Supremația dreptului

Pagina „Supremația dreptului” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Supremația dreptului (dezambiguizare).
Nu confundați cu conducere conform legii superioare.
Mozaic reprezentând aspectele juridice și legislative ale dreptului. Femeia de pe tron se află între o sabie, pentru a pedepsi vinovatul, și o ramură de palmier, pentru a recompensa meritoria. Gloria înconjoară capul, iar aegis-ul Minervei semnifică armura neprihănirii și a înțelepciunii.[1]

Supremația dreptului este „autoritatea și influența dreptului în societate, mai ales atunci când este privit ca o constrângere a comportamentului individual și instituțional (deci) principiul conform căruia toți membrii unei societăți (inclusiv cei din guvern) sunt considerați egali va face referire la orice lege în schimbul celui mai mic, în societate[2] supus codurilor și proceselor juridice dezvăluite public”.[3] Expresia „Supremația dreptului” se referă la o situație politică, nu la o normă juridică specifică. Folosirea acestei fraze poate fi găsită în Marea Britanie din secolul al XVI-lea, iar în următorul secol teologul scoțian Samuel Rutherford a folosit-o în lupta împotriva dreptului divin al regilor.[4] John Locke a scris că libertatea în societate înseamnă a fi supusă numai legilor făcute de o legislatură care se aplică tuturor, o persoană fiind altfel liberă atât de restricțiile guvernamentale, cât și de cele privative asupra libertății. „Supremația legii” a fost popularizată în secolul al XIX-lea de către juristul britanic A. V. Dicey. Cu toate acestea, principiul, dacă nu sintagma însăși, a fost recunoscută de gânditori străini; de exemplu, Aristotel a scris: „Este mai corect ca legea să guverneze decât oricare dintre cetățeni”.[5]

Supremația dreptului implică faptul că fiecare persoană este supusă legii, inclusiv persoanele care sunt parlamentari, organe de drept și judecători.[6] În acest sens, el stă în contrast cu o autocrație, o dictatură sau o oligarhie în care conducătorii se află deasupra legii. Lipsa supremației dreptului se găsește atât în democrații, cât și în dictaturi, de exemplu din cauza neglijenței sau a ignorării legii, iar supremația dreptului este mai apt să se destrame dacă un guvern dispune de mecanisme corective insuficiente pentru restabilirea acestuia.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Popularizarea expresiei "Supremația dreptului" în timpurile moderne este dat de Albert Venn Dicey.[7] Dezvoltarea conceptului juridic a fost trasat prin istoria multor civilizații antice, inclusiv Grecia Antică, China, Mesopotamia, India și Roma.[8]

Antichitate[modificare | modificare sursă]

În Occident, vechii greci au considerat inițial cea mai bună formă de guvernare ca regulă de către cei mai buni oameni.[9] Platon a susținut o monarhie binevoitoare condusă de un rege filozofic idealizat, care era mai presus de lege.[9] Totuși, Platon a sperat că cei mai buni oameni ar fi buni în respectarea legilor stabilite, explicând că "În cazul în care legea este supusă unei alte autorități și nu are nici una din cele proprii, prăbușirea statului, în opinia mea, nu este departe; dacă legea este stăpânul guvernului și guvernul este sclavul său, atunci situația este plină de promisiune și oamenii se bucură de toate binecuvântările pe care zeii le fac pe un stat".[10] Mai mult decât a încercat să facă Platon, Aristotel se opunea în mod categoric să lase pe cei mai înalți oficiali să-și exercite puterea dincolo de păzirea și servirea legilor.[9]

Evul Mediu[modificare | modificare sursă]

În jurisprudența islamică, statul de drept a fost formulat în secolul al VII-lea d.C. Nici un oficial nu putea pretinde că este mai presus de lege, nici măcar califatul.[11][12]

Alfred cel Mare, rege anglo-saxon al secolului al IX-lea, a reformat legea domeniului lui și a adunat un cod al legii (Doom Book), bazat pe poruncile biblice. El susținea că aceeași lege trebuia aplicată tuturor persoanelor, fie bogate sau sărace, fie prietenilor sau dușmanilor. Acesta s-a inspirat din Cartea Leviticului (XIX:15): „Să nu faceți nici o nelegiuire în judecată. Să nu-i ierți pe cei nenorociți și să nu cedezi celor bogați. În neprihănire, trebuie să-l judeci pe omul tău.”[13]

În 1215, arhiepiscopul Stephen Langton a adunat baronii Angliei și l-a forțat pe regele Ioan al Angliei și pe viitorii suverani și magistrați să se întoarcă sub statul de drept, păstrând libertățile străvechi de Magna Charta Libertatum, în schimbul impozitelor exigente.[14][15]

În 1481, în timpul domniei lui Ferdinand al II-lea de Aragon, Constitució de l'Observança a fost aprobată de Tribunalul Cataloniei, stabilind supunerea puterii regale (inclusiv ofițerii săi) la legile Principatului Cataloniei. [16]

Perioada modernă[modificare | modificare sursă]

Prima utilizare cunoscută a noțiunii de supremație a dreptului a fost înregistrată în jurul anului 1500. [17] Un alt exemplu al expresiei supremația dreptului se găsește într-o petiție către Iacob I al Angliei din 1610, din Camera Comunelor:

„Printre multe alte puncte de fericire și libertate pe care le-au bucurat subiecții voștri ai împărăției voastre de sub domnitorii voștri regali, regii și reginele acestui regat, nu există niciunul pe care ei l-au considerat mai scump și prețios decât acesta, pentru a fi ghidat și guvernat de o anumită supremație a dreptului....”[18]

Organizații[modificare | modificare sursă]

Mai multe organizații sunt implicate în promovarea supremației dreptului.

Consiliul Europei[modificare | modificare sursă]

Statutul Consiliului Europei caracterizează supremația dreptului ca fiind unul dintre principiile fundamentale care a stat la înființarea organizației. Paragraful 3 din preambulul Statutului Consiliului Europei prevede: „Reafirmând devotamentul față de valorile spirituale și morale care sunt patrimoniul comun al popoarelor și adevărata sursă a libertății individuale, a libertății politice și a supremației dreptului, principii care stau la baza întregii democrații autentice.” Statutul stabilește respectarea principiilor supremației dreptului ca o condiție pentru ca statele europene să fie membre cu drepturi depline ale organizației.[19]

Comisia Internațională a Juriștilor[modificare | modificare sursă]

În 1959, la New Delhi, a avut loc un eveniment al Comisiei Internaționale a Juriștilor, în cadrul căruia au fost făcute declarații cu privire la principiul fundamental al supremației dreptului. La întrunire au participat peste 185 de judecători, avocați și profesori de drept din 53 de țări. Mai târziu evenimentul a fost cunoscut sub numele de Declarația de la Delhi. Declarația a inclus drepturi și libertăți, justiție independentă și condiții sociale, economice și culturale pentru demnitatea umană. Tot în cadrul evenimentului s-a discutat despre impunerea contolului judiciar asupra puterii legislative.[20]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Cole, John et al. (1997). The Library of Congress, W. W. Norton & Company. p. 113
  2. ^ Nageshwaran, Venkat (). The Rule Of Law. UK: Universal Law Publishing Co. ISBN 9789350352212. 
  3. ^ The Oxford English Dictionary]] (accessed 05 mai 2018) (quoting the OED).[nefuncțională] The phrase "the rule of law" is also sometimes used in other senses. See Garner, Bryan A. (Editor in Chief). Black's Law Dictionary, 9th Edition, p. 1448. (Thomson Reuters, 2009). ISBN: 978-0-314-26578-4. The lead definition given by Black's is this: "A substantive legal principle", and the second definition is the "supremacy of regular as opposed to arbitrary power". Black's provides a total of five definitions of "rule of law".
  4. ^ Rutherford, Samuel. Lex, rex: the law and the prince, a dispute for the just prerogative of king and people, containing the reasons and causes of the defensive wars of the kingdom of Scotland, and of their expedition for the ayd and help of their brethren of England, p. 237 (1644): "The prince remaineth, even being a prince, a social creature, a man, as well as a king; one who must buy, sell, promise, contract, dispose: ergo, he is not regula regulans, but under rule of law ..."
  5. ^ Aristotle, Politica 3.16
  6. ^ Hobson, Charles. The Great Chief Justice: John Marshall and the Rule of Law, p. 57 (University Press of Kansas, 1996): according to John Marshall, "the framers of the Constitution contemplated that instrument as a rule for the government of courts, as well as of the legislature."
  7. ^ Tom Bingham, Baron Bingham of Cornhill. The Rule of Law, p. 3 (Penguin 2010).
  8. ^ Black, Anthony. A World History of Ancient Political Thought (Oxford University Press 2009). ISBN: 0-19-928169-6
  9. ^ a b c David Clarke, "The many meanings of the rule of law Arhivat în , la Wayback Machine." in Kanishka Jayasuriya, ed., Law, Capitalism and Power in Asia (New York: Routledge, 1998).
  10. ^ Cooper, John et al. Complete Works By Plato, p. 1402 (Hackett Publishing, 1997).
  11. ^ Christopher Weeramantry (1997). Justice without Frontiers, p. 132 Martinus Nijhoff Publishers.
  12. ^ Hallaq, Wael (). The Impossible State: Islam, Politics and Modernity's Moral Predicament. Columbia University Press. 
  13. ^ Alter, Robert (). The Five Books of Moses: A Translation with Commentary. W.W. Norton & Company. p. 627. ISBN 978-0-393-01955-1. 
  14. ^ „Magna Carta”, The British Library, arhivat din original la , accesat în  
  15. ^ „Featured Documents”, National Archives, , accesat în  
  16. ^ Ferro, Víctor: El Dret Públic Català. Les Institucions a Catalunya fins al Decret de Nova Planta; Eumo Editorial; ISBN 84-7602-203-4
  17. ^ Oxford English Dictionary (OED), "Rule of Law, n.[nefuncțională – arhivă]", accessed 27 aprilie 2013. According to the OED, this sentence from about 1500 was written by John Blount: "Lawes And constitutcions be ordeyned be cause the noysome Appetit of man maye be kepte vnder the Rewle of lawe by the wiche mankinde ys dewly enformed to lyue honestly." And this sentence from 1559 is attributed to William Bavand: "A Magistrate should..kepe rekenyng of all mennes behauiours, and to be carefull, least thei despisyng the rule of lawe, growe to a wilfulnes."
  18. ^ Henry Hallam. The Constitutional History of England, vol. 1, p. 441 (1827).
  19. ^ „Statute of the Council of Europe”, Rm.coe.int/1680306052, accesat în  
  20. ^ „Legislative Sovereignty and the Rule of Law - Oxford Scholarship”, Oxfordscholarship.com, , accesat în  

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Supremația_dreptului&oldid=15937462