „propagandă creștină, ostilă ideologiei marxist-leniniste“, principala acuzație fiind aceea de discipol al gânditorului Petre Țuțea.[7][8] În pofida presiunilor și amenințărilor, refuză să colaboreze cu securitatea și nu semnează nici un angajament de acest tip.[9][sursa nu confirmă]

În cotidianul „Evenimentul Zilei” din 13 aprilie 2016 se arată că, în 1999, cotidianul „Atac la Persoană” a publicat pe prima pagină în facsimil acordul de colaborare semnat de Munteanu cu Securitatea în septembrie 1988.[10][11][12]

Revoluția din Decembrie 1989[modificare | modificare sursă]

A participat la Revoluția română din 1989, în București.

A fost unul dintre primii membri ai Asociației “21 Decembrie”,[13] alături de Lucian Mihai, Dragoș Pâslaru s.a., participanți activi în prima zi a Revoluției din Decembrie 1989 în București. Nu este implicat în nici un fel în actuala activitate a asociației cu acest nume, a cărei componență (și, mai ales, reprezentare publică) diferă radical de asociația constituită în Decembrie 1989.

Nu a acceptat și nu deține “certificat de revoluționar”, declarându-și public dezacordul față de practica autorităților post-decembriste de a acorda privilegii[14] unui număr mare de persoane ca “recompensă” pentru participarea (de multe ori incertă)[15] la revolta populară din decembrie 1989.

Liga Studenților (1989-1991)[modificare | modificare sursă]

În 23 decembrie 1989 înființează asociația națională “Liga Studenților”, al cărei președinte a fost până la terminarea studiilor (1991).

În această calitate, organizează numeroase acțiuni civice, militând pentru reconstrucția societății românești, promovarea valorilor democratice și a statului de drept, apărarea libertăților și drepturilor cetățenești.[necesită citare]

A fost principalul coordonator al demonstrației din Piața Universității (aprilie-mai 1990) și al grevei naționale studențești din decembrie 1990.[necesită citare]

Din martie 1991 este președinte de onoare al Ligii Studenților.[16]

Piața Universității (1990)[modificare | modificare sursă]

A fost inițiatorul și coordonatorul demonstrației studențești din Piața Universității, căreia i-a imprimat un caracter pașnic, non-violent,[17] Marian Munteanu fiind principalul promotor al non-violenței ca atitudine civică în România postdecembristă.[18] A fost cel mai proeminent lider al protestelor anti-comuniste din 1990, terminate în mod violent prin intervenția minerilor sub guvernarea lui Petre Roman și președintia lui Ion Iliescu.

Cu privire la Piața Universității scriitorul Eugen Ionesco declara: “Deșteaptă-te Române este un cântec vechi, însă adevărata deșteptare s-a produs acum. Cred că tinerii din Piața Universității, cu Marian Munteanu în frunte, sunt adevărații eroi. Au vrut libertate și o vor încă, au vrut sinceritate. N-au spus decât adevărul. Ei sunt, cum zice francezul, «en quete de la liberté», în căutarea libertății și au s-o găsească. Eu sunt alături de ei. Am spus de multe ori că uitasem de România de-atâta vreme de când sunt aici; acum însă mi-am recâștigat o inimă de român… Acolo, în România, n-au «jucat», acolo oamenii au trăit și au murit. Și mai știu că în Piață nu s-a propagat violența, ci dimpotrivă. Marian Munteanu a cerut discuții libere, adevăr.”[19]

Receptat de către puterea politică din acea vreme ca o posibilă amenințare datorită popularității și simpatiei câștigate în timpul demonstrației “Piața Universității”, a fost arestat în zorii zilei de 13 iunie 1990, eliberat după-amiază și apoi sechestrat și bătut cu brutalitate în dimineața de 14 iunie 1990 în sediul Universității de către minerii coordonați de forțele de ordine și reprezentanții conducerii statului. A fost transportat în stare gravă la spital (moarte clinică).[20] După numai 4 zile a fost din nou arestat abuziv[21] și deținut politic la penitenciarul Jilava.[22] A fost eliberat după două luni de detenție, în urma presiunilor naționale și internaționale (personalități politice și reprezentanți ai unor prestigioase organizații internaționale[23] au generat o puternică reacție internatională),[24] iar în țară, pentru eliberarea sa au demonstrat pașnic sute de mii de oameni în București (“marșul alb” din 13 iulie 1990) și principalele orașe ale țării.

Alianța Civică (1990)[modificare | modificare sursă]

În decembrie 1990 participă la fondarea Alianței Civice, fiind ales primul președinte al alianței.[25] La scurt timp, însă, fiind în dezacord cu majoritatea membrilor consiliului de conducere (dominat de GDS), a demisionat din funcția de președinte[26] și, după alte câteva luni, s-a retras din Alianța Civică.[27] Ulterior, Alianța Civică s-a transformat în partid[28] și a devenit o anexă a sistemului politic, dispărând practic din viața publică.[29]

Mișcarea pentru România (1992-1995)[modificare | modificare sursă]

După adoptarea noii constituții a României (noiembrie 1991), Munteanu a înființat organizația cultural-politică de tineret “Mișcarea pentru România”, de orientare național-democrată, care a avut însă o perioadă scurtă de activitate (1992-1995).

Mișcarea propunea un program de selecție și pregătire a tinerilor pentru sprijinirea procesului de împrospătare a clasei politice, considerând drept criterii de promovare competența și profesionalismul. Unul din obiectivele formațiunii era înființarea, în viitor, a unui partid politic de orientare național-democrată (doctrină formulată și propusă de Marian Munteanu,[30] plecând de la modelul lansat de Nicolae Iorga și cu influențe din practica unor partide occidentale - partidul francez “Adunarea pentru Republică” și alte partide creștin-democrate).

Un element inedit (dar criticat de politicienii vremii ca "elitist" și chiar "extremist") este introducerea examenului de competență politică pentru înscrierea în Mișcare. Singurii lideri marcanți care tratează cu înțelegere și salută apariția noii formațiuni sunt - nu întâmplător - doi venerabili oameni politici: Corneliu Coposu[31] și Alexandru Bârlădeanu, atitudinea acestora rămânând o excepție în contextul elitei politice din acea vreme.

Urmează rapid o dură campanie de denigrare, bine instrumentată. Devenise evident că inițiativa asociației era respinsă de majoritatea partidelor care, lipsite de o bază electorală în rândurile tineretului, vedeau ridicându-se un competitor ce putea deveni în viitor un adversar redutabil. Se merge până la acuzația oficială de "extremism" politic și se cer anchete din partea organelor statului. SRI și Procuratura Generală sunt sesizate de președintele Iliescu și de alți lideri politici. Deși rezultatul anchetelor demonstrează clar că nu exista nici cea mai vagă urmă de "extremism",[32] era târziu. Partidele obținuseră ceea ce urmăriseră de la început: aplicarea unei etichete greu de dezlipit și inducerea unei doze de neîncredere în opinia publică, internă și, mai ales, din străinătate.

Lipsită de posibilitatea de a se adresa opiniei publice, accesul fiindu-i interzis, practic, în mass-media, lipsită de posibilități materiale (majoritatea membrilor erau studenți sau proaspăt absolvenți, fără surse semnificative de venit), asociația își încetează activitatea în 1995.

Dialogul economico-social (1995-2006)[modificare | modificare sursă]

După patru ani de activitate în domeniul economic (1995-1999) Marian Munteanu este ales vicepreședinte al Confederației Naționale a Patronatului Român (CNPR), organizație pe care o reprezintă (1999-2006) în cadrul Comisiilor tripartite de Dialog Social (Guvern-Patronat-Sindicate) de pe lângă Ministerul Educației, Ministerul Culturii și Ministerul Muncii. În această calitate reprezintă România, în 2000, la Congresul Internațional al Muncii de la Geneva. În 2000 a fost ales vicepreședinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR); a fost delegat la Congresul Internațional al Întreprinzătorilor și Industriașilor (Vilnius, 2000 și Moscova, 2001) și membru al Consiliului CIII.

Liga Culturală a Românilor de Pretutindeni (2000-prezent)[modificare | modificare sursă]

Din anul 2000 participă la activitățile Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, fiind prezent la numeroase manifestări dedicate promovării valorilor culturale. Este ales, în 2002, prim-vicepreședinte al acestei organizații culturale.

Fundația Euxinus (2003-prezent)[modificare | modificare sursă]

În iunie 2003 pune bazele fundației “Euxinus”, ONG cu activități culturale și umanitare. Participă la acțiuni de promovare a valorilor morale și la dialogul interconfesional laic pe plan internațional.

Activitate politică[modificare | modificare sursă]

În perioada dictaturii comuniste a fost înscris, formal, în organizațiile politice de masă din sistemul de învățământ (1970-1989). A fost membru al organizațiilor de tineret (Organizația Pionierilor, Uniunea Tineretului Comunist, Asociația Studenților Comuniști) din care făceau parte imensa majoritate a tinerilor din România acelor ani.[33] Colegii de an l-au ales reprezentant ASC al anului său de studiu (echivalentul actualilor “șefi de an”). În anul II de facultate, la propunerea profesorilor săi (încheiase anul I cu media 9,87), a devenit membru al organizației de partid a Facultății de Filologie,[4] o condiție obligatorie atunci pentru continuarea carierei universitare.[34] Nu a deținut funcții în PCR.[35]

Mișcarea pentru România (1992-1995)[modificare | modificare sursă]

Prima inițiativă politică a lui Marian Munteanu, în contextul legislativ creat prin adoptarea Constituției din 1991, este legată de organizația cultural-politică de tineret “Mișcarea pentru România” (vezi cap. "Activități civice"), al cărei obiectiv era înființarea unui partid politic de orientare național-democrată (doctrină formulată și propusă de Marian Munteanu, plecând de la modelul lansat de Nicolae Iorga și cu influențe din practica unor partide occidentale - partidul francez “Adunarea pentru Republică” și alte partide creștin-democrate). Inițiativa a rămas, însă, la stadiul de proiect ca urmare a campaniei masive de discreditare la care asociația a fost supusă încă de la înființare cât și din cauza lipsei resurselor materiale necesare unei asemenea construcții instituționale.

PUNR - Alianța Națională (august-septembrie 2000)[modificare | modificare sursă]

În anul 2000, Marian Munteanu se află din nou pe punctul de a intra în viața politică, cel care îi propune o asemenea implicare fiind Mircea Druc, fost prim ministru al Republicii Moldova, la acea dată președinte al Consiliului Național al Partidului Unității Naționale Române (PUNR). Acesta îi propune să candideze la președinția României, asigurându-l de sprijinul politic al PUNR, propunere confirmată apoi de întreaga conducere a partidului (președinte fiind, la acea dată, Valeriu Tabără).

Munteanu elaborează o platformă politică[36] ce propunea, printre altele, regenerarea și revitalizarea clasei politice prin promovarea noii generații de specialiști formați după 1989, declarând public că, în situația în care congresul partidului își va însuși acest proiect, se va înscrie în PUNR și va candida pe listele acestui partid, cu intenția de a participa la edificarea unei noi construcții politice.[37] La scurt timp, PUNR înființează Alianța Națională, formațiune rezultată din unirea PUNR cu Partidul Național Român (președinte Virgil Măgureanu). Deși congresul alianței acceptă inițial proiectul de program elaborat de Marian Munteanu, conducerea executivă îi exclude pe toti candidații tineri de pe listele electorale pentru alegerile parlamentare.

În aceste condiții, Munteanu refuză înscrierea în partid, își retrage candidatura și nu participă la alegeri.[38] Alianța Națională obține un scor electoral nesatisfăcător (1%) și se autodizolvă, principalii lideri (Valeriu Tabără,[39] Mircea Druc,[40] Dorin Iacob[41] ș.a.) intrând în Partidul Democrat condus de Traian Băsescu.

PNL (2016)[modificare | modificare sursă]

Marian Munteanu a fost propus drept candidat la Primăria Municipiului București al Partidului Național Liberal, dar s-a retras în urma criticilor.[42] De exemplu, Nicolae Manolescu îl acuzase de declarații pro-legionare fățișe.[43]

Alianța Noastră România (2016)[modificare | modificare sursă]

Munteanu a fondat partidul Alianța Noastră România, un partid naționalist.[44]

Activitate economică[modificare | modificare sursă]

Marian Munteanu a înființat, în 1995, o agenție de resurse umane, în cadrul căreia a lucrat, în perioada 1995-1999, ca manager și consultant. În perioada 1995-2000 a mai făcut parte din acționariatul câtorva IMM-uri cu activități în domeniile editură, consultanță, marketing, publicitate și construcții. Începând cu anul 2000 se retrage treptat din activitatea economică, cesionând majoritatea acțiunilor deținute. Nici una din aceste societăți nu a contractat credite neperformante, nu a preluat active sau acțiuni ale unor întreprinderi de stat, nu a derulat contracte cu firme de stat și nu a beneficiat de finanțări (interne sau externe).[necesită citare]

Critici[modificare | modificare sursă]

În octombrie 2016, CNSAS a publicat documentul în care arată că Marian Munteanu a semnat un Angajament cu Securitatea, a scris note informative și a semnat chitanțele în baza cărora Securitatea îi retribuia notele informative.[45][46][47][48] În același timp, CNSAS a stabilit că Munteanu nu a făcut poliție politică.[49][50][51]

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

Volume, studii, dialoguri (selectiv)[modificare | modificare sursă]

Cântecul poporan din Muscel (coautor, alături de Alexandru I. Amzulescu), Editura Valahia, 2010.

Folclorul detenției. Formele privării de libertate în literatura poporană. Studiu, tipologie, antologie de texte și glosar, Editura Valahia, 2007-2008.[52]

Poezia rezistenței, Editura Clio, București, 1999. Studiu critic de istorie a literaturii.[53]

"Ortodoxia este viitorul omenirii". Sfaturi și îndemnuri către tineri adresate de Părintele Stăniloae într-o convorbire cu Marian Munteanu, Editura Valahia, 2000.

Revoluție și restaurație - studiu publicat în serial în ziarul Ziua în perioada decembrie 2001 - ianuarie 2002

Ediții îngrijite, prefețe, studii (selectiv)[modificare | modificare sursă]

• Tache Papahagi, Antologie aromânească, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2008

• Nicolae Iorga, Caracterul comun al instituțiilor din Sud-Estul Europei, Editura Valahia, București, 2008 (ediție îngrijită)

• Dionisie Fotino, Istoria Daciei, Editura Valahia, București, 2008 (ediție îngrijită)

• *** CERC - Cercetări Etnologice Românești Contemporane, Revistă de etnologie, 2005 - 2008 (ediții îngrijite)

• Dr. Dragoș Nicolescu, Morala medicului (Tratat de etică medicală), Editura Valahia, București, 2006 (ediție îngrijită)

• Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul românilor de pretutindeni, Euxinus, 2005

• Gavrilă Filichi, Ziua a cincisprezecea (15 noiembrie 1987, Brașov, România. O mărturie), Lamura, București, 1994 (ediție îngrijită)

• Petre Țuțea, Între Dumnezeu și neamul meu, Fundația Anastasia, Editura Arta Grafică, București, 1992

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ În Linie Dreaptă. „Marian Munteanu”. Accesat în . 
  2. ^ Alex. Stefănescu, Petre Tutea, www.tutea.ro ● Claudiu Târziu, Prietenii platite cu 13 ani de gherlă, Cotidianul, 18.10.2006 – interviu cu scriitorul Marcel Petrișor ● Ioana Diaconescu, Scriitori în Arhiva CNSAS - Petre Țuțea în încercuirea Securității, România literară, Nr. 51, 28.12.2007-03.01.2008 ● Carmen Dragomir, Pentru urechile securiștilor, Petre Țuțea îi înjura pe denigratorii lui Ceaușescu Arhivat în , la Wayback Machine. - articol publicat în Jurnalul Național, 18.02.2009.
  3. ^ Diploma de doctor emisă de Universitatea din București.
  4. ^ a b c d Traian Călin Uba, Cine este Marian Munteanu, anchetă publicată în cotidianul România liberă, 25-27.07.1990. Mărturii ale unor colegi (Mugur Vasiliu, Mihai Moțoc ș.a.) și profesori: George Frâncu, George Munteanu, Octav Păun, Emanuel Vasiliu ș.a.
  5. ^ Marin Marian, Mariane, Dreptatea, 07.07.1990
  6. ^ Carmen Dragomir, Țuțea și grupul de disidență Arhivat în , la Wayback Machine. - articol publicat în Jurnalul Național, nr. 4916, 22.01.2009
  7. ^ a b c Victor Negară, Precizări…, Christliche Europa für Kunst - Kultur - Social und Politik. Dialog intercultural Româno-German, 10.08.2006.
  8. ^ Claudiu Târziu, Prietenii plătite cu 13 ani de gherlă, Cotidianul, 18.10.2006 – Interviu cu scriitorul Marcel Petrișor ● Ioana Diaconescu, Scriitori în Arhiva CNSAS - Petre Țuțea în încercuirea Securității Arhivat în , la Wayback Machine., România literară, Nr. 51, 28.12.2007 – 03.01.2008 ● Ion Coja, Marele Manipulator și asasinarea lui Culianu, Ceaușescu, Iorga[nefuncțională], cap. VII.
  9. ^ Colaborarea lui Iliescu cu Securitatea va rămâne o enigmă, Ziarul de Iași, 22.11.2000 (declarație a unuia din studenții arestați de securitate pentru relația cu Petre Țuțea).
  10. ^ MEMORIA EVZ. Marian Munteanu, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a condus un partid în care era proslăvit Corneliu Zelea Codreanu și se intona "Sfântă Tinerețe Legionară', 13 aprilie 2016, Dodo Romniceanu, Evenimentul zilei, accesat la 8 iunie 2016
  11. ^ EXCLUSIV Marian Munteanu, sursa „Ioan” a Securității: liderul „golanilor” din Piața Universității urmărea profesori și studenți străini. S-a lepădat și de Țuțea, 7 iunie 2016, Ramona Ursu, Adevărul, accesat la 8 iunie 2016
  12. ^ Cum s-a dezis Marian Munteanu de Țuțea și de „ideile lui nocive”. Spovedania completă în fața „săgeților” lui Ceaușescu, 8 iunie 2016, Ramona Ursu, Adevărul, accesat la 8 iunie 2016
  13. ^ Legitimația de membru al Asociatiei 21 Decembrie.
  14. ^ Gelu Ispas, Figură marcantă a tragicelor evenimente de acum patru ani, Marian Munteanu declară…, Libertatea, nr. 1349, 14.06.1994: “[Marian Munteanu] a declarat că modul în care procedează anumite asociații de revoluționari e de natură să compromită «lucrurile frumoase care s-au petrecut în Decembrie». «Am fost indignat că unii oameni au solicitat privilegii pentru motivul că au luptat», a declarat [Marian Munteanu], precizând că, personal, nu posedă o asemenea diplomă, pe care o consideră «o rușine» de care l-a ferit Dumnezeu.”
  15. ^ Simona Fica, Roxana Orcea, Revolutia șpăgii[nefuncțională – arhivă], Ziarul, 29.03.2008 ● Încă 800 de revoluționari, Evenimentul zilei, 19.12.2006 ● Adrian Popescu, Revolutionarul-infractor "Falconetti" - saltat de politistii brasoveni chiar sub ochii ziaristilor[nefuncțională], Adevărul, 29.07.2004
  16. ^ Liga Studenților Arhivat în , la Wayback Machine., Repere cronologice.
  17. ^ Romulus Cristea, Studenții și Piața Universității Arhivat în , la Wayback Machine. - articol publicat în „România liberă”, 10.05.2006 ● Taina Duțescu-Coliban, Nu Marian Munteanu trebuie judecat, Phoenix, 9-15.07.1990.
  18. ^ Dora Mezdrea, Cazul Marian Munteanu, Dreptatea, nr. 129, 13.07.1990 ● George Achim, Un crucificat, Dreptatea nr. 140, 26.07.1990.
  19. ^ Gheorghe Dumbrăveanu (redactor coordonator), Piața Universității, R.A. Imprimeria Coresi, București – antologie de interviuri și reportaje, p.100-101.
  20. ^ Tad Szulc, Dispatches From Eastern Europe (Mesaje din Europa de Est) - articol publicat în "National Geographic", martie 1991 ● Alin Alexandru, Martor ocular, Expres, 22-28.06.1990 ● Alin Rus, Mineriadele, Între manipulare politică și solidaritate muncitorească, Ed. Curtea Veche, București, 2007 ● Liviu Iolu, Ortacul care a încercat să-i ia capul lui Marian Munteanu - articol publicat în „Evenimentul Zilei”, 27.06.2005.
  21. ^ Lidia Popeangă, Al. Racoviceanu, Dosarul lui Marian Munteanu a fost contrafăcut de SRI - articol publicat în „Național”, nr. 70, 04.09.1997 ● Lidia Popeangă, Al. Racoviceanu, Dosarul lui Munteanu, contrafăcut de SRI - articol publicat în „Gardianul”, 17.06.2005.
  22. ^ Simion Buia Jr., Arestări, România liberă, 20.06.1990.
  23. ^ Apel în apărarea lui Marian Munteanu, România liberă, 1.08.1990; printre semnatari: Eugen Ionesco, Bertrand Poirot-Delpech, Jacques Soustelle (membri ai Academiei Franceze), E. M. Cioran, Paul Goma, Corneliu Coposu, Ioan Alexandru, Ștefan Augustin Doinaș, Alexandru Paleologu, Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Monica Lovinescu ș.a.
  24. ^ Frank Wolf, membru al Congresului SUA, Încălcarea continuă a drepturilor omului în România[nefuncțională] - discurs cu privire la reprimarea Pieței Universității și arestarea lui Marian Munteanu ținut în Congresul SUA, 20.07.1990 ● Florian Mihalcea, Amnesty International îl apără pe Marian Munteanu, ziarul “Timișoara”, 14.07.1990.
  25. ^ Florin Gabriel Mărculescu, Conferința de presă a Alianței Civice, România liberă, 18.12.1990.
  26. ^ Marian Munteanu și-a depus demisia din funcția de președinte al Alianței Civice, Evenimentul, 28.12.1990.
  27. ^ Ilinca Cioculescu, Marian Munteanu demisionează din Alianța Civică, Cotidianul, 8.07.1991.
  28. ^ Interviu cu Mona Muscă, Evenimentul Zilei, 27.02.2007.
  29. ^ Sorin Roșca Stănescu, Alianța Civică moare. Sau chiar a murit. În timp ce Ana Blandiana protestează[nefuncțională], Ziua, Nr. 1492, 24.05.1999. A se vedea și Marian Munteanu, Revoluție și restaurație, capitolul “Vatra civică”.
  30. ^ Statutul și Programul formațiunii Mișcarea Pentru România, 10 decembrie 1991, depuse la Tribunalul Municipiului București (Dosar 31/P/1991); revista “Mișcarea”, februarie, 1992. (Statutul MPR – extrase) (Programul MPR – extrase)
  31. ^ Interviu cu dl. Corneliu Coposu, publicația “Mișcarea”, martie, 1992.
  32. ^ Domnița Ștefănescu, Cinci ani din istoria României, Ed. Mașina de scris, 1995, p. 348 – relatare privind comunicatul Procurorului General.
  33. ^ “Putea deveni membru al UTC un tânăr care împlinise vârsta de 14 ani… Conform statutului valabil în 1989, un cetățean român putea fi membru al UTC până la 30 de ani… În 1988, UTC avea puțin peste patru milioane de membri.” Cristina Diac, File din istoria UTC Arhivat în , la Wayback Machine., Jurnalul Național, 04.05.2009. Populația României din grupa de vârstă 15-29 ani era de aproximativ 4,5 milioane (cf. Inst. Național de Statistică). Membrii UTC reprezentau așadar aprox. 89 % din tinerii cu vârsta între 15-29 ani. Restul de 11% era format în special din tinerii neșcolarizați și/sau neîncadrați în întreprinderi de stat (în majoritate din mediul rural), deci unde nu existau sau nu funcționau organizații UTC , precum și din membrii activi (clerici, personal specializat etc.) ai cultelor religioase și persoanele cu antecedente penale care nu aveau dreptul să facă parte din UTC.
  34. ^ “Masa de membri [ai Partidului Comunist Român], aproape patru milioane… era formată din oameni care erau nevoiți să se înscrie în partid din motive impuse de rigorile regimului. Așa cum era construită societatea românească pe vremea lui Ceaușescu, dacă voiai să lucrezi la un ziar trebuia să fii membru de partid, dacă te înscriai la doctorat îți trebuia recomandarea comitetului de partid, ca să ocupi orice funcție de conducere într-o întreprindere era nevoie să intri în partid ș.a.m.d.“ – Aurel Dragoș Munteanu, "Daciada" cu 4 milioane de membri, Arhivat în , la Wayback Machine. Jurnalul National, 20.09.2006
  35. ^ Din organizația “de partid” a facultății făceau parte, cu extrem de rare excepții, toți profesorii (inclusiv asistenții) universitari. A se vedea și interviul realizat de Roland Cătălin Pena, România are nevoie de energia și competența tinerilor[nefuncțională], Ziua, Nr. 1933, 21.10.2000.
  36. ^ Marian Munteanu, Misiunea noastră – salvarea statului român, program politic, septembrie, 2000.
  37. ^ Roland Cătălin Pena, România are nevoie de energia și competența tinerilor[nefuncțională], Interviu cu Marian Munteanu, Ziua, Nr. 1933, 21.10.2000.
  38. ^ Ion Cristoiu, Gestul exemplar al lui Marian Munteanu, editorial în ziarul „Azi”, 25.10.2000.
  39. ^ Abia demisionat din PUNR, Valeriu Tabără a devenit membru PD, Adevărul, 02.10.2002 ● Valeriu Tabără, Curriculum vitae, Camera Deputaților.
  40. ^ Romulus Georgescu, Sergiu Rusu, Petre Roman în PNL, Mircea Druc în PDL, Evenimentul zilei, 11.10.2008.
  41. ^ M.S., Băsescu și Dorin Iacob - negociatorii fuziunii PD – PNR, în grupajul Explicațiile prezidențiale au picioare scurte, Gândul, 26.11.2005 ● Secretarul executiv al PD e prins în corzi, Ziua, Nr. 3772, 04.11.2006.
  42. ^ Digi24, Marian Munteanu: Românii au dat un vot de blam, www.digi24.ro 
  43. ^ „Nicolae Manolescu: Marian Munteanu a făcut declaratii pro-legionare fatise. Sunt nenumarate dovezile (Video)”, Ziare.com, , accesat în  
  44. ^ Marian Munteanu spune că partidul său e singurul autentic naționalist | Informația Zilei, www.informatia-zilei.ro 
  45. ^ Evenimentul zilei a avut dreptate! Documentul CNSAS care arată că Marian Munteanu A DAT note informative la SECURITATE | FOTO, 20 octombrie 2016, Radu Andreea, Evenimentul zilei, accesat la 20 octombrie 2016
  46. ^ EXCLUSIV. MARIAN MUNTEANU A FOST DOVEDIT CA FIIND INFORMATOR AL SECURITĂȚII. Un document bombă care va fi prezentat săptămâna viitoare de CNSAS spulberă apărarea liderului politic., 16 octombrie 2016, Simona Ionescu, Evenimentul zilei, accesat la 20 octombrie 2016
  47. ^ EXCLUSIV Documentele care arată că Marian Munteanu a fost sursa „Ioan” a Securităţii. Şi-a turnat profesori şi colegi şi a primit bani pentru „serviciile” sale, 20 octombrie 2016, Ramona Ursu, Adevărul, accesat la 20 octombrie 2016
  48. ^ Marian Munteanu a minţit până la capăt. A fost sursa „Ioan“ plătită de Securitate şi şi-a văzut, în 2009, dosarul de la CNSAS, 21 octombrie 2016, Ramona Ursu, Adevărul, accesat la 22 octombrie 2016
  49. ^ Marian Munteanu a fost sursa „Ioan“ a Securității, fără să facă poliție politică, 18 octombrie 2016, Mariana Iancu, Adevărul, accesat la 20 octombrie 2016
  50. ^ EXCLUSIV Marian Munteanu, sursa „Ioan” a Securității: liderul „golanilor” din Piața Universității urmărea profesori și studenți străini. S-a lepădat și de Țuțea, 7 iunie 2016, Ramona Ursu, Adevărul, accesat la 20 octombrie 2016
  51. ^ Cum m-am lovit de băieții cu „ochi albaștri”. Marian Munteanu, Securitatea și CNSAS, 16 octombrie 2016, Ramona Ursu, Adevărul, accesat la 20 octombrie 2016
  52. ^ Iordan Datcu, Folclorul Detenției[nefuncțională] - recenzie publicată în „România Literară” nr. 34, 29.08-05.09.2008.
  53. ^ Teză de licență, Facultatea de Litere, Universitatea din București, 1991, publicată inițial (fragmente) în revista “Noua Revistă Română”, Buc., 1996.

Referințe[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Marian_Munteanu&oldid=16195571