Ochi de tigru

Ochi de tigru
Date generale
Formula chimică	dioxid de siliciu, SiO2
Clasa mineralului	silicați, varietate de cuarț
Sistem de cristalizare	trigonal
Clasa cristalului	-
Culoare	galben-brună, galben-aurie
Urma	albă
Duritate	6-7
Masa specifică	2,64-2,71
Luciu	gras, mătăsos
Transparență	translucid, opac
Spărtura	fibroasă
Clivaj	inexistent
Habitus	pseudomorf
Propriețăți optice
Alte caracteristici
Reactivitatea chimică	reacționează cu acid clorhidric
Minerale asemănătoare	ochi de șoim, ochi de bou, crisobelit, jadeit
Caracterstici deosebite	tratat prin căldură devine roșu
Modifică text

Ochiul de tigru este o varietate de cuarț fibros, brun sau albastru, care se prezintă, în general, ca pseudomorfoză după asbestul de riebeckit. E întrebuințat ca piatră semiprețioasă.^[1]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.

Ochiul de tigru este o piatră prețioasă de culoare gălbuie cu variante de culoare până la roșcat brun. Mineralul este rezultat prin procesul de degradare prin acțiunea intemperiilor a „ochiului de șoim” o varietate de cuarț albastru. Varietatea de culoare galbenă pote fi confundat cu crizoberilul, din care cauză este folosit ca imitație de crizoberil. Fenomenul optic de sclipire (licărire) este produs de filamentele fine de amfiboli din masa cristalului. Exploatarea mineralului se face în Africa de Sud, Namibia, Australia de vest, SUA, Canada, India. În perioada Evului Mediu se credea că mineralul posedă puteri magice, ferind de rele și vrăjitorie, din acest motiv l-au purtat cavalerii care au participat la cruciade.

Ochi de tigru este o formă rară de cuarț negru, cu dungi galbene și maro-aurii. Este o piatră semiprețioasă deosebit de apreciată, folosită și în mod decorativ.

Note[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

• Materiale media legate de Ochi de tigru la Wikimedia Commons