French
DeutschSănătatea în România
Grație asistenței medicale excelente, sistemul de sănătate austriac este unul dintre cele mai bune din lume. Ca urmare a investițiilor masive și a progreselor în medicină, instituțiile de sănătate autohtone sunt dotate cu tehnologie modernă. Asistența medicală optimă, promovarea sănătății în funcție de nevoi și prevenirea consecventă se numără printre prioritățile sistemului de sănătate austriac.
listen
În Austria, sistemul de sănătate este finanțat în mare parte din contribuțiile la asigurările sociale și impozite și, în mică măsură, din surse private, de exemplu taxa pe rețetă, coplata, taxa zilnică de spitalizare sau contribuțiile la asigurări de sănătate private.
Asistența medicală publică este acoperită de asigurarea de boală și accidente. Prestațiile sale includ, de exemplu, asistența ambulatorie și staționară, reabilitarea medicală, medicamentele, subvenționarea dispozitivelor medicale ajutătoare, consultațiile medicale periodice sau îndemnizația de naștere. Asistența ambulatorie intră în sfera de competență a medicilor independenți și a ambulanțelor spitalelor, iar asistența staționară se acordă în spitale.
Pentru toți salariații există asigurarea obligatorie. De asemenea, o mare parte a lucrătorilor independenți dispune de asigurare obligatorie. Copiii, soții, partenerii înregistrați și concubinii din familiile cu copii pot fi coasigurați în mod gratuit. În anumite condiții, auto-asigurarea este, de asemenea, posibilă.
Asigurații și membrii familiilor acestora beneficiază de acces simplu la serviciile medicale ale sistemului public de sănătate. Ei pot solicita efectuarea asistenței medicale de către medici independenți care au încheiat contracte cu casa de sănătate și de către spitale publice. Anumite prestații precum taxa pe rețetă, medicii privați și spitalele private, unele servicii dentare sau taxa zilnică de spitalizare trebuie achitate personal. Dacă o persoană nu este asigurată medical, ea trebuie să suporte toate costurile serviciilor de sănătate solicitate.
În cazul îmbolnăvirii lucrătorului fără ca îmbolnăvirea să fie din vina acestuia, angajatorul plătește în continuare remunerația pe o perioadă determinată care depinde de întreprinderea la care este angajat și de tipul contractului de muncă. Ulterior, lucrătorul bolnav primește îndemnizație de boală de la casa de sănătate, care totuși este mai mică decât remunerația.
 | Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră. Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare. |
Sănătatea este în general săracă după standardele europene, precum și accesul este limitat în multe zone rurale. În anul 2001 cheltuielile de sănătate au fost egale cu 6-5 la sută din produsul intern brut[necesită citare]. În 2005 erau 1.9 medici și 7.7 paturi de spital la 1000 de persoane.[necesită citare] Sistemul este finanțat de Comisia Nationala a Fondului de asigurări sociale de sănătate, la care angajatorii și angajații fac contribuții obligatorii. Asigurările private de sănătate se dezvoltă încet. Pentru că finanțarea publică a scăzut, aproximativ 36 la sută din populație face cheltuiește pentru asistență medicală din buzunar [necesită citare]. Frecvent este plătită mită pentru a obține un mai bun tratament, "bacșișul" pentru asistenta care se ocupă de schimbarea lenjeriei sau de medicație este ne-oficială și obligatorie[necesită citare].
Cele mai frecvente cauze de deces sunt bolile cardiovasculare și cancerul. Bolilor transmisibile, cum ar fi tuberculoza, sifilis, hepatită virală sunt mai frecvente decât în restul Europei[necesită citare]. Incidența virusului "sindromul imunodeficienței dobândite" (HIV / SIDA) este de mai puțin de 0.1 la sută. Cu toate acestea, ratele ridicate de boali venerice, lipsa de educație despre prevenirea HIV și creșterea consumului de droguri intravenoase sunt factori care ar putea duce la creșterea ratei substanțial în viitor[necesită citare]. Numărul de cazuri de SIDA de pediatrie este unul dintre cele mai mari din Europa, din cauza transfuziilor nesigure de sânge și de inocularea procedurile pentru copii în spitale si clinici in ultimii ani din timpul epocii comuniste. În 2006, un procent estimat de 7200 de români sub 20 ani au fost infectați în acest mod[necesită citare].
Istoria sistemului de sănătate din România[modificare | modificare sursă]
Spitale Românești[modificare | modificare sursă]
Spitalul Colțea din București, a fost construit de către Mihai Cantacuzino între 1701 și 1703, compus din mai multe clădiri, fiecare cu câte 12 - 30 paturi, o biserică, trei capele, o școală a medicilor și a profesorilor de case.
Spitalul Pantelimon a fost ridicată în 1733 de Grigore II Ghica. Suprafața de teren proprietate a Spitalului Pantelimon a fost 400.000 m². Spitalul a avut în inventar o casă de boli infecțioase și o casă pentru persoanele cu handicap.
Spitalul Sf. Spiridon din Iași, inaugurat in 1755, era descris, într-un document al vremii de la 1 ianuarie 1757, drept cel mai mare spital din Moldova si Țara Românească. Astăzi este al doilea spital ca mărime din România.
Spitalul Filantropia a avut o capacitate de 70 paturi si a fost construit în 1806-1812, în timpul ocupației ruse.
De la 1830 încoace, sistemul de sănătate din România a fost centralizat. Denumirea organizației a fost Spitalele Civile Eforia.
Prin tradiție, accesul pentru cei săraci sau dezavantajați la sistemul românesc de sănătate a fost liber. (Există numeroase exemple documentate cu privire la acest lucru, cum ar fi comanda lui Alexander Ypsilanti de 20 noiembrie 1820 sau Cartea de Călătorie a lui Thornton de la 1812, sau a unor documente oficiale ale guvernului român, datând de 1811.)
Spitalul Brâncoveanu a fost inaugurat în 1830.
Infrastructura de sănătate în România[modificare | modificare sursă]
În România lucrează 50.000 de medici, potrivit unor estimări din octombrie 2009, iar salariul unui medic rezident variază între 170 și 340 de euro pe lună în sistemul medical de stat, în timp ce salariul unui medic cu experiență poate să ajungă până la un maxim de 3000 de euro.[1].
În august 2010, în România existau 425 de spitale[2]. Din acestea, 16 spitale aparțin CFR[3].
În prezent (mai 2010) doar 4,1 milioane de români plătesc contribuția la sănătate, în timp ce 11,6 milioane sunt scutiți, din diferite motive, de la această plată[4]. În total există 16,7 milioane de oameni care beneficiază de servicii de sănătate[4]. Contribuția la sănătate a angajatorului și a angajatului este în prezent de 10,7%[4].
În mai 2010, Guvernul avea în plan să închidă 150-200 de spitale din cele aproximativ 450 existente în întreaga țară, iar personalul din unitățile medicale va fi redistribuit, în funcție de nevoi, decizia fiind luată în urma discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional[5][6]. De asemenea, spitalele vor fi clasificate în patru categorii, cele pentru boli cronice, pentru boli acute, de îngrijiri sociale și de îngrijiri pentru persoanele vârstnice[5]. În documentul aprobat însă ulterior de Guvern nu se mai regăsește măsura desființării spitalelor, ci este menținută doar obligația de a reduce numărul de paturi în spitale cu 9.200[7].
Din 1 aprilie 2011, 67 de spitale au fost închise, Ministerul Sănătății propunând reorganizarea lor în cămine de bătrâni[8].
Datoriile sistemului medical[modificare | modificare sursă]
În mai 2010, spitalele din România aveau acumulate datorii de peste 100 de milioane de euro către furnizorii de medicamente[9].
Critici[modificare | modificare sursă]
În septembrie 2016, chirurgul slătinean Gheorghe Ciobanu a acuzat sistemul medical românesc de moartea fiului său, dar și de decesul a zeci de mii de pacienți anual.[10]
Vezi și[modificare | modificare sursă]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ Strainii vin sa "fure" medicii din Romania pe salarii inzecite, 13.10.2009, zf.ro, accesat la 21 martie 2010
- ^ În România sunt 18.300 de biserici și doar 425 de spitale Arhivat în , la Wayback Machine., 2 august 2010, cotidianul.ro, accesat la 3 august 2010
- ^ Toate spitalele CFR din tara vor fi supuse unor controale, 26 aprilie 2010, wall-street.ro, accesat la 27 august 2010
- ^ a b c Geana, CNAS: Luam in calcul majorarea contributiei la fondul de sanatate pana la 14%, 13 mai 2010, wall-stret.ro, accesat la 25 august 2010
- ^ a b Ministrul Sănătății nu își asumă cifra de 150 de spitale desființate[nefuncțională], 13 mai 2010, money.ro, accesat la 25 august 2010
- ^ Comentarii după desființarea spitalelor: "Serviciile de pompe funebre vor înlocui salvarea", 1 februarie 2011, evz.ro, accesat la 30 iunie 2011
- ^ O noutate în scrisoarea către FMI. Guvernul renunță la desființarea a 150 de spitale și taie doar 9.200 de paturi, 28 mai 2010, gandul.info, accesat la 25 august 2010
- ^ Protest al sindicaliștilor la Ministerul Sănătății: Închideți spitalele, deschideți cimitirele!, 14 apr 2011, mediafax.ro, accesat la 4 iulie 2011
- ^ Spitalele au datorii de peste 100 mil. euro la furnizorii de medicamente, 31 mai 2010, wall-stret.ro, accesat la 26 august 2010
- ^ Chirurgul Gheorghe Ciobanu, la capătul unei experiențe traumatizante: „Ce se întâmplă în sănătate este genocid!“. Vrea să înființeze o asociație a asiguraților, 11 septembrie 2016, Alina Mitran, Adevărul, accesat la 12 septembrie 2016
Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]
- Istoricul învățământului sanitar militar in România, Institutul sanitar militar, Editura Tip. "I. C. Văcărescu", 1935
- File dintr-o istorie necunoscută: din istoricul serviciului sanitar al oștirii în Țara Românească, G. Barbu, Editura militară, 1969
- Contribuție la istoricul spitalelor din Moldova: spitalele din Moldova dependente de Epitropia generală a Casei Sf. Spiridon, de la primele începuturi pînă la unirea serviciilor sanitare ale Moldovei și Munteniei, Paul Pruteanu, Editura Medicală, 1957
- Istoria medicinei românești, Valeriu Lucian Bologa, Editura medicală, 1972
- Știri interesând istoria medicinei românești din volumele I - III ale revistei "Wiener medizinische Wochenschrift": (1851-1853), Felix Csallner, 1936
- Interferențe medico-culturale: file din istoria medicinei românești, Alexandru Olaru, Editura Scrisul Românesc, 1983
- Din istoria medicinei legale la Români, Samuil Horváth, Editura Victoria, 1934
- Din istoria medicinei si a învatamîntului medical in Romania (înainte de 1870) ..., Victor Gomoiu, Editura Cultura, 1923
- România Medicilor. Medici, țărani și igienă rurală în România de la 1860 la 1910, Constantin Bărbulescu, Editura Humanitas - recenzie1 recenzie2
- Țărani, boli și vindecători în perioada comunistă: mărturii orale, Volume 2, Constantin Bărbulescu, Elena Bărbulescu, Editura Mega, 2011
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- Cine și cum îi trata pe români în secolele trecute?, 3 decembrie 2013, Maria Olaru, Descoperă
| |||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||
.svg)