Supercupa României

Supercupa României
Sport fotbal
Organizator Federația Română de Fotbal
Înființat(ă) în 1994
Nr. de ediții 24
Periodicitate anuală
Participanți 2 echipe
Campion  Sepsi
(al 2 lea trofeu)
Cele mai multe trofee  FCSB (6)
Site oficial frf.ro
Pentru ediția actuală, vedeți :
Supercupa României 2023

Supercupa României este o competiție fotbalistică desfășurată anual începând cu 1993 între câștigătoarea campionatului și a Cupei României din acel sezon. Trofeul nu a fost acordat în anii 1996, 1997, 2000, 2004 și 2008, deoarece în sezoanele respective o singură echipă a câștigat ambele competiții interne, atât Cupa, cât și campionatul. Din 2010, Federația Română de Fotbal a decis ca trofeul să fie disputat și în anii când o echipă realizează eventul cupă-campionat. Astfel, în această situație, adversara campioanei în Supercupă va fi ocupanta poziției secunde în SuperLiga României.[1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Cupa „OSR” (1943)[modificare | modificare sursă]

O astfel de competiție ca aceasta s-a mai disputat în România, dar sub alte denumiri. „Cupa Scânteii” este cel mai cunoscut nume, dar în anul 1943 a avut loc o ediție a Cupei „OSR”, în 1943, echipa CFR Turnu Severin a câștigat și Supercupa României, scor 9-1 cu campioana FC Craiova, pe același Stadion Carol I (ulterior Stadionul ANEF) din București.[2]

Cupa Scînteii (1958-1960)[modificare | modificare sursă]

O competiție cu rol similar a avut loc în anii 1958, 1959 și 1960, denumită Cupa Scînteii, competiție nerecunoscută astăzi de FRF. Pe 17 august 1958, Petrolul Ploiești și Știința Timișoara s-au duelat în prima ediție, iar formația prahoveană s-a impus, scor 2-1. Competiția s-a mai disputat în 1959 și 1960, ediții câștigate de Dinamo (1959) și CCA (1960). Cele două echipe din București le-au învins în finală pe Petrolul Ploiești, respectiv Progresul București. “Cupa Scânteii” a fost desființată după trei finale, iar trofeele nu au fost recunoscute oficial.[3][1]

Cea mai titrată echipă a competiției este FCSB care a câștigat de șase ori trofeul, disputând de alte șase ori partida pentru Supercupă. Stadionul Național din București a găzduit cele mai multe meciuri ale Supercupei, opt la număr.

Sponsorizare[modificare | modificare sursă]

La data de 22 iulie 2005, FRF și Samsung Electronics au semnat un parteneriat pentru un an în urma căruia numele competiției a fost schimbat în Supercupa României Samsung la edițiile din 2005 și 2006.[4]

La 9 octombrie FRF și Ursus Breweries au ajuns la un acord de sponsorizare pentru trei sezoane. Numele competiției a devenit Supercupa României Timișoreana, după unul dintre brandurile companiei, Timișoreana.[5][6]

Rezultate[modificare | modificare sursă]

Finala Câștigătoare Scor Finalistă Finala Câștigătoare Scor Finalistă
2022  Sepsi 2 - 1  CFR Cluj 2023  Sepsi 1 - 0  FCV Farul
2020  CFR Cluj 0 - 0  FCSB 2021  U Craiova 0 - 0  CFR Cluj
2018  CFR Cluj 1 - 0  U Craiova 2019  Viitorul Constanța 1 - 0  CFR Cluj
2016  Astra Giurgiu 1 - 0  CFR Cluj 2017  Voluntari 1 - 0  Viitorul Constanța
2014  Astra Giurgiu 1 - 1  Steaua 2015  ASA Târgu Mureș 1 - 0  Steaua
2012  Dinamo 2 - 2  CFR Cluj 2013  FCSB 3 - 0  Petrolul
2010  CFR Cluj 2 - 2  Unirea Urziceni 2011  Oțelul Galați 1 - 0  Steaua
2008  CFR Cluj a realizat eventul. 2009  CFR Cluj 1 - 1  Unirea Urziceni
2006  FCSB 1 - 0  Rapid 2007  Rapid 1 - 1  Dinamo
2004  Dinamo a realizat eventul. 2005  Dinamo 3 - 2  Steaua
2002  Rapid 2 - 1  Dinamo 2003  Rapid 1 - 0  Dinamo
2000  Dinamo a realizat eventul. 2001  Steaua 2 - 1  Dinamo
1998  Steaua 4 - 0  Rapid 1999  Rapid 5 - 0  Steaua
1996 Steaua București a realizat eventul. 1997 Steaua București a realizat eventul.
1994  Steaua 1 - 0  Gloria Bistrița 1995  Steaua 2 - 0  Petrolul
1959 dagger  Dinamo 1 - 0  Petrolul 1960 dagger  CCA București -  Progresul
1943 dagger  Turnu Severin 9 - 1  FC Craiova 1958 dagger  Petrolul 2 - 1  Poli Timișoara
Deoarece CFR Cluj a realizat eventul, Unirea Urziceni a fost aleasă pentru a juca Supercupa din postura de vicecampioană. Același lucru și în cazul echipei ASA Târgu-Mureș. Această regulă a fost adoptată în 2009.
Echipa a câștigat la lovituri de departajare.
dagger Sezon Neoficial.[7][8]

Performanță[modificare | modificare sursă]

Performanță după competiție[modificare | modificare sursă]

Competiție Câștigătoare Finaliste
Câștigătoare Liga I 13 11
Câștigătoare Cupa României 10 12
Vicecampioane Liga I 1 1

După club[modificare | modificare sursă]

Locația câștigătoarelor din România. București - peste 10, Cluj-Napoca - 5-10, Giurgiu - 2-5, Târgu Mureș - 1.
Câștigătoarele din București.

Echipele câștigatoare si finaliste de supercupă.

Club Sportiv Finale Câștigate Pierdute
 FCSB 12 6 6
 CFR Cluj 8 4 4
 Rapid 6 4 2
 Dinamo 2 4
 Sepsi 2 2 0
 Astra Giurgiu
 Viitorul Constanța 1 1
 U Craiova
 Unirea Urziceni 0 2
 Petrolul
 Oțelul Galați 1 1 0
 ASA Târgu Mureș
 Voluntari
 Gloria Bistrița 0 1

După oraș[modificare | modificare sursă]

Oraș Finale Câștigate Pierdute
București 24 12 12
Cluj-Napoca 8 4 4
Sfântu Gheorghe 2 2 0
Giurgiu
Ovidiu 1 1
Craiova
Urziceni 0 2
Ploiești
Târgu Mureș 1 1 0
Galați
Voluntari
Bistrița 0 1

Penalty[modificare | modificare sursă]

Echipele care au câștigat supercupa la penalty.

Club Sportiv Penalty
An Scor An Scor An Scor
 CFR Cluj 2009 3 : 2 2010 2 : 0 2020 4 : 1
 Rapid 2007 6 : 5
 Dinamo 2012 4 : 2
 Astra Giurgiu 2014 5 : 3
 U Craiova 2021 4 : 2

Top 10[modificare | modificare sursă]

Cele mai bune echipe după numărul de trofee cucerite în toate competițiile.
Top 10 Club Sportiv Campionat Cupa Cupa Ligii Supercupa Liga Campionilor Super. Europei Total
1  FCSB 26 24 2 6 1 1 60
2  Dinamo 18 13 1 2 - - 34
3  Rapid 3 13 - 4 - - 20
4  CFR Cluj 8 4 - 4 - - 16
5  U Craiova 4 5 - - - - 9
6  UTA Arad 6 2 - - - - 8
7  Venus București 7 - - - - - 7
8  Petrolul 4 3 - - - - 7
9  Chinezul Timișoara 6 - - - - - 6
10  Ripensia 4 2 - - - - 6

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b RomanianSoccer.ro - Romanian Super Cup
  2. ^ „Cum a ratat U Craiova prima Supercupă din istorie. Bănia a avut o echipă în finala din 1943, încheiată cu un scor incredibil”. FRF. 09.07.2021. Arhivat din original la 09.07.2021. Accesat în 09.07.2021.  Verificați datele pentru: |access-date=, |date=, |archive-date= (ajutor)
  3. ^ . fanatik. https://www.fanatik.ro/cinci-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-supercupa-romaniei-cum-se-numea-competitia-pe-vremea-comunistilor-video-19010143.  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  4. ^ „Cupa și Supercupa României - Samsung”. Gazeta de Nord-Vest. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Cum au ajuns Bergenbier, Timisoreana si Burger titulari pe terenul de fotbal”. Ziarul Financiar. . Accesat în . 
  6. ^ „Parteneriat FRF-Timișoreana”. FRF. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ . fanatik. https://www.fanatik.ro/cinci-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-supercupa-romaniei-cum-se-numea-competitia-pe-vremea-comunistilor-video-19010143.  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  8. ^ . bzb. https://bzb.ro/stire/supercupa-a-fost-la-origini-cupa-scanteii-a88183.  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Supercupa României