Nabucodonosor al II-lea

Date personale
Nabucodonosor al II-lea
Nabucodonosor al II-lea cel Mare

Născut	642 î.Hr. Uruk, Al-Muthanna, Irak
Decedat	561 î.Hr. (81 de ani) Babilon, Noul Imperiu Babilonian
Părinți	Nabopolassar
Frați și surori	Nabu-shuma-lisir[*]
Căsătorit cu	Amytis din Media
Copii	Amel-Marduk[][[Amel-Marduk (Babylonian king)\|]] Eanna-sharra-usur[][[Eanna-sharra-usur \|]]
Religie	religia babiloniană
Ocupație	monarh conducător[] rege[]
Limbi vorbite	limba akkadiană
Apartenență nobiliară
Domnie
Domnie	605 BC – 562 BC
Predecesor	Nabopolassar
Succesor	Amel-Marduk
Modifică date / text

Nabucodonosor al II-lea, în aramaică: ܢܵܒܘܼ ܟܘܼܕܘܼܪܝܼ ܐܘܼܨܘܼܪ; în ebraică נְבוּכַדְנֶצַּר Nəḇūḵaḏneṣṣar (Nebucadnețar); în greacă: Ναβουχοδονόσωρ (Nabucodonosor), fiul lui Nabopolassar, rege neo-babilonian care a domnit între anii 605–562 î.Hr. I-a învins pe egipteni la Karkemish (605 î.Hr.) și la Hamat și a anexat Siria la regatul Babilonului. A cucerit Iudeea în 587 î.Hr. În 586 î.Hr., a cucerit capitala Iudeii, a distrus Templul, palatul regal și zidurile de apărare. Mulți evrei, în special meseriași și oameni de cultură, au fost deportați în Babilon. A reconstruit regatul Babilonului, devenind un mare imperiu prin cuceririle teritoriale: Asiria, Siria, Fenicia și Iudeea. Nabucodonosor al II-lea a fost cel care a distrus Ierusalimul și i-a deportat pe evrei.

A fost căsătorit cu prințesa mediană Amytis din Media. A rămas în istorie pentru numeroasele sale bătălii pe care le-a purtat de-a lungul domniei sale, dar și pentru faptul că este creditat drept constructorul grădinilor suspendate ale Semiramidei.

A nu se confunda cu Nabucodonosor I, fost rege al Imperiului Babilonian în perioada 1125 î.Hr. până în 1103 î.Hr..

Primii ani[modificare | modificare sursă]

Nabucodonosor a fost fiul cel mai mare al regelui Nabopolassar, fondatorul imperiului neo-babilonian, numit „caldeean” în Biblie, care a refăcut imperiul babilonean. El l-a sprijinit pe tatăl sau în mai multe campanii militare și în 606 î.e.n. a condus o armată care a distrus armata egipteană la Carchemiș. Astfel, Nabucodonosor al II-lea a asigurat controlul babilonean asupra Siriei.

Campaniile militare[modificare | modificare sursă]

După moartea tatălui său în 605 i.Hr., Nabucodonosor și-a asumat dreptul la tron. În scurt timp a avut loc o nouă campanie militară pentru expansiunea imperiului. Inițial, a vrut să-și extindă imperiul în est, dar a fost învins de sciți. Astfel, s-a hotărât să-și extindă imperiul spre vest, cucerind state mici, precum Iudeea și Fenicia. Și-a continuat cuceririle militare până în 600 î.e.n., când a pierdut o bătălie împotriva Egiptului. Profitând de dezordinea Babilonului, Iudeea și o serie de alte state s-au revoltat. Nabucodonosor a avut nevoie de doi ani pentru a regrupa și a reorganiza armata, astfel, între luna martie a anului 598 î.e.n. și 597 î.e.n., a ocupat Ierusalimul, pentru ca în anul 586 î.e.n. să ia în captivitate o parte din evrei. El și-a continuat campaniile militare pentru restul domniei sale, în Mediterana de Est, Asia Mică și Orientul Mijlociu. În 571 î.e.n., după un lung asediu, babilonienii aflați la comanda sa au cucerit cetatea Tir din Fenicia.

Diplomația[modificare | modificare sursă]

Nu doar că a fost un despot militar, dar a activat și diplomatic. A trimis și primit ambasadori din regatele vecine. El este cunoscut pentru că a trimis un ambasador să medieze un conflict între mezii și lidienii din Asia Mică. Se spune că pentru a asigura pacea dintre babilonieni și mezi (care l-au sprijinit pe tatăl sau să conducă revolta împotriva asirienilor), s-a căsătorit cu prințesa mediană Amytis, ba chiar a fortificat și orașele cucerite, ca Damascul.

Politicile interne[modificare | modificare sursă]

Când nu se afla în campanie, Nabucodonosor a petrecut o mare parte a domniei sale refăcând Babilonul și îmbunătățindu-i fortificațiile. El este cunoscut pentru reconstruirea mai multor temple, drumuri pavate, canale tăiate, dar și a unui șanț și unui zid în jurul orașului. El este, de asemenea, cunoscut pentru construirea Grădinilor Suspendate din Babilon, pe care, conform legendei, le-a construit pentru a-și înveseli soția, căreia îi era dor de priveliștile de acasă.

Locul în istorie[modificare | modificare sursă]

În ciuda distrugerii Ierusalimului și a deportării evreilor, Nabucodonosor apare într-o lumină favorabilă, în cea mai mare parte din Biblie. Despre el, autorii Cărții lui Daniel credeau că l-a protejat pe profetul evreu Daniel; proorocul Ieremia crede că Nabucodonosor a fost instrumentul răzbunării lui Dumnezeu împotriva evreilor care au păcătuit înainte. Nabucodonosor al II-lea a murit în Babilon în 562 î.Hr.. El este amintit ca un lider militar de succes, care a extins dimensiunea imperiului său și care l-a consolidat și a îmbunătățit capitala imperiului, Babilonul. Prin toate acestea, și-a câștigat titlul de „Nebucadnețar cel Mare”.

Daniel și Nabucodonosor[modificare | modificare sursă]

Conform Bibliei, după ce a cucerit Ierusalimul, i-a deportat pe evrei și l-a capturat pe regele Iudeei, Ioachim, împăratul babilonian a dat poruncă să-i fie aduși vreo câțiva dintre copiii lui Israel de neam împărătesc și de viță boierească, niște tineri fără vreun cusur trupesc, frumoși la chip, înzestrați cu înțelepciune în orice ramură a științei, cu minte ageră și pricepere, în stare să slujească în casa împăratului și pe care să-i învețe scrierea și limba caldeilor. Printre ei erau Daniel, Hanania, Mișael și Azaria. Lui Daniel i-a pus numele Beltșațar, lui Hanania Șadrac, lui Misael Meșac, și lui Azaria Abed-Nego. Cei patru au refuzat bucatele și vinul oferite de împărat, preferând să mănânce numai zarzavaturi și apă și după 10 zile, fiind comparați cu ceilalți tineri, erau „mai bine la față și mai grași decât toți tinerii care mâncau din bucatele împăratului”.

Se povestește că într-o noapte, regele Babilonului, Nabucodonosor, a avut un vis ce l-a îngrozit așa de tare încât nu a mai putut să doarmă până dimineață. A doua zi a cerut tuturor înțeleptilor din Babilon să ghicească ce a visat și apoi să-i interpreteze visul. Fiind imposibil, regele a pus ca toți intelepții Babilonului să fie executați. Numai că Daniel s-a dus la curtea regelui și, cu ajutorul lui Dumnezeu, a reușit nu doar să și ghicească, ci să și interpreteze visul. Regele ar fi visat o statuie cu cap de aur, pieptul și brațele de argint, pântecele și coapsele de aramă, pulpele de fier, iar picioarele o parte de fier și o parte de lut, care a fost lovit de o piatră căzută din cer. Daniel a interpretat aceea statuie ca fiind istoria imperiilor: Împăratul Nabocodonosor al II-lea a făcut un idol cu chip de aur, înalt de 60 de coți și lat de 6 coți, l-a sfințit și a poruncit ca toate căpeteniile (dregători, cârmuitori, judecători, legiuitori, vistiernici, căpetenii de oști) să se închine acestui chip la semnalul dat de trâmbițe și celelalte instrumente muzicale. Cine nu făcea asta urma a fi aruncat în mijlocul unui cuptor aprins. Cei trei prieteni ai lui Daniel au refuzat să venereze idolul și au fost aruncați în cuptorul aprins, dar au fost salvați de la incinerare de către un înger.

Împaratul a avut un al doilea vis cu un copac măreț care a fost doborât de către un înger. Daniel a interpretat visul: era vorba de ceea ce se întâmplă cu un copac care-l simboliza pe însuși împăratul și ceea ce urma să se petreacă cu el în următorii șapte ani. Daniel îl îndeamnă să se pocăiască pentru a nu împlini toate acestea, însă el refuză. Peste un an, când se plimba pe acoperișul casei sale, are un moment de trufie în care își arogă toate meritele pentru puterea și strălucirea de care se bucură. El a fost îndepărtat de pe tron și a fost izgonit din mijlocul oamenilor, inima i s-a făcut ca a fiarelor, a locuit la un loc cu măgarii sălbatici, i s-a dat să mănânce iarbă ca la boi, trupul i-a fost udat de roua cerului, i-a crescut părul ca penele vulturului și i-au crescut unghiile ca ghearele păsărilor; șapte ani au trecut peste el, până când a recunoscut că Dumnezeu este cel care trăiește și are stăpânire veșnică peste oastea cerurilor și împărăția oamenilor și o dă pe aceasta cui vrea; și atunci a fost reașezat în scaunul de domnie și puterea sa a crescut. Nebucadnețar îl laudă și-l slăvește pe Dumnezeu.

Asta e ce afirmă Biblia. Convertirea lui Nabucodonosor la iudaism este un eveniment imaginar.^[1]^[2] Perioada sa de nebunie este, de asemenea, fictivă, istoricii atribuind-o unor zvonuri referitoare la șederea lui Nabonid la Teima, care au fost aplicate ulterior lui Nabucodonosor printr-o confuzie.^[3] Mai multe detalii din Cartea lui Daniel nu se potrivesc cu faptele istorice cunoscute.^[4] Acest lucru este tipic pentru genul literar al povestirii, în care potrivirea cu realitatea istorică nu este un element esențial.^[5] De exemplu, Belșațar este prezentat drept rege al Babilonului și drept fiu al lui Nabucodonosor al II-lea, dar era de fapt fiul regelui Nabonid, unul din cei care i-au urmat la tron lui Nabucodonosor, iar Belșațar nu a devenit rege niciodată.^[4] Cercetătorii moderni sunt de acord că Daniel este un personaj al unei legende,^[6] fiind posibil ca numele său să fi fost ales pentru eroul cărții tocmai din cauza reputației sale de văzător înțelept din tradiția ebraică.^[7]

Înrobirea evreilor[modificare | modificare sursă]

Cert e că deportarea evreilor și distrugerea Ierusalimului au fost dovedite istoric la scurt timp după cel de-al doilea război mondial, când asiriologul Donald J. Wiseman, pe vremea când era custode la Muzeul Britanic, a făcut o descoperire remarcabilă: a găsit prima tăbliță a Cronicii babiloniene între peste 80 000 de tăblițe și fragmente din colecția muzeului. Aceasta avea înscris următorul text: „În anul al șaptelea, în luna Kislev, regele babilonian (…) a mărșăluit în țara Hatti (Siria), a asediat cetatea lui Iuda (adică Ierusalimul) și, în ziua a doua a lunii Adar, a cucerit cetatea și l-a capturat pe rege.” Această dată corespunde cu 16 martie 597 î.Hr.. Biblia ne spune că nu numai Iehonia a fost luat prizonier, ci și regina-mamă, liderii militari și religioși și meșteșugarii. În total 10 000 de persoane au fost deportate în Babilon.

Referințe[modificare | modificare sursă]

Note

^ Smith-Christopher, D.L. (1996). „The Book of Daniel”. În Keck, Leander E. The New Interpreter's Bible : general articles & introduction, commentary, & reflections for each book of the Bible, including the Apocryphal/Deuterocanonical books. 7. p. 19–152. ISBN 9780687278206. OCLC 30663880. apud Collins, J.J.; Flint, Peter W. (15 decembrie 2000). The Book of Daniel, Volume 1 Composition and Reception. BRILL. p. 11. ISBN 978-90-04-27608-6.
^ Un apologet creștin confirmă neputința de a dovedi istoric acest eveniment în Wong, Gordon (2006). Faithful to the End: The Message of Daniel for Life in the Real World. Armour Publishing Pte Ltd. p. 63. ISBN 978-981-4138-72-7.
^ Henze, M. H. (1999). The Madness of King Nebuchadnezzar: The Ancient Near Eastern Origins and Early History of Interpretation of Daniel 4. BRILL. p. 63. ISBN 90-04-11421-1.
^ ^a ^b Seow 2003, pp. 4–6.
^ Collins 1984, p. 41.
^ Collins 1984, p. 28.
^ Redditt 2008, pp. 176–77,180.

Bibliografie

Albertz, Rainer (2001). „Social Setting of Daniel”. În Collins, John J.; Flint, Peter W.; VanEpps, Cameron. The Book of Daniel: Composition and Reception. I. BRILL. ISBN 9004116753.
Collins, John J. (1984). Daniel: With an Introduction to Apocalyptic Literature. Eerdmans. ISBN 9780802800206.
Collins, John J. (2001). „Current Issues in the Study of Daniel”. În Collins, John J.; Flint, Peter W.; VanEpps, Cameron. The Book of Daniel: Composition and Reception. I. BRILL. ISBN 0391041274.
Newsom, Carol A.; Breed, Brennan W. (2014). Daniel: A Commentary. Presbyterian Publishing Corp. ISBN 9780664220808.
Redditt, Paul L. (2008). Introduction to the Prophets. Eerdmans. ISBN 9780802828965.
Seow, C.L. (2003). Daniel. Westminster John Knox Press. ISBN 9780664256753.
Waters, Matt (2014). Ancient Persia: A Concise History of the Achaemenid Empire, 550–330 BC. Cambridge University Press. ISBN 9781107652729.

[CollinsFlint2000-1] Smith-Christopher, D.L. (1996). „The Book of Daniel”. În Keck, Leander E. The New Interpreter's Bible : general articles & introduction, commentary, & reflections for each book of the Bible, including the Apocryphal/Deuterocanonical books. 7. p. 19–152. ISBN 9780687278206. OCLC 30663880. apud Collins, J.J.; Flint, Peter W. (15 decembrie 2000). The Book of Daniel, Volume 1 Composition and Reception. BRILL. p. 11. ISBN 978-90-04-27608-6.

[Wong2006-2] Un apologet creștin confirmă neputința de a dovedi istoric acest eveniment în Wong, Gordon (2006). Faithful to the End: The Message of Daniel for Life in the Real World. Armour Publishing Pte Ltd. p. 63. ISBN 978-981-4138-72-7.

[Henze1999-3] Henze, M. H. (1999). The Madness of King Nebuchadnezzar: The Ancient Near Eastern Origins and Early History of Interpretation of Daniel 4. BRILL. p. 63. ISBN 90-04-11421-1.

[FOOTNOTESeow20034–6-4] Seow 2003, pp. 4–6.

[FOOTNOTECollins198441-5] Collins 1984, p. 41.

[FOOTNOTECollins198428-6] Collins 1984, p. 28.

[FOOTNOTERedditt2008176–77,180-7] Redditt 2008, pp. 176–77,180.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]