Mugur Isărescu

Mugur Isărescu
Date personale
Născut (74 de ani)
Drăgășani
PărințiConstantin Isărescu
Aritina Isărescu
Căsătorit cuElena Isărescu
CopiiLăcrimioara Isărescu
Costin Isărescu
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieeconomist
cadru didactic universitar[*]
bancher[*]
politician
viticultor[*]
om de afaceri Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română
limba engleză Modificați la Wikidata
Guvernatorul Băncii Naționale a României
În funcție
19901999
2000 – prezent
Succedat de19992000: poziție vacantă, conducerea revine prim-viceguvernatorului Emil Ghizari
Prim-ministru al României
În funcție
22 decembrie 1999 – 28 decembrie 2000
PreședinteEmil Constantinescu
Precedat deAlexandru Athanasiu (interimar)
Succedat deAdrian Năstase

PremiiLegiunea de Onoare în grad de Ofițer[*]
Ordinul Național „Steaua României” în grad de mare cruce
Ordinul Prințul Henric în grad de mare cruce[*]
Ordinul de Merit al Republicii Polone în grad de comandor[*]
Partid politicIndependent
Alma materAcademia de Studii Economice
Profesieeconomist
Membru titular al Academiei Române
Semnătură

Mugur Constantin Isărescu (n. 1 august 1949, Drăgășani, județul Vâlcea) este un economist român, care îndeplinește în prezent funcția de guvernator al Băncii Naționale a României. De asemenea, a îndeplinit funcția de cel de-al 58-lea prim-ministru al României în perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000. Isărescu este cel mai longeviv șef de bancă centrală din lume, el fiind guvernator al BNR din 1990.[1]

Biografie[modificare | modificare sursă]

Mugur Constantin Isărescu s-a născut la data de 1 august 1949 în orașul Drăgășani (județul Vâlcea) în familia lui Constantin Isărescu, venit de pe valea Luncavățului de la Șirineasa, și a Aritinei, fiica cârciumarului Nae Fârtat din Mrenești de pe valea Pesceanei, comuna Crețeni.[2] A absolvit în anul 1971 cursurile Facultății de Comerț Exterior din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

După absolvirea facultății, a lucrat ca cercetător științific la Institutul de Economie Mondială din București pentru următorii 19 ani. A luat contact cu țările cu economie de piață, participând la cursuri în Statele Unite. În anul 1989 a obținut titlul științific de doctor în economie cu teza „Politici ale ratelor de schimb”.

După Revoluția din 1989, a lucrat la Ministerul Afacerilor Externe, apoi ca reprezentant comercial la Ambasada României din Statele Unite ale Americii, iar din septembrie 1990 a fost numit Guvernatorul Băncii Naționale a României. A preluat funcția de guvernator într-un moment în care toată rezerva valutară a BNR se dusese pe importuri.

Între anii 1990-1991, Mugur Isărescu a condus Comisia guvernamentală pentru identificarea și recuperarea fondurilor deturnate din patrimoniul statului de către N. Ceaușescu și colaboratorii săi, comisie înființată prin HG nr. 951 din 1990.

În anul 1993 devine membru al Clubului de la Roma, a fost ales președinte al Asociației Române a Clubului de la Roma, iar în 1999 a fost reales în această funcție.

În anul 1998 este ales vicepreședinte al Clubului Guvernatorilor băncilor centrale din Balcani, Marea Neagră și Asia Centrală, iar în anul 2002, președinte al acestui club.

La data de 16 decembrie 1999 a devenit Prim-ministru al României, dar după numai un an, coaliția aflată atunci la putere a pierdut alegerile (în noiembrie 2000). Guvernul condus de el a elaborat strategia economică de aderare la Uniunea Europeană. În perioada în care a fost prim-ministru, Banca Națională a fost condusă de către prim-viceguvernatorul Emil Iota Ghizari. La alegerile din 26 noiembrie 2000, a fost candidat independent la Președinția României, fiind susținut de CDR 2000. A obținut doar 9,54% în primul tur.

După noiembrie 2000, s-a întors la Banca Națională a României pentru încă un mandat de guvernator.

Este autorul unui plan economic liberal care a condus la redresarea României printr-o politică monetară extrem de inteligentă, pusă în aplicare atât în perioada mandatului său de prim ministru, cât și în perioada mandatelor sale de guvernator al Băncii Naționale. Poziția sa este comparabilă (mutatis mutandis) cu rolul jucat de Leszek Balcerowicz în implementarea reformelor din Polonia.

Este membru al celebrei Comisii Trilaterale,[3] alături de Mihai Tănăsescu, și al prestigiosului Club de la Roma.

La data de 1 iulie 2005, a introdus leul nou, după liberalizarea contului de capital. A dus o politică activă în privința dobânzilor acordate la credite, a siguranței băncilor.

În anul 2001 a fost ales ca membru corespondent al Academiei Române, devenind în anul 2006 membru titular al acestui prestigios for științific al României.[4] În prezent este și președintele Secției de Economie, Sociologie și Științe Juridice a Academiei Române.

Mugur Isărescu este căsătorit și are doi copii.

Venituri[modificare | modificare sursă]

Mugur Isărescu este guvernator la Banca Națională a României, membru titular la Academia Română și profesor asociat la Academia de Studii Economice. El este acționar la companiile CRH Ciment România S.A. și Măr SRL (54,01%, restul de 45,99% aparținând copiilor și soției). Acesta este și pensionar.[5]

Isărescu are o exploatație viticolă la Drăgășani, în județul Vâlcea. Profitul net a variat între 20-30%, având un vârf de profit (53%) în 2010, când acest profit net s-a ridicat la 619.360 de lei la o cifră de afaceri de 1,16 milioane de lei. Mugur Isărescu deține pachetul majoritar în cadrul afacerii. Firma a crescut de la 3 salariați în 2008 la 14 salariați în 2012. Măr SRL, firma de vinuri a guvernatorului, a avut un profit de 470.000 lei, la o cifră de afaceri de 2.686.507 de lei în 2012. Firma deținea 20 de hectare de viță-de-vie în 2012.[6]Vinul cu eticheta "Casa Isărescu" poate fi cumpărat la prețuri între 30 și 85 de lei sticla. Crâmpoșie, Negru de Drăgășani, Tămâioasă Românească, Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon sunt câteva din soiurile produse în 2012.[7]

Avere[modificare | modificare sursă]

Guvernatorul are o casă în comuna Gruiu, satul Siliștea Snagovului, casa de vacanță din Drăgășani și apartamentul din București. Guvernatorul deține un autoturism Eagle cu an de fabricație 1993, și barca cu motor marca Delta, fabricată în 2004. Guvernatorul deține împreună cu soția bijuterii în valoare de 62.030 de euro, o colecție numismatică estimată la 40.300 de euro, tablouri și icoane de 23.300 de euro și bunuri sub formă de metale prețioase, cum ar fi vesela de argint, de 4.000 de euro. Guvernatorul Mugur Isărescu deținea economii totale de 267.167 lei, 58.117 euro și 18.850 dolari americani în 2014.[8]

Colaborarea cu Securitatea[modificare | modificare sursă]

Ziarul „România Liberă" a publicat în 2017 un articol însoțit de note informative din epocă din care rezultă că Mugur Isărescu a fost informator al Securității. Actualul guvernator al BNR avea numele de cod Manole și se afla în evidențele UM 0195, adică sub controlul Contraspionajului Extern din Centrala de Informații Externe. Informările vizau în special cetățeni străini, dar și unii colegi de breaslă de la Institutul de Economie Mondială.[9] Mugur Isărescu a negat acuzațiile. Mugur Isărescu a primit o decizie că nu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, în anul 2002, iar o reverificare a situației lui Mugur Isărescu nu este posibilă în condițiile actualei legi deoarece el este guvernator al BNR și membru al Academiei.[10] În anul 2005, CNSAS a primit dosarele de la Securitate. Potrivit legii actuale, doar cercetătorii acreditați la CNSAS pot descoperi astfel de cazuri cerând dosarele de „obiectiv”.[11]

Alte activități[modificare | modificare sursă]

  • Președinte al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (din martie 2017)
  • Președinte al Comitetului Național pentru Stabilitate Financiară (2007-martie 2017)
  • Vicepreședinte al Comisiei naționale pentru trecerea la moneda euro
  • Vicepreședinte al Comitetului interministerial pentru trecerea la euro
  • Președinte al Secției de Științe Economice, Juridice și Sociologie a Academiei Române (2006)[12]
  • Membru al Clubului de la Roma și președinte al Asociației Române a Clubului de la Roma
  • Membru al Comisiei Trilaterale
  • Membru fondator al Societății Economice Române (SOREC)
  • Vicepreședinte al Asociației Generale a Economiștilor din România – AGER
  • Membru al Societății Numismatice Române
  • Membru în Consiliul Consultativ al Biroului Regional pentru Europa și CSI din cadrul PNUD
  • Vicepreședinte al Asociației pentru Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI)

Distincții[modificare | modificare sursă]

  • Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, noiembrie 2014
  • Crucea de Merit în Ordin de Comandor al Republicii Polone, decembrie 2012
  • Trofeul „Carol Davila” – înaltă distincție acordată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, octombrie 2012
  • Emblema "Onoarea Armatei României" - distincție acordată de Ministerul Apărării Naționale, 21 octombrie 2011
  • Ordinul național al "Legiunii de Onoare" în grad de ofițer, acordat de către Ambasada Franței la București, 4 martie 2011
  • Ordinul național „Steaua României” în grad de Colan, 26 ianuarie 2010[13]
  • Decorația regală "Nihil Sine Deo", conferită de Majestatea Sa Regele Mihai I
  • Ordinul „Sf. Împărați Constantin și Elena”, cls.I, mai 2009
  • Ordinul „Meritul Industrial și Comercial”, 2 februarie 2007[14]
  • Bancherul deceniului, titlu acordat de revista „Capital”, în 2003
  • Bancherul anului 2002, titlu acordat de revista „Piața Financiară”
  • „Guvernatorul anului 2001”, titlu acordat de revista „The Banker”, componentă a grupului „Financial Times”
  • Crucea Sfântului Andrei – distincție acordată de Episcopia Galați, decembrie 2000
  • Ordinul național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, 1 decembrie 2000
  • Ordinul „Marea Cruce a Sudului”, cea mai înaltă distincție braziliană acordată străinilor, București, septembrie 2000
  • Crucea Moldavă – înaltă distincție conferită de Mitropolia Moldovei și a Bucovinei, iulie 2000
  • Ordinul „Mare Ofițer al Crucii Sudului”, distincție braziliană acordată străinilor, București, decembrie 1999
  • Crucea Patriarhiei – înaltă distincție conferită de Patriarhia Română
  • Crucea Ardealului – înaltă distincție acordată de Mitropolia Ardealului
  • Cetățean de onoare al municipiului Zalău, 1996[15]

Titluri științifice și didactice[modificare | modificare sursă]

  • Președinte al Secției de Științe Economice, Juridice și Sociologie a Academiei Române; membru titular al Academiei Române (2006); membru corespondent (2001)
  • Profesor universitar, Academia de Studii Economice București; Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (1996 - prezent)
  • Doctor Honoris Causa al Universității Petrol-Gaze din Ploiești (2019)
  • Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” din Constanța (2019)[16]
  • Doctor Honoris Causa al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța (2014)
  • Doctor Honoris Causa al Universității din București (2014)
  • Doctor Honoris Causa al Universității Politehnice din București (2013)
  • Doctor Honoris Causa al Universității Lucian Blaga din Sibiu (2013)
  • Doctor Honoris Causa al Universității Andrei Șaguna din Constanța (2012)
  • Doctor Honoris Causa al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (2011)
  • Doctor Honoris Causa al Universității Româno-Americane (2011)
  • Doctor Honoris Causa al Universității „Transilvania” din Brașov (2011)
  • Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (2011)
  • Doctor Honoris Causa al Academiei de Studii Economice din Chișinău (2010)
  • Doctor Honoris Causa al Universității „Al. I. Cuza” din Iași (2009)
  • Doctor Honoris Causa al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (2009)
  • Membru corespondent al Academiei Regale a Doctorilor din Spania (2009)[17][18]
  • Membru corespondent al Academiei Regale de Științe Economice și Financiare din Barcelona (2008)[19]
  • Doctor Honoris Causa al Universității de Vest din Timișoara (2007)
  • Doctor Honoris Causa al Universității din Bacău (2007)
  • Doctor Honoris Causa al Universității din Pitești (2006)
  • Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova (2003)
  • Doctor Honoris Causa al Universității de Nord din Baia Mare (2000)
  • Doctor în științe economice – cu teza „Tendințe în politica guvernamentală a cursurilor de schimb pe plan internațional și incidența lor asupra relațiilor economice externe ale României”, coordonator științific prof. dr. Costin Kirițescu, susținută la Academia de Studii Economice București (1989)

Lucrări publicate[modificare | modificare sursă]

  • Datoria externă (București, 1977)
  • Afaceri și căderi financiare în lumea capitalului ([Editura Dacia]], Cluj, 1979) - în colaborare cu Nicolae Murgu și Paul Ștefănescu
  • Metodologia prognozării cursurilor de schimb (Institutul de Economie Mondială București, 1980)
  • Politici și determinante ale cursului de schimb (Institutul de Economie Mondială București, 1981)
  • Aurul, mit și realitate (Editura Junimea, Iași, 1981) - în colaborare cu Nicolae Murgu
  • Problema inflației în România interbelică (New-York, 1981)
  • Managementul în comerțul internațional (Institutul de Economie Mondială București, 1982)
  • În zgomotul bursei (Ed. Albatros, București, 1982) - în colaborare cu Nicolae Murgu și Constantin Lazăr
  • Bursele de mărfuri și bursa de valori (București, 1982)
  • Contul curent și balanța de plăți externe (Institutul de Economie Mondială București, 1985)
  • Balanța de plăți și indicatorii macroeconomici (București 1986)
  • Probleme monetare și financiare internaționale (BNR, București, 1986)
  • Relații Monetare internaționale (Institutul de Economie Mondială București, 1989)
  • Dezvoltarea recentă în România (1990)
  • Raport privind regimul valutar din România și măsurile necesare pentru stabilizarea cursului leului (BNR, București, 1992)
  • România după tiranie (Westview Press, SUA, 1992)
  • Politica monetară, stabilitatea macroeconomică și reforma bancară în România (BNR, București, 1995)
  • Sistemul bancar în România: evoluții recente și perspective (BNR, București, 1996)
  • Reforma sistemului financiar în România și integrarea europeană (BNR, București, 1996)
  • Inflația și echilibrele fundamentale ale economiei românești (BNR, București, 1996)
  • Politica monetară după 1989 (Partea a VI-a) în "Sistemul bănesc al leului și precursorii lui" (vol. III), autor Costin Kirițescu (București, 1997)
  • Convergență și sustenabilitate; probleme și mijloace de realizare (BNR, 10 noiembrie 1998)
  • Banca și bancherul (Academica 1999)
  • Economia românească în perspectiva anului 2000 - selecție de studii (BNR, București, 1999)
  • România: o previziune pe termen lung; Relansarea creșterii economice a României. Seminarul Clubului de la Roma (Academica,1999)
  • Managementul crizelor în economia globală - o provocare pentru politica monetară: cazul României. Simpozionul Clubului de la Roma (București, 1999)

Galerie de imagini[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „De ce stau bancherii atât de mult în funcție în România? Unii șefi de bancă au mandate chiar și de un deceniu, însă toate pălesc în fața mandatului guvernatorului BNR - Ziarul Financiar”. ZF.ro. 
  2. ^ Oameni ai Vâlcii în an anioversar - accesat 17 ianuarie 2021
  3. ^ „România a fost distrusă cu bună știință”. 
  4. ^ „Academia Română - membri titulari”, Academiaromana.ro, accesat în  
  5. ^ „Declarația de avere 2021”. zf.ro. 
  6. ^ „O nouă afacere a lui Mugur Isărescu: intră în turism!”. www.capital.ro. 
  7. ^ „Mugur Isărescu, Valeriu Stoica, Mircea Dinescu - AFACEREA CARE ÎI UNEȘTE - EXCLUSIV”. Gandul.info. 
  8. ^ Loredana Voiculescu (), „Ce avere are guvernatorul BNR, Mugur Isărescu”, Gandul.info, accesat în  
  9. ^ „EXCLUSIVITATE ROMÂNIA LIBERĂ. Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a turnat la Securitate sub numele de cod "Manole" - DOCUMENTE. FOTO+VIDEO - Romania Libera”. romanialibera.ro. 
  10. ^ „Video Notele lui "Manole" pentru Securitate”. Stiriletvr.ro. 
  11. ^ Produse fără număr la cele mai bune prețuri, revista22online.ro, arhivat din original la , accesat în  
  12. ^ Noi membri ai Academiei Romane, 28 martie 2006, Cronica Română
  13. ^ Isărescu a fost decorat cu cea mai înaltă distincție a statului român, 27 ianuarie 2010, wall-stret.ro, accesat la 11 decembrie 2021
  14. ^ „Președintele României” (PDF). www.presidency.ro. 
  15. ^ Cetățeni de onoare, Municipiul Zalău, 2 august 2019
  16. ^ „Mugur Isărescu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius" din Constanța”, Bursa.ro, , accesat în  
  17. ^ Mugur Isărescu, membru corespondent al Academiei Regale a Doctorilor din Spania, 25 noiembrie 2009, Mediafax, accesat la 17 iulie 2013
  18. ^ Isărescu, membru al Academiei Regale a Doctorilor din Spania, 25 noiembrie 2009, Evenimentul zilei, accesat la 17 iulie 2013
  19. ^ Isarescu, membru al Academiei Regale de Stiinte Economice din Spania, 19 noiembrie 2007, Mediafax, Ziarul financiar, accesat la 17 iulie 2013

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

  • Nicolescu, Nicolae C. (), Enciclopedia șefilor de guvern ai României (1862-2006), București: Editura Meronia, pp. 202–206 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Articole biografice


Predecesor:
Alexandru Athanasiu (interimar)
Prim-ministrul României
22 decembrie 199928 decembrie 2000
Succesor:
Adrian Năstase