Rachetă

Racheta este un vehicul, un proiectil, o aeronavă sau o navă spațială a cărui forță necesară deplasării este obținută prin reacțiunea obiectului însuși la ejectarea cu viteză ridicată a unor gaze realizate în urma arderii unui combustibil lichid sau gazos provenind dintr-un motor de rachetă.

Principiile, respectiv legile fizicii după care o rachetă se deplasează sunt Principiul acțiunii și reacțiunii, care reprezintă una din legile mecanicii clasice (cunoscute și sub numele de Legile lui Newton) și legea conservării impulsului.

Principalele elemente constructive ale oricărei rachete sunt: corpul, motorul și încărcătura utilă.

Clasificare[modificare | modificare sursă]

Rachetele pot fi clasificate după mai multe criterii:

• după destinație: cosmice, meteorologice, de cercetare științifică, de luptă.
• după modul de asigurare a stabilității pe traiectorie: rachete cu ampenaj, cu aripi (avioane-rachetă), cu stabilizare giroscopică (fără ampenaj).
• după dirijarea traiectoriei spre țintă: nedirijate sau dirijate (ghidate) printr-un sistem de dirijare amplasat la bordul rachetei (autodirijate), de dirijare la distanță (teledirijate) sau printr-un sistem combinat.
• după numărul de trepte: cu o singură treaptă (rachete simple) sau cu mai multe trepte (rachete compuse sau etajate) în serie sau în paralel.
• după combustibilul utilizat: rachete cu combustibil solid, cu combustibil lichid și cu combustibil nuclear.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Până la mijlocul anilor 1960, specialiștii considerau că racheta în trepte a fost inventată în 1650, de inginerul polonez lituanian Kazimierz Siemienowicz.^[1] Printr-o comunicare științifică, prezentată în 1966 la Congresul Internațional de Aeronautică de la Madrid, savantul român Elie Carafoli, care era și președintele Federației Internaționale de Astronautică, a răsturnat definitiv această ierarhie.^[1] Bazat pe un vechi manuscris găsit în arhivele de la Sibiu, Carafoli a demonstrat că primele rachete în trepte au fost construite de sasul Conrad Haas, la Sibiu, în 1529.^[1]

Zborul[modificare | modificare sursă]

Generalități despre diferite tipuri de zbor[modificare | modificare sursă]

Spre deosebire de zborul animalelor, care se bazează cel mai adesea pe sustentația și deplasarea în spațiu cu ajutorul unei perechi de aripi (în cazul păsărilor, liliacului, singurul mamifer zburător, sau unor specii de insecte) sau a două perechi de aripi (în cazul altui grup de insecte), zborul mecanic poate fi de mai multe feluri.

Zborul ascensional, sau zborul baloanelor, se bazează pe variația densității medii a unui ansamblu format din obiectul care produce ascensiunea, balonul, (care este fie umplut cu aer cald sau cu un gaz ușor, hidrogen sau heliu) și restul obiectelor necesare ascensiunii plus, eventual, călătorii. Zborul ascensional al baloanelor este realizat prin menținerea unei densități medii a ansamblului constant mai mică decât densitatea medie a aerului înconjurător. Zborul planat al planoarelor, parapantelor (paragliderelor) sau al parașutelor sunt variații ale zborului ascensional, fiind diferite cazuri aparte ale unui zbor descensional. În acest caz însă, densitatea medie a obiectelor acestei categorii este constant mai mare decât cea a aerului înconjurător, dar ele frânează căderea liberă prin diferite metode, realizând în final opusul zborului ascensional, un zbor descensional. Zborul ascensional sau descensional folosesc arareori un motor pentru propulsie, întrucât nu au nevoie de nici un tip de motor pentru sustentație.

Zborul de sustentație este specific aeronavelor mai grele decât aerul, avioane și elicoptere, cu mijloace de propulsare la bord, motoare, indiferent de tipul motorului de propulsie, cu elice sau cu reacție. În acest caz efectul combinat al propulsării cu cel de sustentației produs de aripi, la avioane, respectiv de elicea orizontală, la helicoptere, realizează desprinderea de pământ și zborul. Motoarele folosite la propulsarea zborului de sustentație folosesc un carburant aflat la bordul aeronavei care arde pe seama oxigenului (numit adeseori și comburant) existent în aer.

Zborul rachetă[modificare | modificare sursă]

Zborul rachetă folosește un motor de propulsie, numit motor-rachetă, care folosește energia degajată din arderea unui jet presurizat de carburant într-un contrajet, de asemenea presurizat, de comburant. Camera de ardere este de obicei o cavitate de o anumită formă volumică curbilinie (datorită efectelor de distorsiune a curgerii laminare și nelaminare a gazelor nearse și arse, combinate cu efectul Coandă) prevăzută cu un singur orificiu de ieșire, gura de ejectare, prin care gazele arse sunt evacuate. Ambele substanțe, atât carburantul, cât și comburantul, trebuie să se găsească la bordul vehiculului.

Momentul de rotație se transmite ajutajului, pe pereții fuzelajului apărând astfel un moment de rotație de sens contrar care tinde să răsucescă racheta în spațiu. Așa se explică rotația rachetei în primele faze ale zborului și după aceea, afectând astfel tot zborul, chiar dacă racheta are o formă simetrică.

Listă de rachete[modificare | modificare sursă]

• Soiuz - Rusia
• Energia - URSS
• Energia II (Uragan) - Rusia
• Ariane - UE
• Europa - Europa
• Atlas - USA
• Cosmos-3M - Rusia
• Saturn
• Voskhod - URSS
• Vostok - URSS
• Zenit - Ucraina

Listă de situri de lansare[modificare | modificare sursă]

• Ile du Levant - Franța
• Situl de lansari rachete, Berlin-Tegel - Germania
• Peenemünde/Greifswalder Oie - Germania

Note[modificare | modificare sursă]

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

• V. Mioc, T. Oproiu, Rachete spațiale, Editura Științifică și Enciclopedică, 1978

Legături externe[modificare | modificare sursă]

• Racheta: distracție, armă, vehicul cosmic^{[nefuncțională]}, 12 mai 2011, Vasile Surcel, Jurnalul Național

v • d • m Zborul spațial Generalități Astrodinamică • Istorie (Cursa Spațială • Accidente și incidente • Recorduri) • Politica spațială • Legea spațial • Zbor spațial privat Aplicații Astronomie • Sateliți de comunicație (Internet • Radio • Telefon • Televiziune) • Navigație prin satelit • Militarizarea spațiului • Arhitectură spațială • Explorarea spațiului • Meteorologie spațială Zbor spațial cu echipaj Generalități Astronaut • Sistem de menținere a vieții (Activitate extravehiculară • Costum spațial) • Activitate extravehiculară • Imponderabilitate • Turism spațial • Colonizarea spațiului • Lista zborurilor spațiale cu echipaj uman (1961–1970 • 1971–1980 • 1981–1990 • 1991–2000 • 2001–2010 • 2011–2020 • 2021–prezent) Programe Vostok • Mercury • Voshod • Gemini • Soiuz • Apollo • (Skylab Apollo–Soyuz) • Space Shuttle • Mir (Shuttle–Mir) • Stația Spațială Internațională • Shenzhou • Tiangong Pericole Efectele zborului spațial asupra corpului uman (Sindromul de adaptare cosmică) • Radiație cosmică • Supraviețuire • Vreme Navă spațială Vehicul de lansare • Navă spațială robotizată • Rachetă • Propulsia navei spațiale • Planor spațial Destinații Suborbitale • Orbitale (geocentrice • geosincrone) • Interplanetare • Interstelare • Intergalactice Lansare spațială Ascensiune directă • Viteză de eliberare • Sistem de lansare nereutilizabil și reutilizabil • Rampă de lansare • Lansare spațială fără rachetă • Cosmodrom Agenții spațiale  CoNAE •  AEB •  CSA •  CNSA •  ESA •  CNES •  DLR •  ISRO •  LAPAN •  ISA •  ISA •  ASI •  JAXA •  NADA •  KARI •  SUPARCO •  Roscosmos •  SNSB •  SSAU •  UKSA •  NASA